Analize și opinii

100 de ani de România și degeaba

Pe 1 Decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire și m-am gândit să recapitulăm cum stau lucrurile în acest 2018 cu o primăvară atât de albă.



-În România se găsește cel mai ieftin pământ arabil din Uniunea Europeană, deși din punct de vedere al calității, cernoziomul românesc este la același nivel cu cel din Italia sau Olanda. Conform datelor Eurostat, Olanda a avut, în anul 2016, cel mai ridicat preţ din Uniunea Europeană la achiziţionarea unui hectar de teren arabil (63.000 euro), în timp ce România este ţara cu cel mai ieftin teren arabil (în medie – 1.958 euro).

-Se închide Sidex Galați. ArcelorMittal, compania care deține Sidex Galați vrea să cumpere combinatul siderurgic din Sudul Italiei, Ilva. Comisia Europeană obligă Arcelor Mittal să vândă sau să desfințeze alte capacități de producție din Uniunea Europeană pentru a nu se crea monopol, iar fabrica vizată este combinatul de la Galați.

-Compania aeriană low-cost din Ungaria, Wizz Air, spune că este pregătită să ia locul companiei naționale aeriene Tarom, dacă aceasta va da faliment.

-Doi din trei români (66%) sunt optimişti în legătură cu viitorul Uniunii Europene, cu mult peste media europeană (57%).

-Mass-media a prezentat dovada ingerințelor Comisiei Europene în Justiția din România. Antena 3 a prezentat un document care arată ingerințe ale Comisiei Europene în justiția din România. Documentul este datat 10.10.2012 şi adresat Guvernului României, căruia i-a s-a transmis o listă lungă de cerințe în legătură cu raportul MCV. Lista neagră conţinea 21 de puncte, iar la punctul 20 se cerea o scurtă descriere a situației curente și stabilirea pașilor următori pentru cazurile de înaltă corupție ce vizau nume precum: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu şi Tudor Chiuariu. Cererea avea un ton imperativ.

-La 10 ani de intrarea în Uniunea Europeană România se află încă sub incidența Raportului MCV.

Toate aceste aceste lucruri au niște cauze clare, modul în care noi ne-am administrat țara în ultimul sfert de secol. Am schimbat influența și controlul URSS cu influența și controlul Uniunii Europene. Comisarii sovietici au fost înlocuiți cu comisari europeni și nouă ne place, pentru că doi din trei români nu văd nimic în neregulă cu modul în care Bruxelles-ul acționează în România.

În momentul în care apar politicieni sau oameni de media care vorbesc despre abuzurile comise de UE în România, acestia sunt reduși la tăcere, stigmatizați ca oameni vânduți rușilor. Orice declarație de bun simț împotriva unor practici evident greșite ale Comisiei Europene este privită de presa de la București ca un taifun ce anunță ”RoExit”.

Centenarul ne prinde într-o poziție deloc onorantă, fără răspuns în fața atacurilor din afară, fără unitate națonală și fără un traseu clar. Deși nu avem motive, pentru viitor ne rămâne doar speranța.

Autor: Alexandru David

 

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu