Dacă ne uităm la noile generații din Occident suntem uimiți de febra interdicțiilor care a cuprins o generație aflată la capătul procesului istoric de eliberare de toate interdicțiile. Atât în sens figurat, cât și în sens propriu, tinerii de astăzi sunt copiii lui Mai 68. Dar tot ei sunt cei cuprinși de o serie de valuri de isterie morală care indică nevoia de ordine și autoritate care domină subconștientul Occidentului contemporan, un fel de întoarcere a refulatului.
Mișcarea metoo și obsesia abuzurilor sexuale care trebuie scoase la iveală chiar (sau mai ales) și acolo unde nu sunt deloc evidente, corectitudinea politică și purificarea limbajului de cuvinte ce riscă să traumatizeze, Greta Thunberg și revolta morală împotriva părinților iresponsabili care se fac responsabili de distrugerea planetei, în fine, covidul cu tot alaiul său de interdicții talibane acceptate cu o surprinzătoare lejeritate de cea mai liberală societate din istoria umanității. Toate acestea par să arate că ordinea religioasă demontată în ultimii zeci de ani se întoarce din subconștient sub o nouă formă pe cât de disperată, pe atât de neputincioasă.
Nu zic că toate aceste mișcări sunt lipsite de argumente științifice sau morale, dar nu cred că știința sau coerența morală le explică succesul, ci o nevoie a omului occidental de a pune ordine în haosul individualist pe care singur l-a creat și care nu generează fericire, ci mai degrabă depresie și anxietate. Cred că aceste mișcări scot în evidență atât neputința cât și aspirațiile noastre reprimate și negate în fața consecințelor economice, culturale și ecologice ale individualismului nostru scăpat de sub control, ale unei libertăți care ajunge să se transforme, în mod paradoxal, în temniță și tiran.
E fascinant să-i vezi pe cei care au validat formula “my body my choice” asistând neputincioși și revoltați la revolta anarhică a antivaxxerilor în timp ce liderii catolici, care de ani de zile avertizează că ideologia de tip my body my choice va genera un dezastru social, îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze.
În orice caz, o privire mai atentă asupra societății secularaziate ne arată faptul că aceasta nu este imorală, ci mai degrabă hiperomarală în discurs și anomică în practică, o hipermoralitate seculară care exprimă atât aspirația către ordine, cât și neputința de a o înfăptui în practică, de a găsi un substitut efectiv la religia de care ne-am debarasat.
În mod paradoxal, e un fenomen oarecum asemănător cu cel din Afganistan, unde talibanismul a fost o reacție la anarhia generată de colapsul statului afgan și de destructurarea societății tradiționale afgane în urma războiului cu URSS-ul. În contextul respectiv și pe fondul disoluției statului, întoarcerea la Islamul pur și dur – care este întotdeauna și o ordine politică, nu doar una spirituală – este văzută ca singura soluție de stopare a anarhiei, de smulgere a răului din rădăcină și până la urmă este singura soluție la îndemână pentru o societate tradițională destructurată, cu un stat în colaps.
Dar avem și noi talibanii noștri, ce-i drept, mult mai comici și mai neputincioși, care nu se întorc la fundamentele religiei, ci încearcă, în van, să o înlocuiască cu o morală tot mai stridentă.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu