Analize și opinii Extern Politică

Trilaterala Puterii

Pentru două zile, intre 15 şi 17 octombrie, capitala Europei a fost la Bucureşti. Doar geografic. Din punct de vedere real, deciziile incă le iau alţii, în altă parte.

CINE-ŞI INCHIPUIE CĂ FENOMENUL CONDUCERII lumii se rezumă doar la principiile democraţiei reprezentative se inşală. Democraţia nu este suficientă pentru a coordona peste două sute de state, diverse tipuri de regimuri şi variate forme ale economiei. Dacă acceptăm că la nivelul statelor politica Inglobează în mod natural grupurile de interese, atunci, prin extrapolare, pare a nu mai fi deloc de mirare existenţa, la nivelul politicii mondiale, a unor construcţii corporatiste menite a proteja şi promova propriile interese sau măcar înclinate spre influenţarea decisivă a mersului istoriei în conformitate cu propriile viziuni.

Ce este Trilaterala? Nu căutaţi elementele democratice în alcătuirea acestui club exclusivist, căci ele nu există. Esenţa „trilateralei” nu este democraţia sau reprezentativitatea politică, ci tocmai ca-pacitatea de influenţare a politicilor lumii. Membrii ei sunt un fel de decidenţi asupra decidenţilor lumii. Nu căutaţi nici elemente ale legitimităţii în structurarea unor asemenea organizaţii, căci ele nu există. Legitimitatea este dată doar de cantitatea de putere pe care o are fiecare membru al ei. Trilaterala nu este nimic altceva decât una din formele de manifestare a puternicilor „zilei”. Grupul Bilderberg, Council for Foreign Affairs, Masoneria sunt multele chipuri pe care le iau potentaţii care, în mod pseudodemocratic, au ajuns să decidă destinele lumii. Căci este vorba de persoane şi nu de state. Trilaterala este o organizaţie privată care reuneşte oameni influenţi şi nu ţările din care provin. Şi nu reprezintă o critică, ci doar o constatare.

Grupul prezent săptămânile trecute la Bucureşti nu este altceva decât o sumă de oameni care fie au moştenit, fie au căpătat o mare putere de influenţă, dar, pe lângă mulţi alţi oameni politici, de afaceri, lideri religioşi etc., aceştia au invăţat să o utilizeze în conformitate cu anumite principii asumate în comun. Structura „trilateralei” nu poate fi definită în termeni de „alb şi negru”, ci mai degrabă în tonuri de gri. Vorbind în mod romanţat, s-ar putea spune că au toată lumea la picioarele lor. Ceea ce poate fi o declaraţie vulgară, căci adevărul este că, vrem – nu vrem, ei stau la baza organizării lumii aşa cum o cunoaştem.

Această meritocraţie autoimpusă nu este decât una din formele de organizare şi manifestare a plutocraţiei (dar şi a meritocraţiei aristocratice) care de facto a condus, conduce şi va conduce destinele lumii. Tocmai deoarece, aparent, au cel mai mare rol în dezvoltarea economică a lumii, Comisia Trilaterala cuprinde Statele Unite, Europa şi Japonia. Acestea produc două treimi din cantitatea de bunăstare a lumii şi, aşezat în sistemul lor de referănţă, nu ai cum să nu accepţi constituirea unor asemenea tipuri de organizaţii. În orice caz, teoriile conspirationiste s-au simţit mereu bine în preajma acestui subiect: Oculta Mondială, Guvernul Mondial, Masoneria, Finanţa Mondială, toate au fost etichete puse acestei organizaţii.

Între 15 şi 17 octombrie, puternicii lumii sau măcar reprezentanţii lor publici s-au intălnit la Bucureşti. Personalităţi ştiute, dar neştiute, de a căror decizie atarnă soarta a miharde de oameni ai planetei au ales să se intâlnească la Bucureşti. De ce la Bucureşti? Este doar o „plimbare”, o formă mai „seniorială” de a arăta „milostenie şi aplecare” către problemele vulgului trăitor? Sau. Bucureştiul a devenit, dintr-o dată, un element important în procesul politic mondial? Căci asta nu este un semn de recunoaştere, a valorii şi influenţei politicii româneşti aşa cum se intâmplă în cazul summit-urilor NATO, de exemplu. Prea puţin contează.

CE PARE A FI INTĂMPLĂTOR A FOST PLAMFICAT
ŞI TOTUŞI CARE ESTE CONCRETETEA COMISTEI TRILATERALE, care sunt obiectivele sau mai bine spus care este finalitatea? Plecând de la conceptul irelevanţei suveranităţii naţionale expus de Zbigniew Brzezinski încă de acum 30 de ani, am putea crede că acţiunile Comisiei Trilaterale sunt îndreptate către eliminarea puterii de decizie a statelor naţionale. Tocmai întărirea puterii de decizie a statelor concomitent cu modelarea acesteia este chintesenţa Comisiei. Trilaterala urmăreşte, de fapt, evitarea crizelor politice sau economice care ar putea afecta ordinea mondială, aşa cum este ea imnaginată de membrii săi sau, atunci când nu mai este posibil, crearea şi gestionarea crizelor pentru atingerea obiectivelor finale.

Plecată „la drum” în 1972 ca o idee exclusiv americană, la propunerea lui Rockefeller, în condiţiile încă nelămurite ale unui „divorţ” ciudat de Grupul Bilderberg, cu scopul declarat al prezervării păcii şi prosperităţii, Trilaterala a urmărit echilibrarea polilor de putere mondiali în condiţiile în care, de una singură, SUA nu mai reuşeau gestionarea „la zi” a problemelor globului. Decenii la rând după aceea, Trilaterala a stat în umbra multor evenimente, nu neapărat istorice, dar care au determinat istoria şi nu este vorba despre evenimente dramatice, publice, aşa cum pretind teoriile conspiraţioniste la modă, ci despre altele, mult mai complexe şi cu mult mai importante pentru relaţiile internaţionale. Căci asta este una din principalele caracteristici ale Trilateralei: acţiunea aproape exclusivă la nivelul relaţiilor dintre actorii relaţiilor internaţionale şi nu operarea la nivelul micro, la nivelul intrastatal. Dacă ar fi să analizăm doar marile transformări ale ultimelor două decenii am putea determina că multe dintre ele au fost dacă nu influenţate, măcar inspirate de politica Trilateralei: negocierea finalului Războiului Rece, creşterea influenţei americane şi europene în Orientul Mijlociu, procesele europene centripete (unificarea Germaniei) şi centrifuge (disoluţia Iugoslaviei), toate reprezintă fenomene politice în care voinţa membrilor Comisiei a fost prevalentă.

Deşi pe parcursul anilor a avut diverşi membri, în prezent printre membrii marcanţi sunt Zbigniew Brzezinsld, John D. Rockefeller, Bill Clinton sau Prinţul Charles. Organizaţii-mamut, mari concerne internaţionale au reprezentanţi de marcă în Comisie: Hewlett Packard, Ford, Thyssen, General Motors, Sears, Caterpillar, Deere, Exxon, Texas Instruments, Coca-Cola, Times, CBS, Wells-Fargo, Chase-Manhattan Bank, Mitsubishi, Dresdner Bank Germania, Swiss Bank Corporation, Amsterdam Rotherdam Bank, Bank of Montal, Crdit Agricole Francaise. Grupată pe trei regiuni (America de Nord, Europa şi Asia), Trilaterala păcătuieşte însă prin neacceptarea formală ca entităţi decidente a personalităţilor din patru arii geografice foarte importante: America de Sud (cu o Brazilie extrem de vivace în relaţiile inter¬naţionale), Africa, Orientul Mijlociu (acolo unde se modelează periodic politicile econamice ale lumii), dar mai ales Rusia, fară care niciun fel de politică comună nu poate fi viabilă, cel puţin în Europa.

Departe însă de a fi un organism anacronic, Trilaterala işi mo¬delează mereu formele de manifestare, în funcţie de variabilele politicii internaţionale fără a altera însă scopul pentru care a fost creată. Iar abordarea ultimilor ani cuprinde, cel puţin la nivel oficial, subiecte precum: modelarea noii Europe (deşi tocmai instituţiile U.E. ar trebui să se ocupe de acest aspect), noile roluri ale NATO, regândirea lumii de după criza financiară, capacităţile nucleare ale statelor sau chiar arbitrarea cursei contracronometru dintre India şi China pentru supremaţia asiatică.

CÂT DE MULT VA PROFITA ROMÂMA?
DIN PUNCTUL DE VEDERE AL ROMÂNIEI, FAPTUL CĂ MUGUR Isărescu şi Mihai Tănăsescu fac parte din organizaţie poate fi un semn bun (pentru posibila promovare a intereselor româneşti), dar şi un semn rău (subordonarea intereselor româneşti altor interese mai mari). Prezenţa unor nume grele la Bucureşti poate creşte vizibilitatea României în rândul potentaţilor lumii. Asta doar dacă decidenţii de la Bucureşti vor şti să joace bine „cartea” lobby-ului oferit pe tavă de către Trilaterală. Căci nu e de ici-colo să-i ai la Bucureşti, în aceeaşi zi, pe Prinţul Charles, Peter Sutherland, preşedintele Goldman Sachs (şi preşedinte al London School of Economics), Jacob Frenkel, preşedintele JP Morgan Chase, Michael Fuchs, vicepreşedintele CDU, Wolfgang Ischinger, preşedintele Conferinţei de Securitate de la Miinchen, Marek Belka, preşedintele Băncii Naţionale a Poloniei, pe vicepreşedintele UBS, preşedintele British American Tobacco şi vicepreşedintele Ducati Energia. Ambasadori, foşti ambasadori, lideri politici şi reprezentanţi ai marilor companii europene au fost la Bucureşti. Rezultatele probabil că nu vor fi publicate niciodată, dar ar fi bine măcar ca oamenii politici români să perceapă care este adevărata influenţă politică, dar mai ales cum trebuie să arate un om politic. Profitul României însă nu se va putea măsura într-o anumită cantitate de bani sau într-un anumit număr de proiecte, ci tocmai în rolul pe care oamenii influenţi din România îl vor avea în politica mondială. Contează prea puţin dacă influenţa României se va face simţită prin intermediul instituţiilor (nici nu e prea mare speranţă din acest punct de vedere) sau al diverselor personalităţi. Important este ca aceasta să existe.

Ovidiu Mihalache
sursa: Q Magazine (Nr. 23 din 2010)

Abonează-te la newsletter