C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for stat

Closet pentru doi

Chiar și făcând abstracție de aspectul dubios-caricatural al unor personaje precum Neamțu sau Papahagi, din punctul meu de vedere, “o forță politică creștină”, cel puțin »»

De ce a ajuns TAROM la marginea prăpastiei

Operatorul național de transport aerian de pasageri Tarom, companie deținută de statul român, prin Ministerul Transporturilor, a raportat din 2009 și până la jumătate acestui »»

Vaccinul contra familiei

Mai întâi câteva întâmplări.

România. După ce au testat apa cu degetul anul trecut, oficialii locali, mânați de impulsuri nebănuite pentru sănătatea poporului, au anunțat că »»

Ilie Șerbănescu: “Statul român este creștin sau cretin?”

În Predica de pe munte, Iisus Hristos a rostit cu totul și cu totul revoluționara povață „iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și »»

Democrația liberală sau brava lume nouă iluministă

Iluminismul şi, implicit, modernitatea, s-a construit pe nişte iluzii care nu au trecut nici măcar testul istoriei. Mai întâi este iluzia unei morale universale, unei legi »»

#Unițisalvăm suveranitatea consumatorului

Vă place dreptul la vot? Vă enervează atunci când cineva vă împiedică să decideți singuri persoana care să vă reprezinte interesele? Vă supără manipulările, propaganda, »»

Tribunalul Consiliului National al Audiovizualului: Cuuum?! Dan Puric si-a permis sa se exprime liber?!

Am extras din inregistrarea emisiunii radio “Maraton de duminica” din data de 13 octombrie 2013 discursul “subversiv” (sic!) sustinut de Dan Puric, pentru care postul »»

Godfrey Bloom îngheață Europarlamentul:”Vă vor asalta și vă vor spânzura! Și au tot dreptul să o facă!”

O intervenţie distrugătoare a eurodeputatului Godfrey Bloom la Parlamentul European, un om care merită să fie ascultat atunci când vorbeşte: “Statul este instituția Hoției! Când popoarele »»