Politică

Seimul polonez a aprobat legea conversiei creditelor acordate în franci elveţieni

walentazlotyAcţiunile băncilor poloneze au înregistrat ieri scăderi semnificative la WSE (Warsaw Stock Exchange) după ce Seimul, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat legea conversiei creditelor acordate în franci elveţieni.

WIG-Banki, indicele acţiunilor bancare listate la WSE, a scăzut ieri cu peste 6%, iar faţă de nivelul maxim înregistrat în acest an, de 8.350, declinul este de peste 22% (vezi grafic).

Acţiunile băncilor care au portofolii importante de credite în CHF au suferit cel mai mult. Bank Millenium (MIL), Getin 2 Bank (GNB) şi PKO Bank Polski (PEO), cea mai mare bancă din ţară, au înregistrat scăderi intraday de 25%, 17% şi 8,9%.

Reacţia negativă a investitorilor a fost determinată de aprobarea unei variante a proiectului de lege care prevede că 90% din costul conversiei va fi suportat de bănci, în timp ce aşteptările de pe piaţă indicau împărţirea egală a costurilor între creditori şi debitori.

Pentru a fi aplicată, legea trebuie aprobată şi în Senat şi apoi semnată de preşedinte. În condiţiile intrării în vigoare a legii, costurile pentru sistemul bancar vor depăşi semnificativ estimarea iniţială, de 9 miliarde de zloţi (2,34 miliarde de dolari), după cum scrie Bloomberg.

Compania de brokeraj Trigon din Varşovia estimează că noua lege va determina costuri de 19 miliarde de zloţi pentru sistemul bancar în următorii trei ani.

Conform legii, creditele acordate în franci elveţieni vor fi convertite în zloţi la cursul din ziua conversiei, fiind stabilite şi o serie de criterii de eligibilitate.

Warsaw Business Journal scrie că pot beneficia de prevederile legii proprietarii apartamentelor cu o suprafaţă de până la 100 de metri pătraţi şi ai caselor de până la 150 de metri pătraţi care sunt utilizate ca reşedinţă primară.

Aceste restricţii nu se aplică familiilor care au cel puţin trei copii.

În primul an de aplicare a legii, conversia se va face cu prioritate în cazurile unde se înregistrează un raport de peste 120% între valoarea creditului ipotecar şi cea a garanţiei, după cum mai arată WBJ.

Cea mai mare parte a creditelor ipotecare în franci elveţieni a fost acordată în 2007 şi 2008, când rata de schimb era de circa 2,5 zloţi pentru un franc. În prezent, cursul PLN/CHF este de circa 3,9.

Vicepreşedintele Asociaţiei Băncilor din Polonia consideră că legea adoptată de Seim este o farsă, după cum scrie cotidianul Gazeta Wyborcza, fiind profund marcată de un populism specific perioadei pre-electorale, în condiţiile în care alegerile generale din Polonia vor avea loc în octombrie 2015.

Pentru unele bănci, cum este cazul Getin Noble Bank, costul conversiei poate depăşi profitul anual estimat şi reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii instituţiilor financiare. Din acest motiv, Autoritatea de Supraveghere Financiară apreciază că Senatul trebuie să evalueze atent consecinţele adoptării legii pentru stabilitatea sistemului bancar.

Scăderea masivă a acţiunilor bancare la Bursa din Varşovia a determinat o depreciere semnificativă a activelor fondurilor private de pensii, cu 2,2 miliarde de zloţi, conform datelor de la Comisia de Supervizare Financiară preluate de Gazeta Wyborcza, până la 153,7 miliarde de zloţi.

Autor: Calin Rechea

Sursa: Bursa.ro

Abonează-te la newsletter