Președintele Klaus Iohannis și medicii Arafat, Cercel sau Rafila sunt personalitățile care ar putea influența românii să aibă o încredere mai mare în vaccinarea anti-covid, potrivit unui sondaj IRES, dat, joi, publicității.
Potrivit sursei citate, președintele țării, Klaus Iohannis (23%), Secretarul de Stat Raed Arafat (17%), medici precum Adrian Streinu Cercel (9%) și Alexandru Rafila (5%), dar și alți medici (7%) sunt principalii vectori de încredere pentru a determina oamenii să aibă încredere în vaccinarea anti-covid.
Pe măsură ce înaintează în vârstă, respondenții se declară mai deschiși pentru a fi determinați de persoane celebre să aibă încredere în vaccinare; de asemenea, bărbații, persoanele neocupate, cei care nu utilizează internetul și locuitorii din mediul urban spun în mai mare măsură că i-ar putea determina să aibă mai mare încredere o persoană cunoscută din România.
Totodată, deschiderea pentru vaccinarea împotriva COVID-19 poate fi influențată, conform declarațiilor respondenților, în primul rând de medicii de familie (62%), propriii copii (43%), consilierul/psihologul lor, prietenii lor (32%) și părinții acestora (31%). Pe ultimul lor, dintre categoriile investigate, se află profesorii/educatorii copiilor respondenților (18%).
Patru din zece persoane intervievate spun că sigur se vor vaccina cu un vaccin anti-COVID-19, atunci când va fi disponibil pentru ei; o cincime dintre respondenți spun că sigur nu se vor vaccina; nehotărâți sunt 36% dintre participanții la cercetare (25% probabil se vor vaccina, 9% probabil nu se vor vaccina și 2% sunt nehotărâți la momentul derulării studiului).
Persoanele nehotărâte sunt mai curând femei, intervievați ocupați, care utilizează internetul și rețelele sociale; pe măsură ce scade vârsta, crește nivelul de educație și cel al veniturilor, respondenții spun în proporții mai mari că sunt nehotărâți cu privire la vaccinare.
Persoanele care încă nu s-au decis dacă se vor vaccina (probabil se vor vaccina, probabil nu se vor vaccina și nehotărâți) spun că doresc să se consulte, pentru a lua o decizie, cu profesioniști în domeniul sănătății (75%) și membri ai familiei (23%), dar și alte persoane; 4% dintre respondenți spun că nu vor să se consulte cu nimeni cu privire la această decizie.
Principalele motive enumerate de cei care nu doresc să se vaccineze (sigur nu se vor vaccina sau probabil nu se vor vaccina) sunt teama de reacțiile adverse ale vaccinului (27%), lipsa încrederii în aceste vaccinuri (23%), percepția că au imunitate bună/sunt sănătoși (12%) sau faptul că nu au încredere în vaccinuri, în general (12%).
Dintre cei care declară că probabil sau sigur nu se vor vaccina, 63% spun că există anumite elemente care i-ar determina să își schimbe această părere; printre acestea, se numără: primirea de informații detaliate, pe înțelesul lor (18%), eficacitatea vaccinurilor (16%), primirea de informații de la persoanele care deja s-au vaccinat (14%), obligativitatea vaccinării sau condiționarea unor activități de vaccinare (12%), precum și alte motive.
Principalul argument pentru a dori vaccinarea împotriva COVID-19 este acela de a-și proteja propria sănătate, pentru puțin peste șase din zece intervievați care sunt siguri sau aproape siguri că se vor vaccina, sau s-au vaccinat deja. Următorul motiv, în ordinea importanței, este cel al eradicării virusului/revenirea la viața de dinainte de pandemie, fără restricții (18%).
Dintre respondenții care s-au vaccinat sau sigur/probabil se vor vaccina, 35% spun că au temeri/îndoieli cu privire la vaccinarea anti-COVID-19, acestea fiind legate, în primul rând de efectele adverse ale vaccinului administrat (56%), posibilele reacții alergice (20%), dar și temeri că vaccinul le-ar modifica ADN-ul (9%) sau că s-ar putea infecta cu SARS-CoV-2 de la vaccin (7%).
Aproape trei sferturi dintre respondenți (74%) știu că trebuie să se adreseze medicului de familie pentru a solicita vaccinarea, iar alți 8% știu că trebuie să se înscrie pe platforma națională de vaccinare sau la spital/centrele de vaccinare. Unul din zece intervievați nu știe unde anume trebuie să se adreseze pentru a solicita vaccinarea împotriva COVID-19.
Sondajul IRES a fost realizat pe un eșantion de 1.512 persoane, în perioada 13-15 ianuarie 2021.
Autor: Raluca Oanță
Sursa: https://r3media.ro/
Fariseii si slugile satanei de astazi, au inceput mai intai cu „Cantarea vaccinului”(un fel de Cantarea Romaniei la nivel global), au continuat apoi cu” Slavirea vaccinului”(pana si Bisericile au fost inhamate la slujirea acestuia, inclusiv BOR), iar acum au instaurat „Biserica vaccinului”, la care toti muritorii trebuie sa se inchine, altfel, in cel mai scurt scurt vor ajunge niste „paria” dpdv social! Mari vor fi aceia care, indiferent de consecinte, presiuni si suferinte, vor urma intotdeauna, singura Biserica Adevarata, cea a Domnului si Mantuitorului nostru, Iisus Hristos!