Cred că Ion Cristoiu, vulpe bătrînă, a fost primul care a intuit ce ascunde reținerea ministrului de interne austriac privind admiterea de noi țări în spațiul Schengen. Toată fandoseala lui neica Bode, cum că el a vorbit cu omologii săi și totul este ok, se dezumflă. Și apariția Suediei printre țările cu obiecții, greu de definit și în acest caz, ascunde ceva. Olandezii, cu toate problemele lor din coaliția de guvernare, mai ascund ceva. Dincolo de pretențiile lor de Poarta Raiului, trebuie să mai vrea ceva. Nu știm ce, pentru că ai noștri nu sunt în stare nici să afle, nici să negocieze și nici să pună cîte o talpă.
Oricum, apariția Austriei lîngă Olanda și Suedia pune sub semnul întrebării un succes politic care părea garantat. Trei țări spun prin refuzul lor mai mult decît țîfna uneia singure.
De ce s-a alăturat Austria la acest grup și de ce a declarat ministrul său că „nu este momentul să votăm asupra extinderii acum, cînd sistemul frontierelor externe nu funcționează. Extinderea unui sistem stricat nu poate funcționa. Situația din Europa arată limpede că protecția granițelor externe nu funcționează”?
Ion Cristoiu zice:
„Condițiile difuzării, absența revenirii asupra subiectului par a fi dovada că, prin ministrul de Interne, guvernul austriac ne-a trimis un mesaj. Un mesaj prin care Guvernul României e invitat la o negociere.
Tăcerea de beton din România își are explicația în receptarea adecvată a mesajului. S-a dat consemn să nu se facă tărăboi pentru ca, o dată încheiat pe șest tîrgul, să nu mire pe nimeni că Austria e pentru intrarea noastră în Schengen. Austriecii au luat pe de-a moaca o parte însemnată din bogăția României. Ce mai vor să le dăm pentru a nu se opune admiterii noastre în Schengen?“
Faptul că după declarația austriacului nici un oficial român n-a zis nimic ne îndeamnă să credem că presupunerea lui Cristoiu este corectă. Austriecii vor ceva. Iar ai noștri au aflat și tac din gură. Se pregătesc să dea, cum au făcut-o și la aderarea la Uniunea Europeană și cum au făcut-o ca să fim acceptați în NATO. Și ca să scape de penibilul situației, de eșecul unei promisiuni pe care au tălăngit-o mai mult decît se cădea, acum tac din gură și încearcă să le facă poftele.
Mormăitul amenințător al ministrului austriac pe un dosar atît de important pentru România are totuși un mic merit. Ne obligă să privim cu atenție la Austria. Ne obligă să subliniem numele cu roșu și să ne întrebăm ce mai vrea. OMV-ul cu tot ce a însemnat, inclusiv extracție de gaze și producerea de energie electrică vîndută la preț european, perimetrele gazeifere blocate, plus Raiffeisen Bank și grupul Schweighofer alcătuiesc valori economice, toate bazate pe resurse naționale cedate ușor. Și pe care austriecii le-au dobîndit mai puțin pe bani și mai mult pe aranjamente politice europene.
Ce-i cu întîlnirea dintre Klaus Iohannis și președintele OMV? Ca să-i spună că trebuie să urgenteze exploatarea perimetrului gazeifer concesionat? Și de-aia ministrul de Interne a dat un mesaj. Mă tem că nu-i ce pare, ci că se joacă o altă carte importantă și tot pe resurse energetice.
Nu cumva aceste a propos-uri și amenințările transmise public ar trebui să ne determine să luăm în calcul și o ipoteză de atitudine românească mai bărbătească? Poate că este vremea naționalizării OMV cu o justă despăgubire a companiei austriece pe o perioadă de 50 de ani. Situații similare au mai existat pe glob. Și același lucru să pregătim și pentru fabricile de tocat pădurile României.
Și atunci mai putem sta de vorbă!
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu