Ursul mănâncă zmeură. Cel „de aur”, pe cea „de aur”

Un festival pentru organizatori, sponsori şi „aleşi”

Cineva ar putea zice: „Uff!…Iar începe Dărămuş ăsta cu urşii lui!…” Mă grăbesc să infirm şi intru în subiect. Aşadar, ediţia a 33-a a Festivalului-concurs de film si diaporamă „Toamnă la Voroneţ” , desfăşurată la Gura Humorului, s-a încheiat duminică. În faţa unei săli presărate cu 28 de spectatori ( cu juriu şi cu invitaţi cu tot) au cuvântat apoteotic despre cultură prefectul judeţului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava ( numele nu contează, căci funcţiile sunt invitate), precum şi deputatul Surugiu – face să-l vedeţi! Faţă de ziua diaporamelor, când încălziseră atmosfera 16 oameni, explozia de interes a localnicilor păruse una reală.

Cu o seară înainte, sala fusese însă plină ochi, la proiectaţia filmului „Poziţia copilului”, câştigătorul din acest an al „Ursului de aur”. Regizorul Laurenţiu Damian, în calitate de preşedinte al juriului de festival şi, deopotrivă, mentor al regizorului peliculei, Călin Peter Netzer, a invitat publicul la o dezbatere asupra acestei noi  performanţe a filmografiei româneşti care, iată, se  impusese iar peste hotare. Tăcere de sală firească. Ce să mai adaugi, când alţii, „mai mari şi mai avizaţi”, tocmai îşi mormăiseră părerea prin „Ursul de aur”?

Şi totuşi…

Vizionasem, în opinia mea, un  film slab. Subiect banal, strâmt, naraţiune filmică în tuşe groase, infantil-imberbe, personaje lăbărţate, stridente şi isterice, cu ego hipertrofic, vrând să creioneze apăsat o realitate socială românească cimentată; dialoguri vulgare cu detalii sexuale explicite si tărăgănate – să se audă bine!, truc de sala ştiut – gâlceavă de telenovelă, bătând şaua corupţiei din familie şi societate şi deznodământ previzibil, unde „trezirea” la bine a eroului se întâmplă abrupt. Mai lipsea finalul de basm: „Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”.

Aşa văzând eu lucrurile, l-am întrebat pe reputatul regizor Laurenţiu Damian, care au fost criteriile de concurs ce au permis ca „un astfel de film” să ia laurii „Berlinalei”. Căci ori juriul fusese unul „cam acultural” şi puţin pretenţios, ori peliculele prezentate au fost „numai de un anume nivel”, de unde şi desemnarea câştigătorului dintr-o ofertă filmică precară. Am amintit şi de filmul lui Cristian Mungiu „Patru luni, trei săptămâni şi două zile” împodobit, spre uimirea mea, cu Palme d’Or-ul de la Cannes în 2007, tot un film subţirel, generat, ca şi „Poziţia copilului” (şi majoritatea filmelor „noului val”), de lipsa unui larg peisaj experienţial personal al tinerilor scenarişti şi regizori, fapt care îi predispune  la „viziunea vizuinii”. Adică, la subiecte şi tratări  mărunte, generate fie de propriile vieţi  – duse în apartamente şi „ pe asfalt” – fie sosite lor „din auzite”, oricum foarte departe de problemele majore de conştiinţă ale contemporeneităţii, născute din drame de nivel planetar sau măcar naţional. Cum nimeni  nu e scutit de adevărul zicalei nemţeşti „Der Bauer iβt nur was er weiβ” („Ţăranul mănâncă numai ce cunoaşte”), era natural ca tinerii cineaşti români să se cam pieptene, asemenea babei dintr-alt proverb, în vreme ce casa lor – ţara şi Terra – arde.

Sinceritatea regizorului de cursă lungă

„În vreme ce îmi vorbeaţi, doamna Elisabeta Bostan se uita la mine, ca şi cum mi-ar fi zis «Ei, iepuraşule, acum să te văd!…Pe unde scoţi de data asta cămaşa?»”- a fost prima replică a regizorului Laurenţiu Damian, după încheierea tiradei mele. După care, zâmbitor şi relaxat – marcă a omului posesor de cunoaştere – a rostit-o „p’a’ dreaptă”.

Cannes  si cancan-uri

Aşa se face că spectatorii din sala Casei de Cultură din Gura Humorului au aflat, dintr-o gură  foarte autorizată, ceea ce ar trebui să ştie şi românii din afara sălii, a Bucovinei, ba chiar şi cei din afara ţării. Printre români aflându-se şi cineaştii „noului val”, precum şi, majoritatea oamenilor de cultură. Au aflat că filme valoroase  – ca „Balanţa” lui Pintilie şi „Moartea domnului Lăzărescu”, al lui Cristi Puiu – au căzut la preselecţii, că abia critica adusă de presă selecţionerilor a impus ulterior, în unele situaţii, acordarea unor distincţii „compensatorii” ( premiul „Un certain regard”, de pildă) filmelor româneşti rămase în concurs, că, în general,  juriile de astăzi nu mai sunt ce-au fost, că sunt intr-adevăr mai puţin cunoscătoare, mai puţin culturale, că şi cei mai mulţi dintre tinerii regizori şi scenarişti români  nu sunt „culturali, ci intuitivi” (excelent diagnostic!), că timpul marilor filme din anii ’70 a trecut, că şi cultura , ca mai toate, a luat-o rău la vale…

Când John Wayne scapă mereu revolverul

Dinaintea acestei demonstraţii de sinceritate, mi-am mai permis o sinceritate: „Sunt medic. Nu aşa se face întreruperea de sarcină cu sondă. E dificil, nu merge treaba fluierând, ca în filmul lui Mungiu. În «4,3,2» e ca şi cum într-un western de Hollywood, John Ford şi-ar permite ca pistolarul întrupat de  John Wayne să tot scape pistoalele pe jos. Ori te documentezi cum se cuvine, ori o laşi baltă”. Laurenţiu Damian a zâmbit aprobator, şi cunoscându-i aplecarea spre documentare,  imi place să cred că undeva şi-a notat acest nou şi esenţial  detaliu. Mai apoi l-am rugat să-mi scrie câteva cuvinte de autor pe cartea domniei sale „Filmul documentar. Despre documentar şi …incă ceva în plus”.

„Poziţia copilului”…de pe copertă

Păstrând proporţia reputaţiei, mi-am permis să îi ofer şi cartea mea, „Inocentii marii terori”. Încheiasem dedicaţia cu nădejdea că în operele lor viitoare „discipolii Domniei Sale se vor uita mai cu atenţie şi «la Poziţia copilului» … de pe copertă”.

Autor: Nicolae R. Dărămuş

NOTĂ:
„Inocenții marii terori” este cel mai nou volum scris de Nicolae R. Dărămuș și apărut la Alexandria Publishing House în luna octombrie. Ecolog, prozator, publicist, desenator şi fotograf de natură, Nicolae Dărămuș a fondat în 1994 Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR (SENTRA), axată pe educaţia „pro natura” prin mijloacele artelor – literatură, fotografie, desen, film – şi pe activităţi de teren (preponderent pe observarea şi dezvăluirea spre public a agresării patrimoniului faunistic şi a habitatului forestier).

Gandește România recomandă INOCENȚII MARII TERORI, o carte scrisă în numele celor care nu se pot apăra, cuvântând în faţa oamenilor.