Analize și opinii

Cine sunt cei care ne FURĂ pe față istoria, identitatea, dreptul de a cunoaște adevărul despre istoria noastră?

STUPEFIANT – În România nu mai există niciun master care să pregătească arheologi specializați pe DACI. Există în schimb mastere de «Studii iudaice», de arheologie romană și greacă!

Dacii dispar nu numai din manualele de școală generală și de liceu… Încet, încet, informațiile despre cultura dacilor s-au diminuat și în programa facultăților de istorie pentru ca astăzi să se ajungă la situația incredibilă în care nicio universitate din țară nu mai pregătește arheologi specializați pe daci.

Cum e posibil ca într-o țară în care cetățile și așezările dacice sunt de ordinul sutelor sau miilor să se petreacă așa ceva? Cum e posibil ca strămoșii noștri REALI să fie tratați ca niște „ciobani împuțiți”, cum s-a exprimat chiar în fața mea un arheolog mai spălat (pe creier!)?! Cine sunt cei care ne FURĂ pe față istoria, identitatea, dreptul de a cunoaște adevărul despre istoria noastră? (în condițiile în care vestigiile dacice sunt cercetate sistematic într-un procent de mai puțin de 5%, niciun ”specialist” nu ne poate convinge că nu mai e nevoie să îi studiem, că știm suficient…)

Și pentru că ceea ce afirm se bazează pe realitate, vă invit să aflați despre ce se studiază la masterele de istorie și arheologie de la pricipalele universități din țară:

  1. Universitatea Babeș Bolyai din Cluj -cea care are monopol asupra cercetărilor arheologice de la cetățile dacice din Munții Orăștiei -Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Fețele Albe….

Păi, aici, la masterele Facultății de istorie, nu se spune niciun cuvințel despre daci. Avem, printre altele, un master de Studii iudaice, unul de Cercetare și valorificare a patrimoniului cultural (în maghiară) și cel care ne-ar fi interesat cel mai mult: Master de arheologie și studii clasice. Desigur, ne-am aștepta să vedem în programa masterului de arhologie ceva despre daci, măcar un cuvințel. Nimic!

În schimb, avem mai multe teme de acest gen: Arheologie provincială romană, Istoria lumii elenistice, Strategie și teritoriu în lumea romană, Arheologie romană târzie… Nimic însă despre daci, ca și cum ar avea râie! Păi, cum? Chiar în centrul universitar care cercetează în regim de monopol cetățile dacice, nu se pregătesc arheologi specilizați pe daci? Ei bine, NU, NU SE PREGĂTESC! Iar dacă s-ar pregăti, ar fi din ăia îndoctrinați să fie fani Roma, bucuroși că au venit romanii civilizatori să-i învețe pe daci să se spele și să-și ducă lingura la gură.

Linkuri:

http://hiphi.ubbcluj.ro/studii/masterat.html

http://hiphi.ubbcluj.ro/…/File/planuri/arheologie_2013.pdf

  1. Universitatea din București

La Universitatea din București, unde doamna Zoe Petre are un cuvânt greu de spus, masterul de Istorie antică și arheologia epocilor preistorice și clasice îi va învăța pe studenți multe lucruri despre: Coloniile vest-pontice; Familia romană în epoca clasică; Magia în civilizația egipteană antică, Relaţii economice în Marea Mediterană şi Marea Neagră în epoca romană, Arta şi iconografie în Imperiul Roman; Dobrogea romană, Familia romană în epoca clasică.

Desigur, așa cum era de așteptat, nici Universitatea București nu pregătește specialiști în arheologie dacică. De ce? Probabil că nu ar fi corect politic, poate că ar fi un demers antieuropean… Până la urmă, mama lor de daci! Ce au căutat în istoria acestor meleaguri să strice jocurile de interese ale alogenilor care trag sforile în România?!

Link: http://istorie.unibuc.ro/…/admitere-2014-master…/

  1. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

Aici, într-un loc în care nu au călcat nici grecii și nici romanii, aici în spațiul DACILOR LIBERI care au luptat împotriva romanilor multă vreme după anul 106, NU SE STUDIAZĂ NIMIC DESPRE DACI la masterul de Arheologie, civilizatie si arta antica!!! Se studiază însă despre romani și greci, chiar și despre MIGRATORI (!!!). Iată câteva subiecte din programa masterului: Limba inscriptiilor grecesti si latine; Arta, civilizatia si arheologia Greciei antice; Arta, civilizatia si arheologia Romei antice; Arheologia epocii migratiilor.

Link: http://www.hipo.ro/…/Arheologie,-civilizatie-si-arta…

Cum e posibil așa ceva? Repet: în spațiul dacilor liberi nu se studiață despre daci, ci despre migratori, greci și romani. Ba, mai mult, la Facultatea de istorie există și un master special cu numele: Istoria evreilor și ebraistică. De ce nu și unul de Istoria Dacilor și dacologie? Doar trăim în România, nu în Israel!

Link: http://www.uaic.ro/studii/studii-universitare-de-masterat/

Mă opresc aici pentru că nu are sens să vă prezint și programa de master a celorlalte universități. Situația este aceeași – niciunde nu se pregătesc arheologi specializați pe cultura dacică!

Acest lucru este extreme de grav! Este o crimă! Iar o crimă trebuie cercetată, trebuie identificat făptașul și tras la răspundere. În acest ritm, peste puțină vreme nu vom mai avea specialiști, iar istoria geto-dacilor va fi îngropată definitiv. De altfel, intenția este, se pare, să se îngroape întreaga cercetare, dacă ne gândim la faptul că acest an este primul de după 90 în care Ministerul Culturii nu alocă niciun leu cercetării arheologice!

Ce putem face? E evident că trebuie să luptăm pentru identitatea noastră până la capăt! Vom învinge dacă vom fi uniți! Vom învinge dacă tu, cititorule, nu vei mai fi un simplu spectator. Putem fi mulți și puternici dacă și tu te mobilizezi și îți faci un obiectiv personal din asta.

Chiar dacă pe aici au trecut și romanii și migratorii, chiar dacă toți aceștia au amprentat genetic și cultural acest spațiu, este cert și dincolo de orice îndoială că componenta de bază – genetică și culturală – a poporului român este cea geto-dacică și avem datoria să o aducem la lumină, să o apărăm!

Autor: Daniel Roxin

Sursa: anonimus.ro