Analize și opinii Politică

Spania se prabuseste putin cate putin. Fitch a retrogradat-o cu trei trepte la nivelul “BBB”

Fitch Ratings a retrogradat joi ratingul suveran al Spaniei cu trei trepte, la nivelul “BBB”, cu perspectiva negativa, din cauza costurilor bugetare pentru restructurarea si recapitalizarea sectorului bancar, estimate de agentie la circa 60-100 miliarde de euro, echivalente cu 6%-9% din PIB.


Noul rating se plaseaza cu doua trepte peste nivelul “junk”, nerecomandat investitiilor.


Ratingul pentru datoriile pe termen scurt a fost redus de la “F1” la “F2”, iar plafonul de tara a fost mentinut la triplu “A”, nivel comun pentru zona euro, se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara.


Intr-o analiza anterioara a agentiei, fondurile necesare sectorului bancar spaniol erau estimate la circa 30 de miliarde de euro.

Fitch anticipeaza ca datoria bruta a bugetului general va atinge un nivel maxim de 95% din PIB in 2015, luand in considerare recapitalizarea bancilor cu 60 de miliarde de dolari.

La inceputul acestui an, agentia evalua un varf al datoriei de 82% din PIB, pentru 2013.

Spania va ramane in recesiune in acest an si in 2013, considera Fitch, care se astepta anterior la o revenire moderata anul viitor.

Perspectiva negativa a ratingului suveran al Spaniei indica un risc crescut pentru noi retrogradari si reflecta riscurile legate de o posibila agravare a crizei din zona euro, in special a celei din Grecia.

Nivelul “BBB” al ratingului va rezista intr-o anumita masura la inrautatirea in continuare a perspectivelor economice si fiscale si la un cost peste asteptari al restructurarii bancilor. Nivelul ridicat al indatorarii externe a Spaniei si prelungirea recesiunii vor face insa tara vulnerabila la socuri economice si financiare.

Din acest motiv, pierderea accesului pe piata financiara pentru finantarea bugetului si dependenta tarii de un sprijin financiar extern conditionat vor duce la noi revizuiri ale calificativului, se arata in comunicatul Fitch.

Bancile spaniole, tot mai aproape de un ajutor financiar extern. Madridul ar putea avea nevoie de peste 50 mld. euro

Standard&Poor’s, pe de alta parte, considera tot mai probabil ca bancile spaniole, care risca pierderi de 80-112 miliarde de euro pana in 2013 din cauza creditelor neperformante, sa fie nevoite sa recurga la sprijin european, transmite AFP.

“Au crescut presiunile ca bancile spaniole sa majoreze provizioanele pentru creditele neperformante si vor avea nevoie de capital suplimentar, ceea ce sporeste probabilitatea ca guvernul Spaniei sa primeasca sprijinul UE”, potrivit agentiei de evaluare financiara.

Spania se afla in atentia pietelor financiare dupa ce Bankia, a treia mare banca din tara in functie de active, a cerut un ajutor public istoric de 23,5 miliarde de euro.

Autoritatile de la Madrid refuza insa sa ceara un ajutor financiar international dupa modelul Portugaliei, Irlandei si Greciei, pledand in schimb pentru recapitalizarea directa a bancilor prin intermediul Fondului European de Stabilitate Financiara (EFSF).

Potrivit S&P, a doua recesiune din Spania din ultimii trei ani va accelera acumularea de active problematice in bilanturile bancilor, in 2012 si 2013, ceea ce va majora semnificativ pierderile legate de credite.

In cazul in care bancile vor constitui provizioanele necesare in decurs doi ani, si-ar putea asuma pierderi de 60 de miliarde de euro. In acest caz, sustinerea financiara din partea guvernului spaniol sau a UE ar fi probabil gestionabila si concentrata pe un numar limitat de institutii.

Daca va fi necesar ca provizioanele sa fie efectuate in 2012, atunci marimea ajutorului financiar necesar bancilor ar putea fi mai mare, intre 50 de miliarde de euro si 82 de miliarde de euro, considera S&P.

sursa: incont.ro