4 iunie 1920, Palatul Marele Trianon de la Versailles. Atunci și acolo a fost semnat bine cunoscutul tratat care stabilește până azi granițele multor state...
Tag - România
Manual pentru Ponta despre asasinii economici şi despre trădare naţională Motto: “FMI-ul trebuie să se reformeze şi din alte puncte de vedere. Deşi are putere...
Semnele sînt din ce în ce mai clare: nemții bat palma pe termen lung cu rușii, peste toată Europa Centrală și de Est, ieșind astfel și mai mult de sub umbra...
În România există un paradox în privința vaccinărilor. Toate sondajele de opinie arată că între 92 – 95% din populație este favorabilă vaccinării, dar...
Poate ne trezim, și noi, și alții, de prin lumea asta: cu bitul nu construiești nici autostrăzi, nici locuințe, nici școli sau altele de acest gen. Când crezi...
Un prieten foarte apropiat mă întreabă cu toată seriozitatea, cu maximă gravitate: „Tu ce crezi că se va alege de România ?” Întrebarea e atât de mare...
Micii fermieri ai României sunt cei care fac așa zisa agricultură de subzistență, aceștia ajungând să își vândă produsele la margine de drum pentru că în piețe...
După ce, venit la București, l-a pupat pe frunte pe dl Traian Băsescu în fața parlamentarilor și a camerelor de luat vederi – probabil în semn de mulțumire...







