Ideea conform careia incalzirea globala ar fi de natura sa produca racire globala le pare absurda multor oameni. Cu toate acestea, procesul incalzirii care conduce spre racire este o etapa de baza a “teoriei orbitale” potrivit careia un ciclu glaciar este starnit de chiar puterea Soarelui.
Teoria orbitala” care se sprijina pe faptul ca schimbarile ciclice ale orbitei solare a le Pamantului influenteaza cantitatea de lumina solara care ajunge pe planeta, este premisa fruntasa a cauzalitatii unei noi ere glaciare.
Este posibil ca urmatoarea etapa glaciara a Terrei sa fie precedata si precipitata de o ridicare initiala a temperaturilor globale si de o incalzire a oceanelor, fapt care va spori rata de evaporare a apei acestora. Fenomenul va cauza o crestere a precipitatiilor la nivel global, dintre care unele vor cadea sub forma de zapada, contribuind la expansiunea ghetarilor si a zonelor inghetate.
O epoca de gheata este caracterizata prin formarea de suprafete glaciare deasupra unor intinse regiuni continentale. De vreme ce suprafetele de uscat mai intinse se afla cu predilectie in emisfera nordica a Pamantului, in aceasta regiune era glaciara se va manifesta mai evident. In punctul maxim al celei mai recente astfel de etape a planetei, de acum 17 000 de ani, banchize inghetate groase de trei kilometri au acoperit in intregime Canada, Scandinavia si Marea Britanie.
Fenomenul astronomic denumit Procesiunea Echinoctiilor cauzeaza o rotire graduala a axei de inclinare a Pamantului, fapt ce schimba sezonul in perioada caruia emisferele nordica si sudica isi ating cel mai apropiat (perigeu) respectiv cel mai indepartat (apogeu) punct fata de Soare.
In perioada ultimilor 11.000 de ani, iernile in emisfera nordica au inceput atunci cand Soarele se afla la perigeu, cel mai aproape de Pamant, iar verile din aceeasi emisfera incepeau la apogegul Soarelui, atunci cand el era la cea mai mare distanta. Iernile de perigeu solar si verile de apogeu solar au efectul reducerii extremelor de temperatura ale tuturor sezoanelor. Perigeul hibernal si apogeul estival au scurtat de asemenea durata iernilor si au lungit durata verilor emisferei nordice.
Insa acum, iernile blande si scurte si verile lungi si placute de care Nordul s-a bucurat in ultimii 11 000 de ani, au ajuns la un punct final; de aici inainte, iernile vor deveni mai lungi si mai friguroase iar verile mai scurte si mai fierbinti, intrucat iarna soarele va fi departe, iar vara se va afla aproape. Pe perioada urmatorilor 11.000 de ani, emisfera nordica va experimenta astfel de anotimpuri. Verile fierbinti vor incalzi oceanele si vor creste precipitatiile, dintre care multe se vor decanta sub forma de zapada. Iar iernile lungi si reci vor facilitata cresterea si mentinerea zonelor inghetate de la latitudini si altitudini mari din emisfera nordica.
Conform cercetatorilor, primii 5.000 de ani vor fi caracterizati de ciclcul tocmai prezentat, perioada ce le va urma stand sub semnul suprafetelor glaciare continentale, formate la capacitate maxima peste buna parte din emisfera nordica. Aceasta va ramane sub gheturi timp de alti cinci mii de ani, inainte de gheturile sa inceapa sa se retraga. Conditiile meteorologice din ultimii doi-trei ani vin sa confirme teoriile, ultimele veri fiind isotite de recorduri maxime de temperatura iar iernile inregistrand multe grade sub zero. Este inceputul a 11.000 de ani de era glaciara! (Pravda)
sursa: descopera.ro
Adauga comentariu