Politică

Preşedintele BĂNCII MONDIALE: “Suntem LA UN PAS de o CRIZĂ MONDIALĂ”

Preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, a avertizat luni, că lumea se află “la un pas de o criză totală”, din cauza creşterii preţului la alimente, scrie BBC.

Scumpirea alimentelor este principala ameninţare pentru ţările sărace, care “riscă să piardă o generaţie“, a declarat Zoellick. Declaraţiile sale au fost făcute luni, la Washington, la o conferinţă a Băncii Mondiale şi FMI.

Între timp, miniştrii de finanţe din G20, care s-au întâlnit şi ei la Washington, şi-au luat angajamentul să susţină financiar noile guverne din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Preşedintele BM a declarat că un astfel de sprijin este vital . “Criza din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu subliniază faptul că trebuie să punem în practică concluziile ultimului nostru raport mondial (n.r. al BM). Acesta a evidenţiat importanţa securităţii cetăţenilor, a justiţiei şi a locurilor de muncă“, a precizat Zoellick.

De asemenea, el a făcut un apel la adresa Băncii Mondiale să acţioneze rapid pentru a susţine reformele în regiunile menţionate. “Dacă aşteptăm ca situaţia să se stabilizeze, ar însemnaoportunităţi pierdute. În momente de revoluţie, ‘status quo’-ul nu este o soluţie câştigătoare“, spune preşedintele BM.

La întâlnirile de la Washington s-au discutat, de asemenea, preţurile schimbătoare ale petrolului şi rata mare a şomajului. Şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, s-a declarat îngrijorat în special de rata mare a şomajului în rândul tinerilor. “Ar fi prea mult să spunem că trecem printr-o perioadă de recuperare fără slujbe, dar cu siguranţă nu sunt suficiente locuri de muncă”, a spus Strauss-Kahn.

Şeful FMI a reiterat ideea “pierderii” unei generaţii. “În special din cauza ratei ridicate a şomajului în rândul tinerilor, există riscul ca aceştia să fie condamnaţi pe viaţă, să se piardă o generaţie”, a spus Strauss-Kahn.

Cum au crescut preţurile alimentelor între trimestrul 1 din 2010 şi trimestrul 1 din 2011

Alimentul

Creştere 2010-2011

Porumb

74%

Grâu

69%

Ulei de palmier

55%

Păstaie de soia

36%

Carne de vită

30%

Orez

-2%

Ratingul SUA a fost revizuit, pentru prima dată în istorie, de la AAA stabil la negativ

Agenţia de rating Standard&Poor’s (S&P) a revizuit, luni, perspectiva ratingului suveran “AAA”, maxim posibil, al Statelor Unite de la stabilă la negativă, întrucât există riscul ca politicienii americani să nu ajungă la un acord pentru a rezolva problemele fiscale ale ţării.

Înrăutăţirea perspectivei semnalează că există cel puţin o şansă din trei pentru o retrogradare, în următorii doi ani, a calificativului pentru împrumuturi pe termen lung al Statelor Unite, potrivit S&P, citată de Reuters. “Deoarece SUA, faţă de alte state cu rating «AAA», se confruntă cu un deficit bugetar foarte mare şi o datorie guvernamentală în creştere, iar calea de rezolvare a acestor probleme nu ne este clară, am revizuit perspectiva pentru împrumuturi pe termen lung de la stabilă la negativă”, se arată într-un comunicat al S&P.

Preţurile obligaţiunilor guvernamentale au scăzut după anunţ, declinul cotaţiilor pe bursă s-a accelerat, iar avansul dolarului în raport cu euro s-a redus.

Declinul bursei americane s-a accentuat în prima parte a şedinţei, indicii Dow şi Nasdaq pierzând 2%.

Pe pieţele materiilor prime, preţul petrolului a scăzut cu peste doi dolari, din cauza înrăutăţirii perspectivei ratingului SUA. Ţiţeiul tranzacţionat în Statele Unite a coborât cu 2,6 dolari, la 107,3 dolari până la 17:41 (ora României), după ce a atins un minim al şedinţei de 106,7 dolari. Petrolul Brent, comercializat la Londra a scăzut cu 2 dolari, la 121,45 dolari.

Aurul a atins, luni, un nou nivel record, peste 1.498 dolari pe uncie (28 de grame), după decizia S&P, în contextul orientării investitorilor către plasamente cu un grad ridicat de siguranţă. Cotaţia aurului pe piaţa spot a avansat la 1.497,2 dolari, faţă de 1.483,75 vineri, în timp ce preţul din contractele futures cu livrare în iunie a avansat cu 7,6 dolari, la 1.493,6 dolari, după ce a atins, luni, un maxim record de 1.498,6 dolari.

Revizuirea în scădere a perspectivei ratingului SUA de către Standard&Poor’s (S&P), la negativă, este prima de la înfiinţarea agenţiei, în 1941, Statele Unite având în această perioadă calificativ maxim “AAA” cu perspectivă stabilă, a declarat analistul S&P Marko Mrsnik.

Administraţia SUA încearcă să minimalizeze revizuirea ratingului

Preşedinţia Statelor Unite a încercat să minimalizeze efectele revizuirii, susţinând că decizia agenţiei S&P este motivată politic şi nu trebuie luată în serios, transmite Reuters.

Anunţul S&P vine într-un moment nepotrivit pentru Casa Albă, în care preşedintele Obama încearcă să reia iniţiativa în dezbaterile privind deficitul bugetar.

Obama a prezentat, săptămâna trecută, un plan de a reduce deficitul bugetar cu 4.000 de miliarde de dolari pe parcursul a 12 ani, pentru a convinge pieţele financiare că Statele Unite abordează serios problemele fiscale.

“Nu cred că ar trebui să facem prea mare caz din asta. S&P a luat o decizie din raţiuni politice”, a afirmat, la postul de televiziune MSNBC, Austan Goolsbee, economist al Casei Albe.

Oficialul american a lăudat agenţia de rating rivală Moody’s, care a afirmat că direcţia politicii fiscale a SUA este “pozitivă” pentru ratingul ţării.

“Se pare că Moody’s şi alţii nu au fost de acord cu acestă evaluare (a S&P, n.r.)”, a spus Goolsbee.

“Anunţul este destul de şocant. Reacţia imediată este că decizia S&P este negativă pentru activele în dolari”, a afirmat Lou Brien, analist la compania americană de trading DRW.

Potrivit Departamentului Trezoreriei SUA, datoria guvernamentală ar putea atinge plafonul de 14.300 miliarde de dolari, prevăzut în buget, până la mijlocul lunii mai, notează Bloomberg.
Proiectul de buget pentru 2012 al preşedintelui Obama, prezentat în februarie, prevede că datoria totală, în funcţie de limitele impuse, ar ajunge la 20.800 de miliarde de dolari în 2016.

Un oficial al Trezoreriei SUA a declarat că perspectiva negativă din partea S&P subestimează capacitatea politicienilor SUA de a rezolva problemele fiscale ale ţării.

Marius Oncu

sursa: adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu