Politică

Unde dai și unde crapă!

16042015-mistral-warship-mFranța nu a mai vrut să livreze rușilor, la presiunea americanilor, cele două nave de tip ”Mistral”. Decizia a fost luată fix în momentul în care negocia cu India vânzarea/transferul de tehnologie(schemă folosită și în relația cu Moscova) pentru 126 de avioane Rafale. Un contract de vreo 10,5 miliarde de euro. Și indienii și-au zis: dacă ne lasă cu ochii în soare și pe noi? Așa că au renunțat la contractul cu francezii, și au luat avionul spre Moscova. Unde sigur sunt primiți cu brațele deschise.

Se uită că India are deja un program comun cu rușii, pentru dezvoltarea unei variante a avionului de generație 5 Suhoi T 50. Variantă destinată special Indiei, și în care partea indiană a investit deja 250 de milioane de dolari. Avionul va fi construit în India. Este un uriaș transfer de tehnologie. Evident, urmează dezvoltarea unui nou MiG, derivat din MiG 35, ca avion ambarcat pe un portavion indian, proiectat, ați ghicit, tot de ruși! Adăugați la asta alte două programe comune, un avion de transport militar, un Spartan mai mare și puternic, plus un elicopter greu, mai mare decât și așa foarte marele Mi 26. Plus niște rachete de croazieră, anti-navă, care ajung în hipersonic pe partea finală a traiectoriei. Multe, multe, miliarde de dolari. A, și ceva submarine nucleare de atac, așa, la desert.

Rușii au procedat inteligent. Și-au dezvoltat generații noi de arme folosind banii altora: indieni, chinezi, vietnamezi, africani. Oricât ar părea de ciudat, Rusia nu mai depinde atât de mult de încasările din materii prime. Procesul de reindustrializare se accelerează. Doar proștii nu vor să vadă asta. Decuplarea de occident a devenit prioritară. Și se face prin progres tehnologic. Atenție: după formula ecartamentului diferit de cale ferată. Lucru care ar trebui să îngrijoreze. Asta spune că există un consens intern: oricine va urma la Kremlin în locul lui Putin va urma aceeași politică față de occident. Cine visează cai portocalii pe pereții ”democrației” doar visează.

Și uite așa Franța se linge pe bot de o mulțime de contracte bănoase. Care dădeau de lucru economiei franceze. Cui folosește asta? Păi, unei drăguțe și simpatice doamne, Marine le Pen. Poate, dacă n-ar fi atât de tâmpiți, ”analiștii” noștri politici s-ar uita puțin la structura electoratului FN. Ar avea niște surprize. Și niște explicații.

Evident, Hollande a servit interesul național al Franței, nu? Avem și noi un ciumpalac, cu interesul național în gură. Gata să sară dintr-o alianță în alta, așa cum îi dictează ăia de-l au la mână cu diverse lucruri compromițătoare. Asta e! Succesuri peste succesuri!

PS. ca un făcut, tot săptămâna asta rușii au anunțat că renunță la colaborarea cu partea franceză, pentru dezvoltarea unei noi familii de motoare cu reacție pentru avioane și elicoptere. Firma franceză era ușor la înghesuială, din motive de concurență anglo-americană. După succesul ăsta o să auzim de-o fuziune cu un concurent, dacă nu, Doamne ferește, de-un faliment. Și, ce să vezi, tot săptămâna asta cei de la MiG anunță un nou avion, succesorul lui MiG 31. Veți zice: rușii doar cu armamentul? Da. Pentru că este calea cea mai simplă pentru inovație. Și, încet, încet, ce fac în domeniul militar se transferă spre zona civilă. Doar că noi nu mai știm nimic despre ruși, iar pe ei îi doare în cur de noi. Cea mai mare prostie pe care o putem face este să ne disprețuim adversarii. Ne va costa zdravăn. Și va fi dureros.

Autor: Gheorghe Constantin

Sursa: Gheorghe Constantin

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Am ajuns sa ne batem cu parintii,fratii,surorile si vecinii nostrii si sa ne guduram pe langa straini. Daca avem mult noroc chior sa nu devenim renegati de parinti,urati de frati si scuipati de straini pana la urma…

  • Nu va mirati ca Rusia nu s-a prabusit fara occident ,cred mai degraba ca este timpul sa constatati fara echivoc ca Romania s-a prabusit la propriu fara Rusia..

  • De cand cu “fratele american” in Romania mai exista doar propaganda tampita , institutii de mentinere a sclaviei si ce mai ramane sunt datori vanduti…))))