Bogdan Alexandru Duca: „De prea multă vreme, lumea occidentală este condusă de o generație degenerată”

De prea multă vreme, lumea occidentală este condusă de o generație degenerată. În termeni biblici, cetățenii Babilonului celui mare sunt societatea civilă care domină mass-media, universitățile și clasa politică din lumea occidentală.

Vocile normale sunt marginalizate sau chiar lichidate prin cenzură sau veritabile campanii de epurare (cum sunt campaniile ”cancel culture”, cum sunt politicile interne ce impun corectitudinea politică la nivel de universități, instituții, companii, etc.). Și mai există desigur, marea masă de oameni cumsecade, fie manipulați, fie cumințiți, fie convinși să nu se implice.

Însă nu despre vocile normale vreau să vorbesc aici.

Nimeni din cititorii mei nu poate nega faptul că ceea ce numim civilizație occidentală a dat ”check” la toate marile păcate biblice și a mai inventat câteva (nici imaginația inspirată de Duhul Sfânt a autorilor biblici nu a putut concura cu imaginația teoreticienilor ideologiei gender, de exemplu)…

Iar baiul este că toate aceste păcate, toate aceste degenerări, au devenit ”normalități”: ”normalități” civice, ”normalități” științifice, ”normalități” politice, ”normalități” culturale. Și de aceea nu poți compara etic Occidentul de acum decât cu realitățile biblice ale Sodomei, Gomorei și Babilonului.

Desigur, mi se va reproșa (și mi s-a și reproșat) că în judecata mea ignor degenerarea morală a estului. E cu ceva mai bună moral Rusia sau China? Avorturi, crime, droguri, homosexualitate, deliruri acoperite ”artistic”, se găsesc și acolo.

Clar. Păcatul se găsește peste tot. Se găsește și unde te-ai aștepta să nu fie. Homosexualitatea, pedofilia, drogurile, și-au găsit căi de intrare și în biserici și mânăstiri.
Dar există trei tipologii de păcătos: cel mai ”ideal” este păcătosul sfânt. Adică păcătosul care e conștient de păcatele sale și încearcă să le rezolve, prin rugăciune, voință.

A doua categorie este păcătosul normal. Acesta știe că păcatul e păcat, așa că are o jenă față de viața sa imorală, nu o recomandă altora, nu își transformă păcatul în ”normalitate” sau chiar virtute.
Aceasta este categoria cea mai mare, care cuprinde bună parte din lume.

A treia categorie este cea care caracterizează Occidentul, din păcate. Și este categoria despre care Biblia vorbește atunci când sunt relatările despre Sodoma, Gomora, Babilonul cel mare, etc.
Este vorba despre societăți care transformă păcatul în virtute, care consideră sfidarea divinității ceva firesc, care au ambiția luciferică de a redefini nu doar normalitatea, ci întreaga creație, după propriul plac, după propria ambiție, după propriul orgoliu.

Nu are rost să mai aduc argumente că Occidentul este aici, este noua Sodomă, în care lege și societate stau ferm de partea anormalității și păcatului, stau contra lui Dumnezeu, ajung să condamne normalitatea ca infracțiune.

Care sunt soluțiile pentru un creștin?

În cartea Facerii când se descrie istoria distrugerii Sodomei și Gomorei, această istorie începe la stejarul Mavri, cu Dumnezeu care vizitează pe Abraham, este ospătat de acesta și face un târg cu Abraham.
Se continuă cu Lot, locuitor al Sodomei, împreună cu familia lui, care e singurul găsit drept și vrednic să scape din pedeapsă. Nu vă povestesc aici, căci e un bun prilej să recitiți singuri partea aceea din Scriptură (Facere, capitolele 18-19).
vedem nu mai puțin de trei soluții complementare- dacă nu cumva una singură: una este să ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu piară această lume de dragul drepților (sau, mă rog, păcătoșilor conștienți încă că o viață fără Dumnezeu și contra firii nu este normalitate) care mai sunt în această nouă Sodomă.
Dar ca să fim siguri că există această ”masă critică” de drepți, trebuie să: 1. fim noi drepți; 2. să fim martori ai dreptății ca și alții să fie drepți; 3. măcar să nu hrănim extinderea canceroasă a sodomizării civilizației noastre, prin compromisuri, tăceri, acceptări.

A doua soluție este să fim atenți la semnele timpului. Lot stătea în poarta cetății scrutând orizonturile. Așa trebuie să stăm și noi, gata pentru ceea ce va veni.

A treia soluție este să fugim atunci când devine evident că nu mai e nimic de făcut. E un moment când nu mai e nimic de făcut în afară de a lua tu distanță față de răul care se întâmplă, de a spune ”nu sunt ca aceștia, deși trăiesc în mijlocul lor”, chiar dacă, asemenea lui Lot, avem afaceri, daraveri, prietenii, amiciții, alianțe în cetatea Sodomei.

Deocamdată în Occident vedem că nu toți au plecat genunchiul în fața lui Baal. Iar mulți se trezesc și își dau seama că ceea ce credeau ei că e un vis frumos Beatles style, e de fapt un coșmar ideologic și o nebunie patologică.

Deci să sperăm că nu e încă vremea fugii ci că sunt șanse ca Occidentul să se convertească din nou la normalitate…. Dar să sperăm fără să ne iluzionăm.

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Sursa: https://bogdanduca.org/