Analize și opinii Politică

UDREA versus PONTA

dorin_cartoon.jpgNimeni – nici în România, nici în afara ei – nu crede că, după decizia CCR de a invalida Referendumul din 29 iulie, măcelul dintre cele două tabere va înceta. Numai unii sunt convinși că judecătorii CCR au acționat ca oameni ai legii sau că lumea occidentală a jucat fair. Și asta sporește furia celorlalți.

Nimeni – nici în România, nici în afara ei – nu ar fi crezut, după o decizie a CCR de a valida Referendumul din 29 iulie, că măcelul dintre cele două tabere va înceta. Numai unii ar fi fost convinși că judecătorii CCR au acționat ca oameni ai legii sau că lumea occidentală ar fi jucat fair. Și asta ar fi sporit furia celorlalți.

Nimeni – nici în România, nici în afara ei – nu va mai avea motive să creadă în România, nici măcar cât crede în acest moment, dacă guvernarea își va pierde vremea cu o altă încercare de a-l demite pe șeful statului iar șeful statului va continua să saboteze guvernarea prin acțiunile unui guvern paralel.

Nimeni nu face bine uitând că victoria trebuie savurată cu decență, iar înfrângerea trebuie acceptată tot cu decență. Altfel, chiar nu există vreo șansă ca indecența amețitoare în care a fost târâtă România să nu fie acreditată drept singurul modus operandi de care sunt capabile clasa politică și aparatele ei de propagandă.

sursa: dorintudoran.com