Politică

TUDOR GHEORGHE: “Voi intră în politică doar atunci Guvernul va acorda 10% din PIB pentru cultură!”

TUDOR GHEORGHE - TURNEU - SIBIUCe are “Primăvara Simfonic” de rezistă de atâtea anotimpuri? De 15 ani încoace, milioane de români tot vin la primăvara lui Tudor Gheorghe…

În primul rând, cred că Primăvară este un anotimp care cheamă la iubire… Este un anotimp al trezirii, al reînvierii. Oamenii își deschid sufletele să primească și soarele, și florile, și femeile frumoase, și frumosul în general… În al doilea rând, valoarea poeziilor pe care le-am selectat în acest spectacol. De asemenea, cred că, din întâmplare, și muzica însoțitoare a poeziilor este una de excepție. Să nu uităm și de contribuția lui Marius Hristescu. “Primăvara Simfonic” a fost prima noastră colaborare. Tânărul Marius Hristescu și-a pus toată dragostea și priceperea lui în a orchestra “Primăvara”. Spectacolul din 3 martie, de la Sală Palatului, va începe cu o surpriză: cu uvertura pe care Marius Hristescu a scris-o special. Vreau să fac toate anotimpurile mele în această companie selectă: Corul Național Madrigal și Orchestra Radio.
Ați explicat succesul dând “vina” pe anotimp, pe frumusețea poeziilor, pe muzică. Dar Tudor Gheorghe nu are nici o contribuție?

(râde) Da, am avut și eu o contribuție… Eu sunt sunt în top. Și când spun top, nu mă refer că sunt pe locul 90 din top! Sunt pe primul loc în top (râde). În toată carieră mea, în acești 40 și ceva de ani, i-am uimit pe spectatorii mei cu varietatea stilurilor pe care le-am abordat în spectacolele mele. Am făcut restituirile folclorice alături de taraf, am trecut și prin muzica interbelică, am făcut și cântece pentru copii, am făcut și muzica închisorilor comuniste, am dedicat spectacole poeților Marin Sorescu, Caragiale, Grigore Vieru, Mircea Micu și acum mă pregătesc de o altă premieră, absolut încântătoare. Spectacolul se va numi “Declarație de dragoste” și va fi cu poezia de dragoste, mai puțin știută, a lui Adrian Păunescu. A venit momentul să ne aplecăm asupra operei acestui mare poet român.

Vă ajută promovarea excesiva a nonculturii?

Da. Publicul meu nu este un public prost. De altfel, românii nu sunt niște oameni proști! Dacă le tot dai tâmpenii pe bandă, ei caută altceva, s-au săturat! Eu nu am fetițe care să leșine când mă văd sau să chirăie când mă aud. Publicul meu mă onorează cu prezența de fiecare data, am un public care mă urmărește, este interesat. O doamnă de la Sala Palatului, care face curat, mi-a spus un lucru foarte interesant care, de fapt, descrie cum este publicul meu. Eu obișnuiesc ca, după ce pleacă toți spectactorii, să mă urc din nou pe scenă și să stau singur cu sala goală, ca și când ar fi rămas ceva din sufletele celor care au venit să mă vadă. Stau câteva minute și ascult tăcerea emoției care a rămas. Ei, bine, cum stam eu odată și mă uitam la sala goală, a venit această doamnă și mi-a spus:“Vai, domnule Tudor Gheorghe, veniți mai des pe la noi!” Am întrebat-o: “De ce?”. Răspunsul: “După dumneavostră nu trebuie să facem niciodată curat!” Acesta este publicul meu. Nu se mănâncă biscuiți, nu se bea Coca-Cola, nu se sparge sămânța, nu se lasă șervețele, nu se foșnește…

V-ați educat publicul. Ați crescut generații!  

Da. Părinții îi îndeamnă pe copii să vină la mine. Tinerii sunt prinși cu MTV-ul, iar părinții le spun: “pe vremea noastră era unul, Tudor Gheorghe, pe ăla să-l ascultați!” Eu, nebeneficiind de sprijinul mediatizării pe canalele muzicale, de altfel nici nu mi-o doresc, tinerii sunt curioși… Mă tot bate mama la cap să-l văd pe ăsta, pe Tudor Gheorghe. Păi, hai, să văd ce-i cu el. După ce vin la un spectacol de-al meu, ajung să zică: “bă, tataie, e mișto, tataie e cool!” Ei descoperă, cu ocazia asta că, uite!, se poate și așa! Este o mare bucurie pentru mine. Îmi spunea fiu-miu că, la întâlnirile lor, tinerii ascultă Tudor Gheorghe. Ștefănescu, de la “Garantat 100%”, mi-a povestit că a auzit o gașcă de pletoși, cu ținte, ce mai, rockeri!, care nu doar ascultau Tudor Gheorghe, ci știau versurile. Făceau karaoke, cântau o data cu mine! Este un lucru extraordinar. Sunt curios să văd ce impact va avea spectacolul pe versurile lui Adrian Păunescu. Este o generație care a crescut, prin Cenaclul Flacără, cu poezia lui Păunescu, dar mai puțin cu poezia lui de dragoste…

Poezia de dragoste a lui  este  cântată de folkiști…

 Este altceva. Cinste lor, tuturor celor care au pus mâna pe o chitară și i-au cântat poezia! Dar s-au oprit, din păcate. Nu și-au continuat drumul, au  rămas cu 25 de cântece pe care le   cântă în diverse tonalități. N-au mai fost creativi. Păunescu îiîndemna, îi biciuia, îi obliga…

Sunteți singurul artist din  România care are anotimpurile lui! 

Suntem doi artiști serioși, în privința asta: eu  Vivaldi! Chiar vreau  să realizez un  set de  albume, care să  se numească “Anotimpurile mele”. De fapt, eu am cinci anotimpuri:Primăvara, Vara, Toamna, Iarna și Femeia! Înainte de 1989, am făcut Primăvara, dar eram singur cu chitara. Am făcut și Toamna, tot singur cu chitara. Tematica poeziei românești este foarte variată și am aranjat-o în anotimpuri. În 2001, mi-a venit ideea săfac împreuna cu Marius Hristescu “Primăvara Simfonic”. Mi-ar plăcea ca la spectacolul din 3 martie, de la Sala Palatului, să începem cu imagini de la “Primăvara Simfonic” din 2001.

Anotimpurile poartă același nume, oamenii se schimbă, vremurile nu…

Acesta este un avantaj pentru mine. Am terminat un spectacol și deja mă gândesc la altul. Trebuie să-mi termin gândurile… Mai am câte ceva de făcut și închei o operă pe care o las la dispoziția criticilor care astăzi mă neagă. Probabil că-și vor da doctoratul(râde)…

Tudor Gheorghe se va sfârși vreodată?

Biologic, ar trebui să se sfârșească… De obicei, după ce artistul nu mai este, opera lui începe să fie cunoscută, evaluată, judecată. Dintotdeauna, eu m-am sprijinit pe marea poezie românească, care este atât de variată, atât de bogată, încât nu știu cum s-o acopăr pe toată. Ea mă împinge în față. E ca un arc, e un resort care mă împinge: hai, tinere, mai avem de făcut asta și asta, și tot așa! Poezia își permite să-mi spună tinere! (râde).

Ce mentor ați avut?

Dumnezeu!

Nu va doare că nu ați fost mentorul unui tânăr?  

Sincer să fiu nu mă doare. Nu se mai poate să vină vreunul ca mine! Trebuie să vină altul, de altă factură. Când am făcut acea afirmație că pentru mine poezia română se încheie la Adrian Păunescu, au sărit toți pe mine. Repet. Pentru mine, cu Adrian Păunescu se încheie o generație. El este ultimul meu prieten care a fost un mare poet al acestei țări… Nichita, Sorescu, Romulus Vulpescu, Blandiana, Cezar Ivanescu, Mircea Micu m-au îmbrățișat din prima. Și-au dat seamă că sunt un tânăr care vibrează întru poezia lor. Mă uit la ce se scrie azi… Nu pot să cânt ce se scrie azi. E o poezie subțirica, e de suprafața, e de modă. Pe mine nu mă interesează moda, mă interesează perenitatea, continuitatea acestui gest cultural.

Într-unul din cântece spuneți ca au înnebunit salcâmii… Dar politicienii? Au înnebunit și ei?

(râde) Pe salcâmi îi putem înțelege. Pe politicieni, numai Dumnezeu poate că-i înțelege! Din 1990, mi se tot fac propuneri. Fratele Ion Alexandru m-a chemat să intru în Partidul Țărănesc. I-am spus: “Ioane, nu-i rostul meu în politică!” Pentru mine, politică promovării culturii naționale este cea mai frumoasă politică. Aș intra în politică doar atunci când Guvernul, indiferent de coloratură, va acorda 10% din PIB pentru cultură și educație. Atunci aș intra în partidul care va susține acel guvern. Dar, atâta timp, cât la noi, pentru cultură se acordă 1 virgulă ceva la sută din PIB, stau cuminte în partidul meu creat de multă vreme: Partidul Marii Poezii: PMP. Sună frumos! Ba nu! Stai că l-au luat alții! (râde) Rectific! Partidul Poeziei Eterne: PPE! 

A consemnat: Dan Andronic

Sursa: Certitudinea.ro

Abonează-te la newsletter