Preafericitul Daniel are multe calități și a făcut multe lucruri bune pentru Biserica Ortodoxă Română. Mai presus de toate, e un om cu capul pe umeri, cumpătat, echilibrat și diplomat, iar din acest punct de vedere, în momentele de criză umanitară, e chiar liderul de care Biserica Ortodoxă Română are nevoie. Pentru că în România ultimilor ani, momentele de criză umanitară sunt invariabil însoțite de crize de isterie (pseudo)profetică ale unui important segment de credincioși, clerici sau, din păcate, chiar episcopi ai Bisericii Ortodoxe Române (asta s-a întâmplat și la Colectiv, asta s-a întâmplat și în pandemie).
Or, în astfel de situații, PF Daniel chiar e liderul cumpătat de care Biserica are nevoie. Nu inflamează prin declarații infantile, iresponsabile, lipsite de tact și discernământ și mai reușește să stingă din focurile aprinse de alții și să-i mai țină pe nebuni în frâu. Pe de altă parte însă, aceleași momente îl prind inevitabil în ofsaid pentru că omul e un birocrat, nu un păstor.
N-o spun ca un reproș. Pentru că pur și simplu asta e firea lui, personalitatea lui, nu e ceva ce poate să schimbe. Asta s-a văzut și la Colectiv și de aceea e un pic aiurea să-i reproșezi, așa cum făcea recent un prieten, că nu a fost mai uman în pandemie. Părerea mea e că mai uman și mai pastoral decât se vede de la distanță în puținele sale intervenții publice nici nu poate să fie, iar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
În mod special, iritarea pe care i-o stârnesc jurnaliștii (altfel, știm bine, impertinenți și enervanți de felul lor) și care îl face să arate ridicol trădează faptul că omul e obișnuit să interacționeze numai cu subordonați. Nici măcar cu prieteni, cu care să vorbească, omenește, de la egal la egal, ca de la om la om.
De fapt, senzația pe care ți-o transmite e că nu are niciun prieten. Și cu atât mai puțin e capabil să interacționeze, păstrându-și calmul și umorul, cu niște străini (de structura ierarhică a BOR) care se întâmplă să fie un pic răutăcioși și / sau obraznici (așa cum sunt mai toți jurnaliștii). Îi lipsesc complet anticorpii, e total nepregătit pentru astfel de situații. Un simplu răutăcism jurnalistic precum cel de odinioară cu trafaletul sau cel de ieri cu vaccinul declanșează o furtună de citokine. Pe scurt, suprareacționează, fapt care îl face să arate ridicol.
Papa Francisc (care are și el defectele lui) e exact opusul lui. E genul de om cu care simți că poți bea o bere, chiar dacă e suveranul pontif (adică un Alb mult mai mare decât PF Daniel). Sau, mă rog, poate nu îl cunosc eu pe PF Daniel (îl cunoaște careva?). Poate că o avea și el latura asta pastoral-uman-comunicativă care să-i permită să discute relaxat chiar și cu străinii. Dar dacă o are, tare bine o ascunde.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu