C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Protecția șoricelor groase

La unii oficiali români nesimțirea a atins în ultimele luni cote de anestezie generală. Nimic nu-i mai atinge, nimic nu-i mai doare, controlul asupra simțurilor lor în general și asupra bunului lor simt, în particular, pare a fi fost complet suspendat.



Toate dezvăluirile care apar în spațiul public îi lasă indiferenți. Știu că se află sub un asalt cu muniție de război dar mizează pe șoriciul lor gros și pe faptul că gloanțele cu care sunt atacați nu pot străbate această platoșă lipsită de inervație.

În două luări de cuvând laconice, în binecunoscutul stil declamativo – visceralo – constipato -fibros, președintele Iohannis ne lămurește asupra modului său de gândire și acțiune:

  • la Bruxelles îl asigura pe Jean Claude Junker că „independența justiției românești este intangibilă, o chestiune pentru care mă voi implica total și voi face tot, absolut tot, ce poate să facă un președinte pentru a păstra lucrurile așa!”;
  • la București îl asigura pe Hans Klemm că „suntem departe de revocare, tot mai departe”.

Domnul Iohannis nu-și face probleme legate de o eventuală degenerare a scandalului din justiție pentru că, simplificând la maximum, este convins că acest scandal „se va stinge de la sine”.

După cum se observă, nimic despre abuzurile procurorilor, despre eventuale demersuri pentru aflarea adevărului, despre obligația președintelui de a fi garantul respectării Constituției, despre rolul său de mediator. Domnia sa are blindaje care-l apără de asaltul adevărurilor incomode și o uriașă inerție în a-i disprețui pe cei mai slabi ca el. Este, ca să apelăm la o metaforă celebră, un rinocer. Însă nu orice fel de rinocer ci unul dintre aceia care, pentru a-și etala determinarea și cinismul, strivește o pisică nevinovată chiar sub ochii lui Berenger.

Văzând nesimțirea autorităților românești față de gravitatea abuzurilor unor procurori (abuzuri nu doar relatate ci dovedite prin probe mai presus de orice indoială) nu poți să nu te revolți și să nu cauți soluții pentru reabilitarea adevărului și dreptății. O variantă ar fi schimbarea muniției. Când ești atacat cu tancuri nu te aperi de acestea cu arcul cu săgeți ori cu pușca. Ar fi complet inutil. Trebuie folosită muniție anti – tanc.

Cam ce-ar însemna asta în războiul adevărului și dreptății cu tancurile numite Iohannis, Kovesi, Klemm?

Greu de stabilit de către mine, un simplu observator care se informează exclusiv din surse deschise.

O clipă, zilele trecute, am sperat că o astfel de muniție nouă, cu eficiență anti-tanc, ar putea fi interviul lui Ion Cristoiu cu Sebastian Ghiță.

După primul episod, anunțat cu surle și trâmbițe, am fost extrem de dezamăgit. Chiar furios. Am vrut să dedic un articol acestei stări dar, până la urmă, am decis să mai aștept. M-am rezumat să observ, să interpretez și să nu  dau încă frâu liber primei impresii. Așa cum au făcut Elena Udrea și, mai ales, Sorina Matei. Am împărtășit multe dintre impresiile Sorinei Matei dar mă felicit că nu am procedat ca domnia sa. Pentru că a venit episodul doi al interviului și percepția inițială mi s-a schimbat. Dintr-o aparentă șuetă dezlânată, dialogul celor doi (Ghiță – Cristoiu) a început să capete consistență, culminând cu declarația lui Ghiță că mult vânata fotografie nu reprezintă o secvență izolată ci face parte dintr-un filmuleț în care protagonistă nu este doar doamna Kovesi ci și alte „personalități” grele ale momentului.

Apoi, după interviu, bomba acestei informații a avut și un amplificator: fostul socru al lui Sebastian Ghiță care a intrat în direct la Mihai Gâdea pentru a confirma spusele ginerelui său. Și, chiar mai  mult, pentru a lansa noi așteptări.

După acest al doilea episod cred că efectul interviului ar fi fost mai mic dacă ni se arăta respectiva fotografie în clar. Toată vraja construită în jurul ei, dificultatea în care a fost pusă doamna Kovesi, neputând să conteste ceva concret, demonstrează că menținerea suspansului și amplificarea acestuia prin pomenirea unui filmuleț, au reprezentat o tactică de stârnire a interesului general extrem de eficientă.

Sigur că Sebastian Ghiță a fost și rămâne enervant prin egoismul său în această luptă, prin faptul că tot ce face el este subordonat unor priorități personale și, nicidecum, sentimentelor patriotice ori setei de dreptate pe care le mai sugerează, din când în când, în argumentațiile sale.

Explicația că nu prezintă fotografia pentru că nu vrea să se substituie instituțiilor și factorilor de decizie ai țării care ar avea datoria să facă dreptate, este o insultă adusă inteligenței ascultătorilor săi.

Sebastian Ghiță este prea uns cu toate alifiile, prea impregnat de „sudorile” serviciilor secrete care i-au irigat tinerețea cu seva lor, făcându-l să ajungă ceea ce a ajuns, pentru a-l mai putea crede cineva că tot ceea ce face în prezent ar fi altceva decât războiul său propriu, uneori purtat fără scrupule, pentru supraviețuire.

Convingerea de bază în acest moment este că dacă se dorește învingerea rinocerilor trebuie, neapărat, schimbată muniția cu una mai penetrantă, mai eficientă.

Înregistrările lui Vlad Cosma și derivatele acestora au slăbit rinocerii dar nu i-au îngenunchiat.

Resursele par, însă, inepuizabile. Interviul lui Ghiță, mărturia lui Vanghelie despre arestarea lui Dan Diaconescu (mi s-a făcut dor de DD), anunțarea (pe surse) a unor noi dezvăluiri, mult mai tari decât cele făcute până în prezent, indică nu o stingere de la sine a scandalului, cum spera în comoditatea sa Klaus Iohannis, ci o amplificare a acestuia până la cote devastatoare.

Sursa: Contele de Saint Germain

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss