Alina Mungiu-Pippidi: ”Cum s-au împușcat americanii în picior cu anticorupția”

Probabil puțină lume pricepe tsunamiul declanșat de convorbirea telefonică dintre Trump și președintele ucrainean Zelenski, prima dintr-o serie de dezvăluiri care urmează. Sunt multe lucruri de învățat din această istorie ucraineană care aruncă lumina și asupra evenimentelor din România din ultimii trei ani, și o să vă spun povestea ei, fiind, din întâmplare, printre oamenii cei mai informați…



Primul lucru de spus e că fumul nu a ieșit fără foc, căci și familia Biden a făcut lucruri controversate, după cum puteți vedea din acest documentar BBC. Ucraina, sub președintele Ianukovici, era un ținut al băieților deștepți în energie, cum a fost cîndva și România, care se îmbogățeau dintr-o piață cu acces privilegiat, jucînd între Rusia și sectorul public ucrainean sau, mai simplu, cumpărînd ieftin și fără concurență și vînzînd la stat scump și fără concurență. Una din firmele asociate acestei moriști era a fiului vicepreședintelui democrat Joe Biden, un potențial viitor contracandidat al lui Donald Trump. Tatăl său în acest timp amenința Ucraina că dacă nu luptă cu corupția le taie banii de ajutor extern etc, fapt acuzat deja la acea vreme de conflict de interese.

Doi, Biden nu era singurul cu relații dubioase în Ucraina. Donald Trump, pe atunci doar candidat, lucra cu o firmă de publicitate care îi pregătea campania condusă de Paul Manafort și care servise mai mulți candidați republicani și pe președintele Ianukovici (din 2004 în 2014). Asemenea firme au făcut explozie în ultimii zece ani, iar față de firmele de lobby de pe vremuri sunt mult mai periculoase, datorită slăbirii economice a presei occidentale tradiționale. Firme americane și engleze la ora asta cumpără practic spațiu în cele mai mari ziare și reviste din lume pentru promovarea unor clienți dubioși, ca familia Gupta din Africa de Sud, Aliev din Azerbaijan, Len Blavatnik, oligarhul american cu parteneri de afaceri putiniști și așa mai departe. Articole de opinie nesemnalizate ca publicitate apar în ziare de prim rang (ca Financial Times) și televiziunile difuzează documentare produse de agenții de PR. Numele lui Manafort a apărut în ancheta lui Robert Mueller care investiga dacă a fost amestec necuvenit al Rusiei în campania prezidențială americană, întrucît cam greu să servești la președintele pro-rus și la candidatul american în același timp. Manafort a fost condamnat pentru că și-a ascuns banii luați din Ucraina în mare parte, dar nu s-a putut dovedi amestec rusesc: continuă să ia sentințe și azi, toate pe fraudă și spălare de bani. Trump e acuzat că i-ar fi cerut lui Zelensky, noul președinte ucrainean, de nenumărate ori, să îl ajute să construiască o motivație ca să îl amnistieze pe Manafort, dar și să sape să dovedească vinovăția famiiei Biden.

Trei, săraca Ucraină e țara din lume, după România și Moldova, unde forțele occidentale s-au amestecat cel mai mult în lupta anticorupție, mai exact o formă a ei, cea represivă, și au condiționat ajutorul extern -existențial în cazul Ucrainei, care are nevoie de bani și arme să țină piept forțelor secesioniste pro-ruse- de diferite măsuri anticorupție foarte specifice și adesea inadecavte. Aceste măsuri au fost demascate de mine și la FMI, și la Banca Mondială, și în Economist, ca fiind absurde, sau chiar dăunătoare. În Ucraina, agenda cea mai eficientă anticorupție e cea de demonopolizare, adică de eliminare a privilegiilor economice precum cele din energie, de eliberare a concurenței din mediul bancar și până lala educația superioară. BERD, de exemplu, promovează această linie. Dar UE, USA și FMI s-au aliniat altfel: ei au promovat un DNA (NABU), izolat de restul justiției cu care a intrat în conflict, și cînd acesta nu a obținut condamnări, au făcut o curte specială care să judece cazurile de corupție, precum cea pusă de noi pe hîrtie pe vremuri, tot la cererea UE, și de care UE se dezice azi de teamă că pot fi anulate retrospectiv condamnările date de ICCJ, la instigarea lui Dragnea. Mai mult, s-a cerut repetat ca persoane anti-DNA-ul ucrainean (NABU) să fie date la o parte, iar judecătorii din noua curte să fie numiți de Occident. Societatea civilă anticorupție, adică niște ONG-uri, la a căror creare am luat parte acum mai bine de zece ani și în al căror consiliu încă mai sunt, a cerut să fie eliminate echivalentul CSM sau orice forme interne și să numească ei pe toată lumea în aceste instituții, în cooperare cu cîteva ambasade. Sunt vreo cîțiva ani de cînd îi avertizez public că un asemenea model e de nesusținut, și îi împing pe americani și europeni într-un model imperialist de anticorupție. Anticorupția de succes e cea care provoacă un proces politic local și aduce la putere pe cineva care face reforme, justiția unei țări nu poate fi condusă prin numiri din afară. Și Trump, și Biden au cerut tot felul de asemenea schimbări prin justiție, cu totul nefirești ca intervenții într-un stat suveran, iar acum se acuză reciproc de ele, le atribuie intereselor personale, ba chiar democrații au început procesul de suspendare al lui Trump. Pentru cine știe povestea, ea nu arată decît cum se poate întoarce contra oricui instrumentalizarea anticorupției – în plus, în țara altora. Dar publicul american aude acum pentru prima dată că președinții americani spun guvernului ucrainean cine trebuie să fie procuror sau judecător.

De ce americanii au ales această cale, mai potrivită unei țări ocupate, dar care nu le-a adus succes nici acolo -în noua mea carte arăt cum regiunile direct guvernate de comunitatea internațională, ca Bosnia, Kosovo, Irak sau Afganistan au avut cele mai catastrofale politici anticorupție-, nu cele mai de succes? Unu, pentru că în politica externă americană au tot fost la putere unilateraliști, oameni fără respect și înțelegerea valorii suveranității altor țări, care au considerat normal să îți impui punctul de vedere. Și sub democrați, și sub republicani am avut personaje ca Victoria Nuland, care tot la ucraineni le spunea, cînd îi replicau că europenii au altă părere decît americanii că ”Fuck EU”. Trump recidivează și el, vorbește de rău Germania cu Zelenski. Faceți ce zicem noi, nu europenii etc. Doi, pentru că în regiuni de importanță strategică precum Ucraina serviciile secrete joacă un rol important, și lor le cam place anticorupția, fiind un fel eficient și netransparent de a influența politica locală, de a controla justiția și prin ea puterea – că azi nu se mai pun la cale atentate, ca pe vremuri. România a fost cazul test. Numai după ce a cîștigat Zelenski am văzut că presa americană începe să citeze o conferință de presă de a mea de la Kiev de acum doi ani în care le spuneam să nu aplice modelul românesc. Deși am fost consultată la cel mai înalt nivel, acest punct de vedere a fost, pînă foarte de curînd, minoritar și excentric, parte și datorită entuziasmului orb și neavizat al societății civile pentru mitul Kovesi. Azi, suntem pe dos și americanii îi cer lui Zelenski să își reformeze serviciile secrete – acum doi ani, cei din tabăra pro-NABU îmi ziceau ei mie că Ucrainei îi va merge mai bine ca României, că la ei serviciile nu se vor amesteca, etc. Of, of – dacă nu ar fi totul public, în videouri publice sau citate în presă – să nu creadă cineva că e plăcut rolul Casandrei.

Dar nici o Casandră nu se aștepta să fie destabilizată America însăși de stupiditatea agresivă a anticorupției ei în Ucraina, unde – deloc întîmplător – un agent CIA s-a hotărît să-l demaște pe Trump, izolînd intervenția lui dintr-un șir mult mai lung și patologic de intervenții dincolo de limită. Trump, ca și Dragnea, are mari probleme cu serviciile – are pînă și un Maior al lui care îl paște și lupta a ajuns pe față. Nu ar fi lipsit de interes să aflăm cum și de ce Liviu Dragnea și copiii săi nu mai au voie să călătorească în America pentru niște șmenuri prin Teleorman, cînd Plahotniuc, Șor și ai lor, care au spălat miliarde de euro din Rusia prin marile bănci internaționale, nu au nici un fel de probleme cu americanii. Izolarea telefonului lui Trump din ansamblu îl face mai vinovat decît e -întreaga situație e patologică și expune enorma contradicție dintre discursul acestor lideri americani, foarte dur pro-integritate, și comportamentul lor, familiilor și furnizorilor, complet fără scrupule. Lumea îl bănuiește pe Trump că a conspirat cu rușii ca să cîștige, dar Trump pe față ar tranzacționa și cu dracu’, nu doar cu Putin, dar nu pentru că e trădător, ci pentru că asta e morala lui de om de afaceri – sau mai degrabă lipsa ei.

Partea foarte tristă e că această contradicție, între o politică eronată de promovare a integrității peste hotare și niște lideri de doi bani, compromite imaginea și poate mai mult a adevăratei anticorupții americane- cea care a curățat FIFA sau a creat singura lege internațională anticorupție pusă în practică – Foreign Corrupt Practice Act, pe care Trump s-a jurat că o anulează cînd era în campanie. Or, acestea nu au echivalent pe lume și vrem ca SUA să continue să implementeze FCPA sau să scuture corupția din organizațiile internaționale. Aventura ucraineană îi amenință însă pe toți oamenii integri și onești care pun în aplicare adevărata anticorupție. Bine ar fi ca americanii și societățile civile pro-americane din țările noastre, care se poartă adesea ca niște cliente, nu ca niște prietene cu discernământ, să învețe niște lecții de aici.

Autor: Alina Mungiu-Pippidi

Sursa: România curată