Analize și opinii

Alexandru Racu: „Adică unde-i lege, nu-i tocmeală. Cu excepția situației în care furi mai puțin de 5%.”

Îmi place că acum tot felul de mari filosofi ai neamului au redescoperit cauza integrității academice. Un profesor universitar de la SNSPA susține că revelațiile referitoare la plagiatul lui Ciucă demonstrează superioritatea instituțiilor civile asupra celor militare. Om sta noi proști pe partea militară, dar să vezi ce bine stăm la capitolul civili. Acolo chiar avem cu să ne mândrim. Altfel spus, generalul Ciucă ar trebui trimis la reeducare, să își (re)facă doctoratul civilii, eventual cu aceiași civili care au achitat-o pe Kovesi sau cu filosoful Mircea Dumitru, la vremea respectivă ministru al educației, care spunea că recomandarea sa de profesor universitar este să nu se retragă titlul de doctor al doamnei Kovesi, ci doar să se refacă partea plagiată în cazul în care s-a făcut la o universitate cu toleranță zero față de plagiat, de unde rezultă că sunt universități cu toleranță zero, universități cu toleranță 1, universități cu toleranță 2 și tot așa, că se poate și așa, dar din perspectivă platonică, împărtășesc toate acea esență academică în virtutea căreia își merită toate acreditarea. Sau, de ce nu, să își facă Ciucă doctoratul cu un alt platonist celebru care a simțit nevoia să ia din nou atitudine în fața imposturii, adică cu domnul Liiceanu, pentru care Kovesi reprezintă “slujirea pură”, ideea de slujire. “Eu nu cred că vrea ceva pentru ea. Este un om format în sosul justiției, care spune: legea, legea, legea”. Adică unde-i lege, nu-i tocmeală. Cu excepția situației în care furi mai puțin de 5%.

Autor: Alexandru Racu

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • …de cind a ”aparut pe firmament” am spus-o explicit ca este un impostor…