Speaker's corner

Nu poți fi profesor sau medic numai pe vreme bună

De-a lungul celor 25 de ani la catedră, am întâlnit și am stat alături de copii cu diverse afecțiuni – viroză respiratorie, gripă, eritem infecțios, rujeolă, rubeolă, varicelă, oreion, scarlatină, hepatită, ba chiar scabie (râie) sau pediculoză (păduchi), de unele dintre acestea ”beneficiind” și eu, în urma contactului direct, necesar, frecvent și foarte apropiat cu elevii, mai ales cu cei mici.

Pe lângă acestea, ani la rând, am lucrat în frig, am mers la toaleta din curte – în fapt, o gaură în pământ, între patru pereți din vălătuci, cu acoperiș improvizat, fără geam, fără ușă, unde vântul te bătea din toate părțile, betonată numai deasupra, cu aerisire directă afară, o gaură prin care curentul îți intra direct în c… și te luau pe loc dureri, de ziceai că sunt ”durerile facerii”. Stăteam ore întregi cu fundul pe cărămidă încălzită, cu ciorapul plin cu sare grunjoasă, încălzită, pe burtă sau cu picioarele în apă fierbinte cu sare.

În plus, în toți anii de activitate, am înghițit zilnic praful de cretă. Însă niciodată nu mi-am permis să spun cuiva, cu fițe sau fără, să vină să stea în locul meu, alături de copiii bolnavi sau în condiții precare. Când mi-am ales această profesiune (sau când ea m-a ales pe mine), mi-am asumat atât beneficiile, cât și riscurile. Consider că nu aș avea dreptul să invit pe altcineva în locul meu sau alături de mine – poate numai pe vreun ”oficial” din Educație, pe unul care habar nu are cu ce se mănâncă educația, dar își permite să ia decizii în necunoștință de cauză. Ei, cam așa stau lucrurile și cu medicii (infecționiști sau chirurgi, mai cu seamă) care îl invită pe regizorul Cristi Puiu în locul lor, doar pentru că acesta a afirmat că nu i se pare uman ca spectatorii, deja distanțați social, să vizioneze un film de 200 de minute, în aer liber, cu măști pe față.

E ca și cum, în plină pandemie, le-aș replica părinților dornici să-și aducă copiii la școală pe 14 septembrie: ”da’ veniți voi în locul meu și stați câteva ore, zilnic, cu măștile pe față, respirați, vorbiți prin ele!” Nu, nu le-aș spune asta. Voi sta alături de elevii mei și de aici înainte, cu sau fără mască, cu respectarea regulilor impuse, indiferent că vorbim de covid, de ciumă bubonică sau de mai știu eu ce ”mutații extraterestre”.

În fond, nu poți fi profesor/ medic numai pe vreme bună, pe timp de ”pace”. Apoi, pandemia poate dura cine știe cât, iar dacă se sfârșește, nu ar fi exclus să vină alta. Și-atunci, ce facem? Rămân copiii de căruță? Fără a pune în discuție corectitudinea celor spuse de regizor sau corectitudinea/ eficiența regulilor ca atare, mă întreb numai dacă un profesionist, care singur și-a ales meseria/ profesiunea, cu beneficiile și riscurile la pachet, cu salariul la purtător, are dreptul să invite în locul lui alte persoane, din alt domeniu de activitate, atunci când dă de greu sau nu-i convin anumite afirmații.

Autor: Nicoleta Pintilie

Sursa: Nicoleta Pintilie Facebook

Abonează-te la newsletter