C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Wikichix

Daca Ian Fleming a reusit sa romanteze spionajul, inventindu-l pe Bond, James Bond, dl. Julian Assange a reusit, mai aproape de spiritul vremurilor pe care le traim, sa il tabloizeze. Inevitabil, “scandalul Wikileaks” a ajuns si in Romania. Ce am aflat tragind cu coada ochiului la “secretele” politichiei americane pe meleagurile noastre?

A fost odata ca niciodata un militar american care – din motive deocamdata necunoscute – a pus mina pe citeva sute de mii de cablograme trimise catre Departamentul de Stat de reprezentantii acestuia in lume si a decis sa le ofere unui site de stiri specializat in dezvaluiri, respectiv Wikileaks.

O parte a acestor cablograme o reprezinta si corespondenta diplomatica a misiunii de la Bucuresti cu “mama” de la Washington DC.

Surse deocamdata necunoscute au oferit aceste cablograme – in totalitatea lor sau doar o parte dintre ele – mai multor jurnale romanesti care, normal, au inceput publicarea lor.

Pornind de la prezumtia de onestitate, nu avem decit sa presupunem ca sunt corect traduse din limba engleza, integral prezentate si neselectate din punctul de vedere al intereselor politicii dimbovitene. Inainte de a le analiza continutul, cred ca publicul din Romania care nu este familiarizat cu uzantele diplomatice ar trebui sa stie o serie de lucruri.

Corespondenta dintre o ambasada, sa spunem, si Departamentul de Stat (adica guvernul SUA), este, in mod uzual, secreta. Exista proceduri standard pentru a proteja acest secret.

NSA (National Security Agency), una dintre “surorile” informative ale mult mai notoriei CIA (Central Intelligence Agency, creata in 1947) este un colos informatic parca desprins din filmele SF, cu un buget imens si potentialitati incredibile.

Clasificarea informatiilor merge de la uzual si pina la “cosmic”, trecind prin “secret”, “strict secret”, etc, etc. Exista documente la care nici macar un director de agentie nu are acces.

O administratie cum este cea a SUA, care timp de patru decenii a purtat un razboi necrutator cu URSS si satelitii acestuia, iar acum este virful de lance al razboiului impotriva terorismului, ascunde in catacombele sale secrete mai importante, poate, decit cele din pivnitele Vaticanului.

Asadar, o prima observatie despre ceea ce publica Wikileaks in general, valabil si pentru cazul romanesc. In imensa lor majoritate – daca nu cumva in totalitate – “secretele” dezvaluite nu sunt decit “trash”-uri informative, care nu valoreaza dev fapt nici doua parale.

Ele sunt eventual “picanterii” pentru ziarele de scandal, interesate sa rascoleasca prin rufele trimise la spalatorie de personalul unei ambasade.

Romania a fost, de pilda, nominalizata printre tarile care ar fi gazduit – ilegal – spatii de interogare pentru cei arestati sub acuzatia de terorism.

Fac pariu ca nu veti citi vreo cablograma pe tema asta. A doua observatie. Nimic din ceea ce a fost publicat pina acum nu este necunoscut unui cititor care s-a obosit sa rasfoiasca presa ultimilor ani.

Este evident ca americanii vor sa vinda avioane F 16, de pilda, in vreme ce producatorii europeni de armament spera sa-si vinda propriile modele.

La vremea lui, Ceausescu a sfidat URSS si a cumparat pentru Tarom avioane Boeing.

Celebra vizita de stat in Regatul Unit, cind un dictator comunist a fost plimbat in caleasca regala, s-a datorat si unei colaborari extrem de “avantajoase” cu Rolls Royce.

Marile puteri cauta sa-si promoveze interesele, inclusiv sau mai ales pe cele economice.

Nu este valabil numai pentru SUA – care nici nu prea are mari interese economice la noi si in regiune – ci si pentru Franta, Regatul Unit, Germania, Austria, Olanda, Rusia, China, etc.

Scandalul Wikileaks sugereaza ca doar America are acest gen de comportament.

Daca s-ar publica cite ceva din corespondentele altor ambasade ale unor state puternice, s-ar vedea ca abordarile nu sunt mai deloc diferite, ca forma si ca fond.

Si ajungem la un alt aspect al chestiunii.

Sa nu credeti cumva ca peregrinarea unor factori de decizie de la Bucuresti la ambasada americana a exclus si exclude si alte peregrinari, pe la alte ambasade.

Cum ar fi aceea a Germaniei sau a Frantei, de exemplu.

Aceste contacte sunt normale si fac parte din fisa de post atit a diplomatilor, cit si a oficialilor romani, mai ales cind au de-a face cu tari aliate politic, militar si economic.

Sigur, intervine problema tonului. De o istorie intreaga, tonul potentatilor din Romania a fost aspru cu romanii si servil cu strainii.

Este un adevar trist, al unei tari de talie medie, care nu a fost poftita prea des la masa celor cu adevarat puternici. Relatiile internationale sunt setate in functie de interese si nu in functie de sentimente sau afinitati.

Uneori nu am fost in stare sa ne jucam cartile – atitea cite erau – alteori am fost pur si simplu bonusuri la intelegeri mult mai ample.

“Inalta Poarta” a intrat in genele politicii romanesti, fie ca ea a fost situata geopolitic la Istanbul, Paris, Berlin, Moscova sau Washington DC.

A-ti “piri” competitorul politic strainilor, in speranta unei atitudini favorabile, este un sport national printre politicienii romani, indiferent de culoarea lor ideologica.

Unii si-au croit drum spre Bruxelles, altii spre Washington DC, altii spre Paris sau Londra, altii spre Berlin, altii spre Moscova sau Beijing, fiecare in functie de afinitati, sansa sau pur si simplu intimplare.

Si cei mai multi dintre ei nu au facut decit sa-i improaste pe ceilalti cu zoaie, in cea mai pura traditie balcanica.

Ce se publica pe Wikileaks sunt glume comparativ cu tonele de rahat pe care si le-au turnat in cap puternicii de la Bucuresti unii altora de-a lungul ultimelor doua decenii.

Credeti-ma ca stiu ce spun. Cine pierde si cine cistiga din acest “joc”, chiar asa rasuflat cum este?

Cu siguranta pierde clasa politica romaneasca, in cvasiansamblul ei, oricum avind o credibilitate extrem de scazuta deja.

Faptul ca se ploconeste pe la dimplomatii straini nu este de bine pentru perceptia publica.

Mai pierde SUA, care sugereaza un gigant cinic si arogant prin modul in care sunt prezentate aceste cablograme, altminteri, asa cum scriam mai sus, “trash”-uri din punct de vedere infomativ.

Cine cistiga?

Cei care isi pot spori influenta in Romania, pe fondul sugestiei ca SUA este un aliat indoielnic, conjunctural, care “nu ne iubeste cu adevarat”, ca sa folosim tonul telenovelistic atit de gustat de poporul roman.

Oricum, inca un subiect ii tine departe pe romanii care se claca in picioare pentru o sticla de ulei gratis de adevaratele probleme ale unei societati ce pare sa-si piarda tot mai mult busola.

Chiar daca nu este unul de talia divorturilor lui Pepe si Iri.

Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss