Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Unde ne sunt visătorii!

Lipsa interogaţiei originare din titlu are o explicaţie. La 100 de ani de la excursul moralizator al lui Vlahuţă şi de la îngrijorarea sa manifestă, generaţia noastră i-a identificat cu precizia specifică secolului XXI.

Visătorii, domnule Vlahuţă? Întrebaţi cu un regret nedisimulat unde ne sunt visătorii? Păi, visătorii sunt aici, lângă noi, sunt bravii noştri contemporani, sunt cu miile, cu sutele de mii, cu milioanele!

Iată, sunt tinerii visători întorşi acasă după ce au absolvit înalte studii de patristică, istorie ori politologie! Stau cu mânecile suflecate, de-a dreapta tătucului lor, mestecă gumă şi cu coloana vertebrală din acelaşi material, visează ciolanul parvenirii, visează îmbrobodirea maselor cu elan demagogic pe coclaurii unei „drepte” strâmbe, cu nu contează câte dezertări de conştiinţă. Sunt visătorii tunurilor financiare urmărindu-şi visul până în pânzele albe ale banului public escrocat. Sunt visătorii eternizării în scaunele dregătoriilor de stat (degeaba!). Sunt visătorii agramaţi din scaunele de parlamentari europeni. Sunt visătorii din „cuţită şi pahară” urzind cu mintea nărăvită la rele scenarii otrăvite, nenorociri şi gâlceavă. Sunt hackerii visând la conturile bogaţilor vremii şi la secretele lor „impenetrabile”. Sunt visătorii-piromani, visătorii-traficanţi de arme şi moarte, sunt visătorii cu epoleţi. Sunt visătorii care pun stavilă visului. Sunt visătorii-umorişti, visătorii celor mai trăsnite iniţiative legislative, şi sunt visătorii-lăcătuşi, ciorditori de clanţe de la uşile impozante ale Parlamentului României, cei care îngroaşă categoria mai largă a visătorilor-„încuiaţi”!

Apoi, vin la rând visătorii după un loc de muncă, visătorii de locuinţă, visătorii după o viaţă decentă şi tihnită, rămaşi cu ochii în soare.

Mai sunt visătorii după o bucată de pâine din ajutoare firave sau din tomberoanele patriei.

Sunt visătorii de „lux” după caiete şcolare, ghiozdane, acuarele, şcoli salubre, încălzite iarna, visătorii după bani de navetă, după un calculator, un pian, o vioară, un zâmbet.

Şi nu în ultimul rând, sunt visătorii la stele, la „cai verzi pe pereţi”, cei care mişcă, care învârt roata lumii adesea…

Da, ni s-au înmulţit exponenţial visătorii! Avem visători cu duiumul! Necazul mare este că, şi după 100 de ani, am rămas la fel de tributari aparenţelor înşelătoare şi discernământului şubred, ba, încă şi mai ignoranţi şi mai indiferenţi în faţa valorilor perene. Asta în vreme ce otrepelor cu ifose şi pretenţii de Buhara le-am dat nas şi cale liberă unei triste, păguboase afirmări!

Pentru că nu ne-am priceput să-i găsim, să-i promovăm şi încurajăm pentru a-i scoate la lumină pe visătorii cei buni, pentru că n-am ştiut să-i izolăm, să îi punem la index pe visătorii răi, de coşmar, cu întârziere de un secol, domnule Vlahuţă, nu avem a vă spune, astăzi, decât un singur cuvânt, atât, unul singur, împovărător, tardiv, greu încărcat de-nţelesuri şi poate nici el de ajuns: Iertare!

Ioan Viştea
sursa: cotidianul.ro

Abonează-te la newsletter