C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Deponenţi făcuţi investitori cu forţa

Când îmi întreb intervievaţii dacă există o diferenţă fundamentală între finanţarea de pe piaţa de capital, cu ajutorul obligaţiunilor şi cea bancară, prin intermediul creditului, şi dacă nu, de ce în practică doar finanţatorii de pe bursă sunt lăsaţi să dea faliment când nu-şi încasează creanţele, nu şi băncile, ei preferă să-mi răspundă evaziv în loc să dezbată subiectul. După care dacă insist cumva şi-i întreb în ce măsură se poate spune că băncile – spre deosebire de finanţatorii de pe piaţa de capital – au un rol social, se stinge lumina.

Bine totuşi că după criza din Cipru nu mai trebuie să pun astfel de întrebări. Pentru că trendul general în UE e acela de a-i face pe cei care economisesc investitori. Chiar dacă politicienii n-au micşorat taxele ca să readucă încrederea în mediul de afaceri pentru a se putea investi. De aici se vede că atunci când clasa politică greşeşte, nu recunoaşte, ci încearcă să ancoreze anticipaţiile publicului cu forţa.

Şi cu riscul de a mă repeta, subliniez că legarea economisirilor de performanţa activelor echivalează cu transformarea băncilor comerciale în bănci de investiţii. Iar asta fără ca aceia care economisesc să fie avertizaţi că li se schimbă profilul de risc. Ei se pomenesc că, în loc să fie deponenţi într-un instrument cu venit fix, au devenit investitori într-un fond mutual.

Ca să reiterez deosebirea între plasamente, fondurilor de investiţii afişează nişte randamente din trecut, ce se constituie într-un exponent vizual puternic în prezent, dar nimic nu garantează că ele vor fi menţinute pe viitor. Pe când instrumentele cu venit fix oferă un câştig cert, stipulat dinainte într-un contract. Cu alte cuvinte, la un fond mutual se vede că anterior randamentul s-a plasat la un anumit nivel şi pe seama performanţei din trecut se încearcă câştigarea de noi clienţi. La o bancă, dobânda fixă plătită deponenţilor nu depinde de evoluţia activelor şi deci nu comportă risc pentru client.

Dar ce se întâmplă, o majorare a dobânzilor e de neevitat, ea va „pleoşti” mai mult creşterea economică de care depinde performanţa fondurilor mutuale şi atunci oamenii trebuie să devină musai investitori ca să suporte pierderile? Cam acesta ar fi „modelul”. Băncile din Cipru au plasat economisirile atrase în instrumente cu venit fix greceşti, indicate de mediul de afaceri precar şi de lipsa de reviriment economic. Însă Troika UE-FMI-BCE a decis un „haircut” pentru bonduri creditate cu risc zero, de parcă ar fi fost investiţii, şi a aruncat scutirea de datorii în spatele deponentului cipriot.

Se vede că a avea o clasă de mijloc care economiseşte nu mai reprezintă un comportament sănătos. E bine să se îndatoreze şi ea ca să nu fie transformată din deponent în investitor pentru a suporta pierderile. Cum a făcut clasa de mijloc din România, care avea economii, însă le-a cheltuit pentru a achiziţiona nişte imobile pentru care s-a mai şi împrumutat. Şi după cum sunt mai relaxaţi cei care au datorii decât aceia care au economii, la fel se liniştesc şi statele cu gândul că e mai bine să le ia oamenilor banii decât să le păstreze încrederea.

Autor: Ionut Balan
sursA: jurnalul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss