Consecinţele intrării României în UE sunt catastrofale

Conform datelor furnizate de Eurostat, nivelul veniturilor de pe piaţa românească a muncii a scăzut dramatic în ultimii cinci ani. Datorită acestui colaps, România deţine în acest moment lanterna roşie într-un clasament al statelor din UE alcătuit în funcţie de nivelul de remunerare a muncii.

Conform datelor furnizate de Eurostat, nivelul veniturilor de pe piaţa românească a muncii a scăzut dramatic în ultimii cinci ani. Datorită acestui colaps, România deţine în acest moment lanterna roşie într-un clasament al statelor din UE alcătuit în funcţie de nivelul de remunerare a muncii.

Datele prezentate în continuare reflectă faptul că intrarea României în UE a determinat o prăbuşire fără precedent a nivelului de remunerare a muncii. Astfel, veniturile medii lunare de pe piaţa românescă a muncii (salariaţi, liber profesionişti, fermieri, persoane fizice autorizate) estimate în funcţie de paritatea standard a monedei europene (euro pps) au scăzut în perioada 2008-2013 cu nu mai puţin de 11,8%. Drept urmare, ponderea veniturilor medii lunare de pe piaţa muncii din România în raport cu valoarea medie a aceluiaşi indicator la nivelul UE 27 a scăzut în perioada menţionată de la 41% la 33,4% ! Mai mult, acest crah reprezintă o malformaţie aproape singulară, întrucât nivelul de remunerare a muncii a crescut în aceeaşi perioadă  în toate celelalte state din UE 27, cu excepţia României şi a Greciei.

Dar de ce este atât de prost plătită forţa de muncă din România comparativ cu celelalte state din UE? De ce cei peste nouă milioane de români pentru care munca este singura sau principala sursă de venit au devenit nişte paria comparativ cu omologii lor din Slovenia, din Ungaria, din Estonia şi din Cehia, ca să nu mai vorbim de cei din Germania?

Fără îndoială, clasamentul anterior reprezintă o noutate absolută pentru politicienii din România. Dar nici presa şi nici liderii de opinie din România nu au abordat în mod sistematic această disfuncţie tragică a economiei Româneşti. Oare de ce?

În primul rând, majoritatea decidenţilor din elita politică românească tratează cu nepăsare şi chiar cu dispreţ interesele compatrioţilor care se încăpăţânează să supravieţuiască muncind. Pentru plutocraţii din sistemul politic românesc munca reprezintă o motivaţie pentru fraieri. În  ultimile decenii, prosperitatea obţinută prin muncă a reprezentat o rara avis în România. În schimb, îmbogăţirea prin mijloace ilicite a devenit motivaţia fundamentală a majorităţii decidenţilor din instituţiile publice româneşti şi a liderilor lumii interlope. Drept urmare, în nici o altă ţară din UE nu există o relaţie atât de vizibilă şi de sistematică între mediul politic şi mediul mafiot al celor care s-au îmbogăţit jefuind patrimoniul public şi privat. În sfârşit, sunt convins că în nici o altă ţară din UE nu există atâta corupţie şi atâţia bani negri ca şi în România.

În al doilea rând, aproape oricine s-ar  încumeta să tragă la răspundere decidenţii din instituţiile politice româneşti pentru faptul că interesele celor ce muncesc, ca să spun aşa, sunt grav afectate de angajatorii autohtoni şi străini ar deveni în scurt timp un rebel fără cauză. Îşi imaginează cineva că actualii locatari din palatele Cotroceni sau Victoria vor fi traşi la răspundere  de către opinia publică, la fel ca şi în Bulgaria, pentru actualul crah al salariilor şi al veniturilor obţinute din muncă?

S-ar părea, deci, că fanariotismul decidenţilor politici şi mentalitatea mioritică a majorităţii românilor reprezintă obstacole insurmontabile în ceea ce priveşte contracararea politicii de monopol impuse de către angajatori pe piaţa muncii. Totuşi, chiar şi in acest context fatalist, se mai poate face ceva.

În primul rând, contracararea politicii de amputare monopolistă a salariilor de către angajatori, mai ales în România şi în Bulgaria, implică o reglementare la nivelul UE a nivelului salariului minim de pe piaţa comunitară a forţei de muncă. Desigur, o asemenea iniţiativă ar genera reacţii furibunde de împotrivire din partea companiilor transnaţionale. Managerii şi acţionarii acestor companii ar sării ca arşi şi ar califica acest tip de reglementare drept o reglementare anticurenţială. Dar, oare, aşa stau lucrurile? Evident, nici vorbă de aşa ceva. Să ne reamintim cu cât tupeu şi agresivitate au impus decidenţii de la Bruxelles tarife unice în termeni nominali la consumul de energie electrică şi de gaz metan, sub pretextul că în absenţa acestor uniformizări tarifare piaţa comunitară a bunurilor şi a serviciilor ar deveni neconcurenţială. Un argument cusut cu aţă albă, nu? Pentru că munca şi capitalul reprezintă factorii fundamentali de producţie în orice tip de economie, mai concurenţială sau mai puţin concurenţială. Iar energia reprezintă un factor de producţie complementar sau derivat. Şi atunci cum poate deveni o piaţă in care veniturile din muncă sunt amputate monopolist de către angajatori, iar preţul energiei este uniformizat  în favoarea furnizorilor de energie, o piaţă concurenţilă? Trebuie să dai dovadă de o mare naivitate pentru a înghiţi un asemenea basm.

În al doilea rând, contracararea prin lege a politicii de monopol practicate de angajatori este o soluţie necesară dar nu şi suficientă pentru eliminarea actualelor disfuncţii de pe piaţa muncii din România. În opinia mea, lejeritatea cu care foarte mulţi români se îmbogăţesc prin mijloace ilicite reprezintă cea mai importantă cauză a dgradării motivaţiei pentru muncă şi pentru afaceri licite. Pentru că, nu-i aşa?, dacă afacerile ilicite sunt mai accesibile şi mai profitabile decât cele licite, ce rost mai are să munceşti sau să investeşti în spiritul şi în litera legii? Evident, contracararea activităţilor ilicite reprezintă o problemă reziduală în România. Afacerile necinstite şi corupţia reprezintă în România „obiceiuri ale pământului”. Cu toate acestea, sunt convins că propensiunea românească tradiţională pentru activităţi ilicite, pentru ciubuc şi pentru şpagă poate fi eradicată pe termen lung. Evident, acest proces de eradicare implică înainte de orice un control fiscal transparent şi generalizat al veniturilor obţinute din muncă şi din capital. Din păcate, însă, actualii decidenţi politici sunt cei mai înverşunaţi oponenţi ai acestei politici sine qua non de eradicare a afacerilor ilicite şi a corupţiei.

Din această perspectivă sumbră, actualul crah al veniturilor de pe piaţa muncii din România implică două riscuri catastrofale: un risc intern şi unul comunitar. Dacă Bucureştiul va trata la fel de iresponsabil ca şi până acum precaritatea inumană a veniturilor de pe piaţa  muncii, atunci sustenabilitatea politică, socială şi culturală a României  va devini extrem de problematică. Fără îndoială, o ţară în care nivelul veniturilor din muncă reprezintă doar o treime din valoarea medie a acestui indicator la nivelul UE, aşa cum este cazul României,  este o ţară extrem de săracă din toate punctele de vedere. Şi ce viitor va avea o asemenea ţară? În sfârşit, dacă Bruxelles-ul va continua să eludeze modul  defectuos şi iresponsabil în care este guvernată România, atunci „mămăliga românească” va exploda la un moment dat şi va pulveriza uriaşa „formă fără fond” denumită UE.

Autor: dr. ing. Nicolae ŢĂRAN

Sursa: Foaie Natiomnala, preluare dupa vestul.ro