În ce măsură acțiunea civică consecventă și insistentă poate fi asimilată eroismului? Și de ce societatea românească are un cult al eroilor, dar nu și o cultură a civismului? Este posibil ca identificarea unor răspunsuri în această direcție să ne confere cheia prin intermediul căruia să explicăm apatia civică cu care ne confruntăm și care a atins cote cronice?
Ne cinstim eroii, pomenindu-i! Însă, de ce nu avem eroi în viață? Și de ce punem preț doar pe sacrifiu, însă nu și pe lupta pentru idealuri? De ce identificăm eroismul doar în direcția care neeliberează de propria responsabilitate?
Este evident faptul că eroismul în serviciul unei idei nobile nu este de obicei atât de dramatic precum eroismul de risc fizic. Din nefericire, istoria a dovedit o înclinație mai mare spre înregistrarea eroismului ce implica un asemenea risc, considerat fiind ca o formă superioară de eroism. De aceea ne comemorăm doar soldații…
Aceeași istorie ne demontrează căunele forme de eroism civil sunt mai eroicedecât formele de eroism de risc fizic de pe front. Oameni ca Nelson Mandela, Martin Luther King jr., Gandhi, dr. Albert Schweitzer s-au supus încercărilor activității eroice în mod conștient, voluntar și în cunoștință de cauză, zi după zi, cea mai mare parte a vieții lor. În acest sens, riscul asociat cu eroismul de risc fizic se poate numi mai corect pericol, în timp ce riscul implicat în eroismul civic este considerat sacrificiu.
Această forma de sacrificiu implică un preț care nu este limitat în timp. Susținerea celor mai înalte idealuri civile în fața pericolelor în urma luptei cu un sistem este conceptul-nucleu al eroismului, așa cum este ilustrat chiar de Nelson Mandela: „Am luptat împotriva dominației albilor și a dominației negrilor. Am prețuit idealul unei societăți democratice și libere în care toate persoanele să trăiască împreună în armonie și cu șanse egale. Este un ideal pe care sper să-l realizez și să trăiesc pentru el. Dar dacă este nevoie, este un ideal pentru care sunt gata să mor”. (A. Brink, Leaders and Revolutionaries: Nelson Mandela, 1998)
Deci, chiar și printre eroii civici putem face diferența între eroismul limitat în timp, situațional, de moment, cum este al celor care trag semnalul de alarmă sau țin un discurs antisistem și eroismul cronic demonstrat de un angajament consistent în serviciul societății. Care implică o alegere deliberată, conștientă și asumată pe termen lung. Refuzând atomizarea maselor și aplatizarea sistemului!
Din păcate, o asemenea cultură a eroismului ne lipsește. Și nici nu este promovată! Poate fiindcă nu îi înțelegem importanța. Însă, o regenerare civică a societății românești nu poate fi realizată decât în contextul unei noi paradigme educaționale. Cu alte cuvinte, o educație care să îmbine nu numai cunoștințele cu practica, ci și convingerile cu comportamentul. Si care sa confere forta de a lupta contra curentului. Iar din acest punct de vedere etalonul comportamental conferit de modelele umane poate fi decisiv. Practic, modelele sunt mai convingătoare decât cuvintele. Deocamdată, ne etalăm vorbele… În condițiile în care ne lipseșe un Nelson Mandela! Nu de discursuri despre civism avem nevoie, ci de MODELE care să întruchipeze idealuri civice!
Cu satisfacție, pot spune că în urma unor inițiative pe care le-am avut este aproape parafată realizarea unui film artistic cu o puternică tentă educațional-dramatică de promovare a eroismului civic. Este vorba de un român: dr.Traian Popovici, salvator de la moarte a 20.000 de ființe umane, în urma sfidării pericolelor la care se expunea prin înfruntarea unui regim dictatorial. Se prefigurează deja o coproducție internațională, girată de o casă de filme canadiană, ecranizarea urmând să îl aibă în rolul principal pe celebrul actor Dustin Hoffman.
Practic, Hollywood-ul întinde o mână prețioasă pentru promovarea unui român pe care România l-a ignorat! Deși ne putea constitui oricând un etalon civic. Cât timp ne ținem în umbră modelele autentice parcursul acestei societăți este suficient de previzibil! Între cultul eroilor și cultura civismului am ales prea adeseori tăcerea! Nu ne rămâne decât să ne alimentăm cu „amețitoare” cuvinte… Sau poate că acest film va transfigura România! Regenerând-o din interior prin intermediul reperelor autentice! Oare merită să mai credem în minuni?!…
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Adauga comentariu