Politică

UE negociază cu uşile închise acordul TTIP

ttip-nueuropeeu_-520x350Una dintre temele principale din presa europeană a fost în aceste zile refuzul Comisiei Europene de a înregistra acţiunea împotriva încheierii acordului de liber schimb între UE şi SUA, numit oficial Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) şi împotriva acordului similar cu Canada – CETA.
După cum s-a anunţat, preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat pentru prima dată intenţia de a semna un acord de liber schimb între UE şi SUA în februarie 2013. Negocierile oficiale au început în iulie 2013. Au avut loc deja şase runde de negocieri. A şaptea rundă urmează să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie anul curent, la Washington. Bruxelles-ul şi Washingtonul speră cu ajutorul respectivului acord să dea un nou impuls dezvoltării economiei celor două mari regiuni ale planetei, întrucât el prevede înlăturarea barierelor comerciale şi vamale, de asemenea stabilirea unor norme şi standarde unice de producţie.

Liderul american a promis să pregătească tranzacţia globală în spiritul „onestităţii şi transparenţei”. Însă toate negocierile s-au desfăşurat cu uşile închise. Poate că n-ar fi fost nicio problemă dacă de participanţii europeni nu s-ar fi ascuns procesul însuşi de pregătire a textului acordului.

Aliatul atlantic le-a permis deputaţilor europeni doar să arunce o privire asupra unor puncte din acord, asupra cărora s-a convenit deja. În timpul lecturii a fost interzisă folosirea oricăror mijloace de înregistrare sau fotografiere, iar cele citite trebuie ţinute în mare secret.

Îndoielile pe malul european al Atlanticului au început să se amplifice şi mai mult pe măsura familiarizării cu unele prevederi din viitorul acord. Între altele, au apărut temeri că pieţele europene vor fi invadate de carne de animale clonate sau hrănite cu hormoni şi de produse modificate genetic. În conformitate cu dispoziţiile proiectului privind protejarea investiţiilor, profită din nou concernele americane.

Plecând de la cele enunţate, asociaţia alcătuită din 250 de organizaţii non-guvernamentale şi mişcări politice a anunţat, recent, acţiunea sub deviza: „Stop acordului TTIP!”. Pentru înregistrarea iniţiativei este necesar un milion de semnături din cel puţin 7 ţări. Potrivit site-ului EurActiv, la acţiune participă reprezentanţi din 21 de ţări şi doar în Germania s-au adunat deja peste 700 de mii de semnături. Însă, în pofida acestui fapt, Comisia Europeană a refuzat să înregistreze iniţiativa, argumentând decizia prin anumite discrepanţe juridice formale, printre care imposibilitatea de a înregistra o iniţiativă „cu caracter negativ”.

Aliatul atlantic le-a permis deputaţilor europeni doar să arunce o privire asupra unor puncte din acord, asupra cărora s-a convenit deja. În timpul lecturii a fost interzisă folosirea oricăror mijloace de înregistrare sau fotografiere, iar cele citite trebuie ţinute în mare secret.

Încă o dovadă a modului total nedemocratic în care acționează Comisia Europeană. Negociază în secret un acord,care prin dereglementări,eliminarea barierelor comerciale și vamale și impunerea unor standarde și norme de producție pe care le pot respecta numai cei care posedă o anumită tehnologie,avantajează în mod clar partea americană,dar nu dă voie secietății civile europene să se exprime și să protesteze.

Autor: Dan Tanasescu

Sursa: Anti Uniunea Europeana

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Mi se pare normal si logic sa nu poata fi decat citit si nu si copiat sau fotografiat. Este vorba de un acord international in curs de semnare si nu o lege in dezbaterea Parlamentului European. In momentul denuntarii unui asfel de acord cade acordul in sine. Se va da publicitatii asa cum se dau tate tratatele internationale, dupa ce va fi semnat. Logic, inteleg frustrarea jurnalistului dar diplomatia are regulele ei.

Abonează-te la newsletter