Politică

Ilie Serbanescu: “Coaliţia pentru (sub)Dezvoltarea României”

ilie_serbanescuŞtiaţi că există „Coaliţia pentru Dezvoltarea României”? Eu unul nu ştiam, dar am aflat indirect în urma unei intervenţii publice a academicianului Daniel Dăianu cu referire la unele poziţionări consemnate în cadrul acestei structuri. Nu se înţelegea însă prea bine dacă era vorba despre o critică sau doar de ceva care putea crea o impresie în acest sens.

CDR reuneşte „toată floarea cea vestită a întregului Apus” aciuată prin România: Consiliul Investitorilor Străini, Camera de comerţ americană, Camera de Comerţ germană, reprezentanţii băncilor străine. Capitalul privat autohton este cumva pe acolo? Doar într-o prezenţă discretă, să nu deranjeze! Deşi cred că mai degrabă sunt vreo 2-3 reprezentanţi ai business-ului românesc, aşa de hohă, să nu se spună că n-ar fi, precum, pe vremuri, structurile comuniste aveau toate câte un maghiar şi un neamţ, ca expresie a participării minorităţilor naţionale! Departe de realităţi nu ar fi însă situaţia din CDR: în fond, capitalul străin deţine poziţiile de control şi pârghiile principale din economie, iar capitalul românesc reprezintă minoritatea. O minoritate tolerată pentru imaginea publică dar nu în luarea deciziilor!

Dar ce face concret CDR, în afară că, desigur, „coalizează pentru dezvoltarea României”? Păi, face programe privind modul în care capitalul străin să ţină strâns rândurile sale, precum şi planuri în atenţia autorităţilor române referitoare la măsuri şi investiţii de avut în vedere, în interesul tot al capitalului străin. Dezvoltarea României nici nu cred că ajunge vreodată să se numere printre ţinte. De altfel cred că principala preocupare a Coaliţiei este să monitorizeze permanent autorităţile române să nu scape cumva caii cu vreo măsură în interesul într-adevăr al dezvoltării României, afectând în vreun fel bibeloul de porţelan pe care îl constituie capitalul străin. Apropo însă: guvernul este şi el pe acolo? Păi, dl Ponta, care a confirmat şi consfinţit predarea de către antecesorii săi a economiei în mâna capitalului străin, nu dă cred nici doi bani pe CDR, preferând aranjamentele în culise. Dar, evident, în spaţiul public, întru demonstrarea fidelităţii faţă de „partenerii europeni şi euroatlantici”, dă o atenţie mediatizată CDR-ului, spre deosebire de şuturile în fund rezervate structurilor capitalului autohton.

Ce caută însă în CDR Daniel Dăianu? Nu academicianul, ci economistul. În urmă cu vreo 30 de ani, în plin comunism, dezbăteam cu Daniel Dăianu ineficienţa economiei de comandă şi îl admiram pentru curajul profesional de a elabora studii despre nevoia unei restructurări spre performanţă a economiei. Dar nu credeam – nici domnia sa, nici eu – că tocmai capitalismul, la care nici nu visam pe atunci, va da lovitura de moarte economiei din România! Moarte, care a venit tocmai de la capitalul străin, care a transformat România într-o biată colonie. Românie care, în mod semnificativ, este, ca şi acum 30 de ani, tot la coada Europei şi tot în subdezvoltare. Ce să cauţi atunci în Coaliţia pentru (sub)dezvoltarea României?!

Autor:Ilie Serbanescu

Sursa: Jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu