Archive for G20
Contemplam cu tristete visul european
Criza care a lovit în buna parte lumea zdruncina serios bruma de credinta într-un ideal european bazat pe democratie si solidaritate. Dedicate prea mult contopismului »»
Summitul G20: Vorbe, nu decizii concrete
Zona euro a fost lăsată să se descurce singură în grava criză financiară în care se zbate. SUA şi marile ţări emergente s-au arătat, practic, reticente »»
Italia a acceptat să fie monitorizată de FMI şi UE
Italia, aflată sub presiune din partea pieţelor financiare şi a statelor din zona euro, a acceptat ca FMI şi UE să monitorizeze progresele ţării în »»
Euro de la cap se împute
Marile bănci au luat prea multă apă ca să nu se scufunde. Probabil că aceasta este cea mai corectă interpretare pe care o putem da »»
Preşedintele BĂNCII MONDIALE: “Suntem LA UN PAS de o CRIZĂ MONDIALĂ”
Preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, a avertizat luni, că lumea se află “la un pas de o criză totală”, din cauza creşterii preţului la alimente, »»
Banca Mondială: Creşterea preţurilor alimentelor a atins un nivel alarmant
Creşterea preţurilor la alimente a atins un nivel alarmant şi poate duce la instabilităţi politice, iar siguranţa alimentară ar trebui să fie prioritară în acest »»
G20 Pushes Globalist SDR and China’s Role
On Monday, French Economy Minister Christine Lagarde said her country will work to realize a planned transition to a global »»
Liderii G20 s-au intalnit fara rost: problemele nu au fost rezolvate
Summit-ul G20, desfasurat joi si vineri in Seul, a dezamagit investitorii care se asteptau la dovezi clare ale faptului ca mediul economic este »»
Spectrul “razboiului economic” la conferinta G20
Lucrarile conferintei G20, a grupului celor mai dezvoltate tari industriale din lume, au inceput la Seoul, in Corea de Sud, sub auspiciile amenintarii »»
FMI, promotorul unei noi ordini mondiale?
Când Dominique Strauss-Kahn a preluat conducerea FMI, în 2007, mulţi se întrebau dacă instituţia îşi mai are rostul. Astăzi, Fondul guvernează lumea în calitate de »»
Leaked G20 Documents Show Carbon Taxes Still High on Globalist Agenda
This week The Corbett Report was sent documents purported to be the notes of an attendee of the recent Toronto G20 meeting. The documents, if genuine, »»
Sclavii teoriilor
Oare economiștii chiar știu despre ce vorbesc? Ruptura dintre teoria economică și realitate pare rău prevestitoare.
Ideile economiștilor și ale filozofilor politici, atât cele »»
Dollar Devaluation and Destruction of America Pick Up Steam
Back in January Lindsey Williams’ insider sources told him the dollar will be devalued within a year. In response, oil and food prices will rise significantly »»
La Toronto G20 a pus economia globala pe masa de analize
Ceea ce s-a intimplat in aceste zile la Toronto - atit in spatele usilor inchise ale salilor in care puternicii lumii discuta »»





