In tara divorturilor transmise in direct – cu probele infidelitatii incluse! – nu este un act de curaj sa scrii o tableta despre indicatorii macro-economici; poate parea doar un efort sortit esecului de a plictisi cititorul; spun ca sortit esecului, pentru ca acesta nu va trece de titlu.
Totusi, in aceste zile s-au purtat zeci de discutii sterile despre cum iesim sau nu din criza odata cu sfarsitul recesiunii. Sustinatori si critici, deopotriva, pareau convinsi ca soarta lor este legata de cifrele pe care statistica le va anunta; in bine sau rau, dupa caz. Japonia a constituit insa argumentul care mi-a alungat rezerva de a alege un subiect atat de putin sexy. In modul cel mai cinic cu putinta, la cateva zile dupa ce urmarile catastrofale ale cutremurului devenisera neindoielnice, vocile s-au inviorat; in spatele unor articole aparute in publicatii “foarte serioase” ni-i puteam deja imagina pe cei care-si frecau mainile de bucurie; pentru acestia, toata nenorocirea si distrugerea erau semn ca se va iesi, in sfarsit, din stagnarea ultimelor decenii; va urma o crestere sustinuta a PIB- ului! Va puteti inchipui ce reprezinta pentru “baronii” asfaltului sau cimentului din America, Europa sau Japonia catastrofa de la Fukushima!? O uriasa afacere, de zeci de miliarde de dolari! Cam atat a costat la Cernobil construirea sarcofagului de beton. Fara cutremur, aceasta “oportunitate” nu ar fi existat.
Nu vreau sa vorbesc intr-un articol scurt despre ceea ce Naomi Klein a scris intr-o remarcabila carte lunga (Doctrina socului) – guvernarea lumii prin crize; doar un lucru vreau sa spun – indicatorii care ne descriu destinul nu masoara viata noastra ci afacerile lor. Afirmatia nu este polemica si nu se refera la guvern. Este o afirmatie pur… tehnica. De decenii deja, criteriul oricaror comparatii legate de dezvoltare este Produsul Intern Brut; s-a insinuat subtil si a luat locul altor masuratori; pereche cu el, puterea de cumparare a inlocuit calitatea vietii. Ni se spune ca tara o duce bine sau o duce rau dupa marimea PIB; ni se anunta ca vine sau pleaca o criza dupa evolutia PIB. Viata buna este echivalata cu puterea de cumparare mare. Cine reprezinta tara, cine iese din criza si cui apartine puterea de cumparare nu ni se spune; ca o tara este formata din cetateni si nu din consumatori, se ignora cu intentie.
Produsul Intern Brut reprezinta valoarea productiei vandute si incasate intr-o tara in timp de un an; este o masura a pietei, nu a activitatii; tot ce nu intra in regulile pietei, nu exista; daca firmele sunt romanesti sau straine nu conteaza; conteaza doar sa functioneze in aceasta tara; indicatorul nu este sensibil la colonizare; daca sporesc cifrele de afaceri ale cazinourilor de pe Calea Victoriei, vanzarile producatorilor americani de tutun sau recolta de rosii de la Tecuci, din marimea PIB-ului nu ne dam seama. PIB-ul nu ne spune nici daca veniturile se aduna in conturile din Elvetia ale celor din Top 300, se repatriaza spre tarile unde sunt inregistrati investitorii straini sau se imparte intre cei care muncesc pentru el. Media pe cap de locuitor ne ascunde cat de echitabila, sau nu, este repartizarea intre toti cei care participa la realizarea sa; ea poate creste in voie in timp ce majoritatea moare de foame.
Aceste lucruri sunt logice, nu-i nicio noutate. Ce se ignora adesea este altceva; ca sa vedem cu ce-am ramas dupa intregul efort, din PIB ar trebui sa se scada nu doar ceea ce apartine de drept altora (investitorii straini, de exemplu); ar trebui sa se scada si toate costurile externalizate ale productiei, pe care le platim intotdeauna noi intr-un fel sau altul. Poluarea mediului nu intra decat partial in costuri; doar are efecte negative si genereaza cheltuieli publice mari pentru a repara ce mai poate fi reparat. Sanatatea fizica si psihica deteriorata a lucratorului lipsit de protectie si prost platit este pe gratis. Exploatarea excesiva a resurselor se asociaza si cu distrugerea solului, peisajului, lunecari sau prabusiri de teren, modificari climatice; ele sunt parte distrusa din averea unei natiuni dar nu si parte din costurile productiei vandute si incasate. Nici costurile de dezactivare a unui reactor nuclear nu au fost luate in considerare atunci cand multe guverne au decis sa investeasca bani publici in productia de energie nucleara pe motiv ca este ieftina. La salariile din care cei mai multi traiesc, cuvantul ieftin este magic pretutindeni. O mica omisiune s-a facut; nu s-a spus ca peste treizeci de ani si fara nicio alta catastrofa se vor plati alte miliarde si miliarde pentru a scoate din functiune reactoarele; despre soarta neclara a deseurilor, doar amintim… Lista exemplelor este lunga. Concluzia este scurta. Cresterea economica pe care PIB-ul o masoara nu este, automat, motiv de bucurie. S-ar putea, ca in vasele comunicante, sa fie doar cresterea unora pe seama saracirii altora…
Gabriela Cretu
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu