Discriminarea deliberată a consumatorilor de alimente din Europa Centrală şi de Est (CEE) este inacceptabilă, a afirmat, ieri, premierul polonez Beata Szydlo...
Tag - România
Reprezentantul diplomatic al Statului în care s-a abolit sclavia abia în anul 1862, adică la doi ani după înființarea primei Universități din România, cea de...
Scandalul din PSD aflat in desfasurare in aceste zile a fost comparat cu cel numit Sorin Grindeanu. Altfel spus, o anumita parte a presei a prezentat derularea...
Rivalitatea tot mai acută dintre liderii Europei și Statelor Unite provoacă diplomațiile lumii, creând dificultăți în plus pentru țările care doresc cele mai...
În 2017 se împlinesc 90 de ani de la moartea lui Ion I.C. Brătianu, unul dintre cei mai importanţi lideri politici români, care şi-a legat numele de Marea...
Esticii s-au cam săturat de colonialismul vesticilor. Și, în majoritatea lor, caută să profite de pe urma rupturii produse de Brexit, cât și de noile abordări...
Când am intrat în U.E., am intrat și pentru principiul liberei circulații a persoanelor. Dar al celor din interiorul Uniunii, nu să acceptăm sute de mii de...
Mă piș pe trepădușii neo-liberalismului, ai globalizării. Mă piș pe sexo-marxiști, pe sfârnarii politicilor anti-discriminare, pe întreaga șleahtă care...







