Politică

Uniunea Europeană încă nu are forţă

Uniunea Europeană este actorul global cu cel mai mare Produs Intern Brut de pe glob, dar este mai puţin influentă decât SUA şi decât alţi câţiva actori globali sau regionali. Această situaţie este determinată de nivelul redus al unităţii statelor membre.

UE este subminată de orgoliile statelor membre, în special ale celor dezvoltate, situaţie speculată promt de SUA, de Federaţia Rusă şi de alte state puternice. Să ne amintim anul 2008 şi criza gazului natural furnizat de Rusia.

În plin proces de negociere a unui acord cadru între reprezentanţii UE şi ai Rusiei, Ungaria a încheiat un acord separat cu furnizorul rus. La reproşurile reprezentanţilor UE, ministrul maghiar de externe se zice că ar fi răspuns: „UE, care UE?”

Acest exemplu este elocvent pentru a descrie percepţia multor state membre despre locul şi rolul lor în cadrul organizaţiei: să câştige cât mai mult din calitatea de membru şi să cedeze cât mai puţin celorlalţi. Altfel spus, declarativ toţi suntem de acord să fim solidari dar când trebuie să aplicăm principiul căutăm portiţe de evitare sau amânare cât mai mult posibil.

Cum altfel ar putea fi tradusă atitudinea unor state fondatoare de a încălca principiul libertăţilor prin interdicţia dreptului la muncă al românilor şi bulgarilor în acele state? Şi de ce nimeni nu îi sancţionează la CEDO cum sancţionează atât de des statul român?

Ne place sau nu, pentru ca UE să conteze mai mult în relaţiile internaţionale, ar trebui să aibă putere reală. Aceasta este constituită din capabilităţi politico-diplomatice, economice, morale şi militare – şi nu din potenţiale!

Din punct de vedere politico-diplomatic UE nu are o voce unică, deşi are un Înalt reprezentant pentru politică externă şi securitate. Rivalităţile nedeclarate dintre statele mari torpilează sau diminuează succesul iniţiativelor Uniunii. Este cazul misiunii de menţinere a păcii în Darfur, al extinderii cooperării cu statele mediteraneene etc.

Din punct de vedere economic UE are cel mai mare potenţial din lume dar nici un stat membru nu este dispus să îşi pună, integral, la dispoziţia organizaţiei economia sa. Practic, economia Uniunii este o sumă de economii naţionale care încă manifestă reticenţă faţă de a se integra. Dimpotrivă, ele concurează acerb pe piaţă şi, de aceea pierd, de multe ori, competiţia cu economiile Americii şi a Japoniei.

Din punct de vedere moral, Uniunea este un conglomerat de naţiuni, etnii şi religii, cantonate în aspectele lor specifice, tradiţionale şi prea puţin dispuse să se concentreze pe elemente comune, care să faciliteze unitatea în diversitate. Oamenii politici şi cetăţenii UE nu sunt pregătiţi, încă, pentru a fi mai întâi europeni şi apoi români, bulgari şi de alte naţionalităţi.

Ezitările în procesul de aderare al Turciei scoate în evidenţă teama europenilor de a-şi pierde identitatea naţională şi religioasă. Pentru a conta, cu adevărat, din punct de vedere moral UE trebuie să găsească soluţii de implementare a conceptului de unitate în diversitate.

Această nouă concepţie constituie cheia cu care se pot deschide atât porţile cunoaşterii cât şi cele ale unei lumi fără conflicte violente şi se poate obţine prin educaţie permanentă. Oamenii educaţi în spiritul unor valori comune nu au cum să nu găsească punţi de înţelegere pentru a surmonta contradicţiile inerente într-o comunitate multietnică şi multireligioasă.

SUA au fost cladite pe fundamentul valorilor comune şi de peste 200 de ani nu a avut conflicte interne violente majore. Cu siguranţă UE are nevoie de timp, probabil câteva generaţii, pentru a avea coeziunea care să îi dea forţa de care are nevoie.

Din punct de vedere militar UE dispune de Eurocorp şi de câteva Grupuri de luptă. Din punct de vedere numeric şi al capabilităţilor aceste structuri nu sunt la nivelul ambiţiilor şi nici al unei armate naţionale integrate, pentru că sunt constituite pe principiul participării benevole cu forţe a statelor membre – din punct de vedere numeric, al tipului de unităţi şi al duratei de includere a acestora în structurile enunţate.

Deşi a fost creat un cadru instituţional pentru realizarea unei politici europene comune în domeniul securităţii şi al apărării, prin adoptarea Strategiei de securitate, a Politicii externe şi de securitate comună (PESC), a Politicii europene de securitate şi apărare (PESA), constituirea Statului Major European (EUMS) etc. participarea la misiuni iniţiate de UE se face prin decizia parlamentelor naţionale.

Deşi, prin Headline Goal 2010, Consiliul Europei a adoptat un document prin care UE trebuie să poată avea la dispoziţie un contingent de cel puţin 60.000 de militari, care să poată fi dislocaţi în maximum 10 zile în zona de conflict, acest obiectiv nu a fost îndeplinit pentru a constitui forţa necesară în Darfur. Într-un cuvânt, UE nu are forţă!

Pentru ca Uniunea să conteze mai mult pe arena internaţională, trebuie ca aceasta să se transforme dintr-o „sumă de state independente” într-o entitate care are forţă reală, clădită pe piloni stabili şi puternici: politica şi diplomaţia comune, economie integrată, coeziune socială şi armată modernă şi performantă.

Gen.(r) dr. Mihail Orzeaţă

sursa: adevarul.ro

Abonează-te la newsletter