Analize și opinii

Două tururi pentru domnul președinte!

După ce se va fi scărpinat îndelung, Ludovic Orban a rostit ce i s-a cerut: ”Am luat decizia de a ne angaja răspunderea în fața Parlamentului pe proiectul de lege de alegerea primarilor în două tururi”. PNL-ul cel speriat și șovăitor este gata să facă ce i-a cerut Iohannis. Adică alegeri locale în două tururi și anticipate cu orice preț. Să nu vă imaginați că aceste două găselnițe vin din nevoile populației, dintr-un calcul de relansare economică a țării sau dintr-o filosofie a unui proiect de țară. Sau că pe două tururi vor crește autostrăzile spre Germania.



Pe naiba! Cele două scenarii au prins rădăcini în mintea lui Klaus Iohannis, seara tîrziu, în Primăverii, cînd se întreba cam cîți centimetri îl despart de primul locatar al acestui loc blestemat. Ceaușescu ce-ar fi făcut? Anticipate ca să-i îngroape pe dușmanii poporului! Și ca să ajungă la ele, i-ar fi provocat pe lătrăi să pună botul și să-i poată prinde în cursă. În nici un caz cele două găselnițe nu sunt rezultatul unei elaborări democratice sau a unor decizii colective. Klaus Iohannis s-a dumirit de unul singur și a dictat. Alegeri locale în două tururi ca să cadă guvernul Orban și să înceapă morișca anticipatelor! Așa îi sună bine și folositor. Și dacă asumarea răspunderii pentru alegeri locale scapă fără moțiune de cenzură, îi nenorocește pe pesediști cu alianțele făcute cu șoriceii. Sigur PSD-ul pierde Capitala. Scapă de Firea și taie toată publicitatea la televiziuni.

Clanul Pandele se linge pe bot cu bugetul Bucureștilor. Și dacă madam Pandele-Firea și clanul de Ilfov, plus sprijinitorii din SRI și din celelalte instituții pierd controlul asupra Bucureștilor, dragul nostru președinte eliberează Primăria Capitalei de madama cu clonț și obține trambulina principală pentru lansarea succesorului său la Cotroceni. Exact cum a făcut Traian Băsescu și cum a procedat și dînsul cînd l-a apărat pe Traian Băsescu. Următorul președinte al României nu va fi nici de la Sibiu, nici de la Mediaș. Va începe să se antreneze și să sară din Primăria Capitalei. Nu de asta se zbate și USR-ul să-și pregătească un cadru de nădejde? Și nu de dragul încălzirii de la Elcen și al bordurilor își dorește madam Pandele să rămînă primăriță de București!?

Să revenim la alegerile în două tururi. Dacă guvernul Orban scapă de o moțiune de cenzură, chiar vom avea alegeri locale interesante, cu un joc democratic de alianțe, cu surprize și cu rotiri de cadre. Liberalo-pediștii (PNL-ul a devenit un lup flămînd în blana de capră a liberalilor) pierd aproape sigur și Cluj-Napoca și Timișoara, unde celelalte partide se vor alia să scape de două poame cu ifose. Pe de altă parte, mafia pedelistă ar putea cîștiga Iașii și Constanța. Este greu de crezut că PNL-ul ar putea pierde Oradea sau Brașovul!
Dar dacă PSD-ul introduce moțiune de cenzură și guvernul Orban o sfeclește (aici se află și argumentul meu pentru care Orban a fost împins să anunțe asumarea pentru alegerile în două tururi) atunci scenariul se poate schimba aiuritor. Cad alegerile locale în două tururi, dar se deschide ușa spre anticipate. Adică spre calea pe care Klaus Iohannis poate avea un guvern ”al meu” care să nu zică nici pîs. Președintele poate stă la Miami și să dea sarcini pe mail sau pe telefon și rînjească satisfăcut pe Instagram. Tot pe drumul anticipatelor ar putea obține și o majoritate în parlament care să se comporte ca o turmă cu măgarul la înaintare.

De ce vrea președintele anticipate? Prea o ține cu anticipate, anticipate, anticipate, mai ceva ca Lenin cu ”Învățați, învățați, învățați!” Unii zic că el urmărește să rezolve rapid problema majorității în parlament și intalarea unui guvern al său, totul înainte de izbucnirea scandalului cu afacerile democraților în România. Scandalul Biden și anticorupția în Ucraina au prilejuit celebra exclamație a lui Giuliani ”Ucraina ca Ucraina dar să vezi cînd vine România!”

Afacerile democraților în România s-au întins pe mandatele lui Traian Băsescu, dar și pe cel al lui Klaus Iohannis. Dacă scandalul american va începe în septembrie, procentele liberalilor ar putea scădea pînă la nivelul disconturilor de vînzători zgîrciți.

Și cu toate acestea o aiureală fără margini s-ar putea întinde peste țară.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Cand johanis ii cheama la ordin pe pnl-isti,ii cheama dezbracati? Ii pune pe pnl-isti sa faca striptease?