Politică

Un nou suflu pentru o Uniune Europeană extinsă

ue_lisabonaLa doi ani de la semnare, Tratatul de la Lisabona intră, astăzi, în vigoare. O scurtă ceremonie, pentru a marca momentul, va avea loc în apropierea locului unde cu doi ani în urmă a fost semnat documentul de către liderii Uniunii Europene.

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va fi marcată, astăzi, de o ceremonie organizată în capitala portugheză în prezenţa viitorului preşedinte al Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, şi a noului şef al diplomaţiei europene, Catherine Ashton. În afară de Van Rompuy şi Ashton, la festivităţi vor participa şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, premierul suedez Fredrik Reinfeldt, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE până la 31 decembrie, şi succesorul acestuia, şeful Guvernului spaniol, Jose Luis Zapatero.

Portugalia, care deţinea preşedinţia Uniunii în momentul semnării tratatului, va fi reprezentată de preşedintele Anibal Cavaco Silva şi de premierul Jose Socrates. Această ceremonie, scurtă şi simbolică va avea loc astă-seară, în grădinile Turnului Belem, monument emblematic al Lisabonei, situat în faţa Mănăstirii Ieronimilor, unde a fost semnat, la 13 decembrie 2007, tratatul care va ameliora funcţionarea UE în format extins.

Lungul drum al Tratatului

Tratatul de la Lisabona a fost convenit după peste şase ani de discuţii între statele membre pe tema reformelor care erau necesare pentru a face faţă provocărilor secolului al XXI-lea. Dar până a se ajunge aici, în 2004 liderii statelor membre semnaseră, la Roma, Tratatul de instituire a unei Constituţii europene, care a fost „aruncată la coş” în 2005, după ce francezii şi olandezii au respins-o prin referendum. Nici aprobarea noul document de căpătâi al Uniunii Europene nu a fost scutită de emoţii. După ce la 13 decembrie 2007 „Cei 27″ semnau Tratatul, şi până în mai 2009 era ratificat de parlamentele a 26 din cele 27 de state membre, în iunie 2008 se împotmoleşte în Irlanda, singura ţară care a mai organizat un referendum pentru adoptarea Tratatului. După ce liderii UE oferă mai multe garanţii irlandezilor, aceşti spun „Da” în cadrul unui al doilea referendum, organizat în 2 octombrie 2009. Preşedinţii Poloniei, Lech Kaczynski, şi cel al Cehiei, Vaclav Klaus, au mai ţinut Uniunea Europeană cu sufletul la gură până de curând.

Un document de 300 de pagini

Tratatul de la Lisabona este un document de peste 300 de pagini, rezultatul unui compromis la care au ajuns cei 27 de şefi şi de guvern ai Uniunii Europene, în octombrie 2007 în capitala Portugaliei. El compilează, modifică şi completează tratatele europene existente – cum ar fi cele de la Roma şi Maastricht, dar nu le înlocuieşte. Cea mai mare noutate a noului „regulament de funcţionare” al Uniunii este înfiinţarea a două noi posturi cheie: preşedintele UE şi Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate.

În aceste funcţii au fost aleşi, pe 19 noiembrie, fostul premier belgian Herman Van Rompuy, care va conduce şi va reprezinta Consiliul European timp de doi ani şi jumătate şi britanica Catherine Ashton, care va avea în subordine un impresionant serviciu diplomatic. Tratatul de la Lisabona prevede ca aceasta să preia funcţia încă de astăzi, dar încă nu a fost audiată de Parlamentul European. Ashton va cumula, pe timpul mandatului de Înalt reprezentant al UE, şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene. Primul test al noului şef al diplomaţiei europene va fi summitul UE-Ucraina, de la 4 decembrie.

Clauza de ieşire

Pentru prima oară într-un tratat european este introdusă posibilitatea ca o ţară membră să poată părăsi Uniunea Europeană.

Comentariu

UE, pregătită pentru secolul XXI

Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European

Cuvântul „istoric” este deseori supralicitat. Cu toate acestea, 1 decembrie 2009 va rămâne în istoria Uniunii Europene ca ziua în care Tratatul de la Lisabona intră în vigoare, punând capăt unei perioade de aproape un deceniu de discuţii pe plan intern. Tratatul reprezintă o consolidare a democraţiei în cadrul Uniunii Europene şi sporeşte în mod considerabil competenţele Parlamentului European. Este vorba de o dublare a competenţelor legislative şi bugetare ale Parlamentului European. Unul dintre domeniile cheie în care Parlamentul va avea competenţe sporite este Politica Agricolă Comună. Deputaţii în Parlamentul European vor lua pentru prima dată decizii în acest domeniu, împreună cu miniştrii de resort ai statelor membre; aceste decizii vor viza atât legislaţia din domeniul agriculturii, cât şi cheltuielile agricole, ultimele reprezentând aproape 40% din bugetul UE. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul politicii în domeniul pescuitului.

Parlamentul European va decide împreună cu miniştrii de resort de la nivel naţional în domenii importante ale justiţiei şi afacerilor interne (migraţia şi acordarea azilului, inclusiv condiţiile de primire a solicitanţilor de azil), precum şi în ce priveşte comerţul internaţional. Cuvântul deputaţilor în PE va avea aceeaşi greutate ca şi cel al miniştrilor în ceea ce priveşte modul în care sunt cheltuite fondurile structurale ale UE.

Această sporire a competenţelor Parlamentului European îşi are sursa în existenţa puterii de co-decizie a Parlamentului, care îi dă posibilitatea să aibă aceeaşi forţă decizională ca şi Consiliul de Miniştri, în multe domenii, cum ar fi piaţa internă a UE, dar şi protecţia mediului, transporturile, ocuparea forţei de muncă şi politicile de dezvoltare.

Tratatul îmbunătăţeşte modul în care este guvernat continentul nostru, sporind atât influenţa cetăţenilor, cât şi pe cea a parlamentelor naţionale asupra felului în care funcţionează Uniunea Europeană.

Tratatul de la Lisabona oferă cetăţenilor în mai mare măsură posibilitatea de a influenţa în mod direct procesul decizional în cadrul Uniunii Europene. Spre exemplu, Tratatul instituie iniţiativa cetăţenilor europeni, care va permite ca un milion de cetăţeni aparţinând unui număr semnificativ de state membre să solicite în mod direct Comisiei Europene prezentarea unei iniţiative într un domeniu care ţine de competenţa UE. Acest tip de participare directă ar trebui să aibă drept consecinţă o interacţiune mai puternică cu instituţiile europene, tot mai influente.

UE reprezintă o Europă fundamentată pe anumite valori, în mod deosebit libertatea şi solidaritatea. Tratatul de la Lisabona promovează valorile Uniunii, introducând Carta Drepturilor Fundamentale în legislaţia primară europeană şi asigurând astfel o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni. Carta reprezintă o garanţie a faptului că instituţiile şi legislaţia Uniunii nu pot încălca standardele fundamentale ale drepturilor omului. Parlamentul European sprijină pe deplin Carta, deşi Regatul Unit, Polonia şi Republica Cehă au negociat opţiuni de neparticipare; astfel, este demonstrată capacitatea UE de a aplica acorduri flexibile şi de a respecta sensibilităţile fiecărui stat membru.

Uniunea Europeană, cuprinzând aproape 500 de milioane de cetăţeni, va beneficia de un sistem îmbunătăţit de responsabilitate democratică, în sensul că fiecare act legislativ va face întâi obiectul controlului parlamentelor naţionale, urmat de dubla aprobare a Consiliului de Miniştri, compus din miniştrii responsabili în faţa aceloraşi parlamente naţionale şi în faţa Parlamentului European, ales în mod direct de către cetăţeni pentru a-i reprezenta la nivel european.

Acest nivel de control nu există în nici o altă structură internaţională şi ar trebui să confere UE un plus de transparenţă şi de responsabilitate faţă de cetăţenii săi.

Tratatul de la Lisabona face posibil ca Europa să-şi asume cu mai multă responsabilitate rolul pe plan mondial. Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate (şi sunt fericit că este vorba de o femeie, aşa cum mi-am exprimat opţiunea), în serviciul căruia se va afla noul Serviciu European pentru Acţiune Externă, va conferi Uniunii o voce clară pe plan mondial. Baroneasa Cathy Ashton, în calitatea sa de vicepreşedinte al Comisiei Europene, va fi audiată în Parlamentul European în cea de-a doua săptămână a lunii ianuarie, pentru a i se evalua compatibilitatea cu noua poziţie. Am convingerea că această nouă voce, sprijinită de un puternic Serviciu European pentru Acţiune Externă, care reuneşte expertiza europeană în domeniul diplomaţiei interguvernamentale şi competenţele comunitare, poate conferi mult mai multă eficienţă politicii noastre externe. În contextul în care există tot mai multe misiuni UE de gestionare a crizelor la nivel mondial, Parlamentul European va supraveghea activitatea Baronesei Ashton în vederea asigurării transparenţei şi responsabilităţii, după cum este de datoria noastră să o facem.

Acţiunea UE pe plan extern este strâns legată de aprovizionarea cu energie şi de securitatea energetică. Tratatul de la Lisabona introduce un nou capitol referitor la politica energetică, care prevede solidaritatea în aprovizionarea cu energie, aspect ce îi preocupă pe mulţi europeni. Obiectivele politicii UE sunt deosebit de clare, şi anume promovarea pieţei interne de energie, a conexiunilor energetice, precum şi garantarea aprovizionării. Tratatul stabileşte bazele atât de necesarei politici energetice comune a UE – ceea ce aş numi „Comunitatea Energetică Europeană”.

În ianuarie anul acesta am fost martorii izbucnirii unei dispute asupra gazului între Rusia şi Ucraina, o dispută care a privat mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est (în special Bulgaria şi Slovacia) de aprovizionarea cu gaze timp de două săptămâni în mijlocul iernii. Am văzut ce implicaţii poate avea lipsa unei politici adecvate a Uniunii. Într-un fel, a fost o repetare a unei situaţii similare din ianuarie 2006. Evoluţiile în materie de politică energetică prevăzute de Tratat sunt, prin urmare, semnificative şi necesare. În ultima instanţă, e posibil ca europenii să nu fie preocupaţi de toate subtilităţile geopoliticii; dar înţeleg cu siguranţă cât de grav este faptul că pot fi privaţi de căldură în locuinţe, spitale sau şcoli.

Tratatul de la Lisabona nu constituie un scop în sine şi nici nu este perfect: este un set de norme îmbunătăţite, menit să asigure dezvoltarea politicilor UE. La douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului şi de la începutul schimbărilor democratice în Europa Centrală şi de Est, ca primul Preşedinte al Parlamentului European provenind din această parte a continentului nostru, sunt mândru să afirm că avem acum un set de reguli democratice şi eficiente, capabile să ofere răspunsuri pentru aproape 500 de milioane de oameni, în 27 (şi, în curând, poate 28 sau 29) de state membre.

Viorica Marin
sursa: adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • new world order distrugerea tarilor mici si dominatia tarilor puternice care iau tot de la ele forta de munca resurse creiere etc

Abonează-te la newsletter