Politică

Sistemul energetic este vechi, jefuit şi fără viitor: La un pas de întuneric!

Jean Constantinescu, unul dintre mentorii reformei energetice româneşti, afirmă că ne aşteaptă o criză de sistem. Reprezentant al României la Eurelectric, nu este ascultat de nimeni la Bucureşti, din cauză că interesele politice clientelare primează. Acum conduce Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie.

Ne apropiem de o criză energetică?
Suntem într-o criză de sistem şi aproape de o criză a energiei. Lipsa de reformă sau, chiar mai mult, intenţiile politicienilor de deviere spre formule etatist-centraliste ne fac să anticipăm blocajul.

Ordonanţa pentru înfiinţarea unei companii a energiei, promovată de cabinetul Tăriceanu, nu era bună?
Din fericire, acea normă a fost abrogată de actualul guvern. Din nefericire, administratorii statului de acum au găsit o soluţie şi mai proastă: crearea a două entităţi prin care societăţile nerentabile de producţie să fie amestecate cu cele profitabile (hidrocentralele), iar cele mici să fie lăsate pe dinafară.

Ca să nu se închidă unităţile mai scumpe?
Oamenii de decizie nu pricep că toate grupurile de producţie trebuie să trăiască pe picioarele lor, iar haiduceala nu se potriveşte cu economia de piaţă.

Ca să vă dau un exemplu, entităţile de la Iernut şi Drobeta, având costuri mari, vând energie la orele în care cererea e mare şi preţurile în piaţă sunt ridicate (Figura Opcom).

Se caută o bicefalitate tipic PD-L, PSD?
Nu eu am spus-o! Se poate interpreta şi aşa. Oricum, cred că ar fi o aventură păguboasă şi chiar riscantă pentru România.

Dacă vin doi competitori străini? Unul german şi altul francez? Nu e bine?
Priviţi cu atenţie piaţa cimentului! Sunt trei competitori şi au cartelat producţia. Nu vi se pare că tentativa de dominare a pieţei energiei electrice şi de pregătire a vânzării hidrocentralelor mari este frauduloasă? Politicienii par să fie inconştienţi.

Nu cunosc consecinţele sau sunt prăzi ale sistemului mafiot?
Eu nu am văzut vreo ţară care să-şi vândă hidrocentralele mari, construite din bani publici. La noi, acestea au fost practic amortizate. Ţinta unor băieţi deştepţi e să pună mâna pe bijuteriile coroanei, singurele rămase în tezaurul naţional, şi să le achiziţioneze la preţ de nimic.
De ce nu au făcut-o până acum?
Pentru că Hidroelectrica a fost protejată la privatizare. Mai întâi au pus mâna pe contractele de reparaţii şi modernizare, apoi pe energia ieftină şi acum vor să le ia de-a întregul.

Cum e cu energia ieftină?
Este energia hidro de bază, cea care are costurile de producţie cele mai mici. Au cumpărat la preţuri modice şi au putut vinde la preţurile pieţei, fără ca cineva să-i întrebe ce fac.

Nimeni nu-i controlează?
Când am început programul de reformă, prin anul 1997, noi ne-am gândit la reglementarea mecanismelor pieţei energiei, la separarea producătorilor de distribuitori-furnizori, precum şi la un sistem naţional de transport independent. Am presupus că managementul companiilor de stat va fi reformat şi nu va mai fi posibil clientelismul. Dar nu s-a vrut. Am propus doar construirea unei pieţe concurenţiale a energiei electrice.

Nu era prea devreme pentru România?
Politica energetică de dinainte de 1996 ne lăsase la coada ţărilor aspirante la UE. Conservatorismul domina decizia. Se vorbea în spiritul tradiţiilor moştenite de la vechiul regim, despre independenţa energetică, când centralismul era dus la extrem. Chiar şi înainte de 1989 fuseseră mai multe întreprinderi de electricitate decât atunci.

Eram pregătiţi pentru schimbări radicale?
Oh, nu! Erau peste o sută de mii de sindicalişti. Cu reprezentanţii lor am negociat din greu.

Care au fost susţinătorii planului dumneavoastră de reformă?
Legislaţia energiei electrice, interesul instituţiilor financiare internaţionale şi transformările în domeniu din ţările europene.

Ce să notăm ca puncte realizate?
Înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), legea energiei electrice, începerea reglementării tarifelor, separarea producătorilor de furnizori, precum şi înfiinţarea Transelectrica.

Ce a urmat?
Am deţinut funcţia de preşedinte al ANRE, timp în care s-a gândit de la zero prima legislaţie secundară a energiei, s-au despărţit producătorii mari şi s-a înfiinţat Electrica. Propusesem patru, cinci producători „carne şi os“ pentru a fi privatizaţi în viitor. După multe negocieri politice s-a hotărât ca Hidroelectrica să rămână o entitate separată. Privind retroactiv, cred că atunci s-a luat o decizie înţeleaptă.

Între 2000 şi 2004, procesul de reformă a stagnat?
România a reuşit să încheie cu succes negocierea Capitolului 14 „Energie“ cu Comisia Europeană, sprijinindu-se pe această reformă. În 2003, Transelectrica a introdus sistemul energetic naţional în infrastructura UE, după trecerea cu brio a unor teste severe. În zece ani, Renelul nu reuşise vreun progres în acest program de interconectare. Erau cel puţin şapte, opt investitori străini de profil care aşteptau privatizarea producătorilor termo, „ajustaţi“ succesiv de mai multe guverne. Complexurile energetice fuseseră pregătite pentru privatizare cu bani de la UE.

Alianţa D.A., PNL-PD, v-a readus la conducerea ANRE?
Nu. Fusesem deja mutat de către vechiul guvern, destul de surprinzător, spre final de mandat. Cei din Alianţa D.A. m-au înlocuit, eu cred în dispreţul legii şi fără nici un motiv.

Energia era oaia neagră?
Nu au priceput că fărâmiţarea era o etapă necesară, mai ales datorită inerentei privatizări a termocentralelor. Guvernanţii trebuie să înţeleagă că ANRE şi Consiliul Concurenţei vor fi nevoiţi să stea permanent cu arma la picior ca nu care cumva să se unească companiile într-o politică de monopol.

Şi iată că răul s-a produs azi. Două gemene se pregătesc de măritat.
În zadar tragem semnalul de alarmă. Videanu se laudă la întâlnirile internaţionale cu modelul de reformă românesc, dar acasă reforma este blocată.

Ce ar trebui să facă actualul guvern?
Mai întâi, să reformeze guvernanţa corporatistă, criteriile şi responsabilităţile manageriale, regimul vânzărilor de bunuri şi servicii de către întreprinderile controlate de stat, după modelul achiziţiilor publice. Apoi, să deblocheze privatizarea termocentralelor. Investiţia privată este indispensabilă sectorului, mai ales în vreme de criză.

Ce s-a întâmplat?
Politicienii au greşit când au blocat privatizarea în sectorul producţiei, zonă prin excelenţă concurenţială. Bruma de bani ai producătorilor de stat s-a dus pe reabilitări fără viitor, pe cârpeli. Nici un investitor privat nu şi-ar fi cheltuit aşa banii.

Când au apărut băieţii deştepţi ai energiei?
De prin 2001, din momentul în care au putut negocia contracte preferenţiale, motivate de plata în natură a serviciilor de reparaţii-modernizări. Ulterior, s-a dus o adevărată bătălie politică.

Degeaba au urlat vocile cotroceniste. DNA nu a mişcat un deget. Din ce zonă de influenţă politică sunt grupurile de firme?
Din toate. Absenţa unei relaţii serioase între stat şi privat, într-o zonă concurenţială, a încurajat corupţia. Problema contractelor preferenţiale a apărut din cauza inexistenţei unui management corporativ. În nici o ţară nu există obligaţia ca întreaga energie să fie tranzacţionată pe pieţe centralizate.

De ce aţi fost înlocuit în 2005 de la ANRE? Nu vă numise Berceanu?
Hotărâsem să fie controlate o serie de investiţii la ANRE pe bani PHARE, peste care planau dubii serioase.

Şi aţi tulburat muşuroiul PD?
Cam aşa ceva, bănuiesc. De altfel, am formulat o plângere penală în care arătam că schimbarea mea putea fi explicată numai prin dorinţa de muşamalizare a fraudei.

Dar eraţi numit de Tăriceanu, ANRE făcând parte din cancelaria prim-ministrului.
Acuzat de prea mult liberalism, am fost demis fără nici o explicaţie. Scrisoarea trimisă la cabinet nu a primit nici un răspuns.

Vi s-a oferit iar o alternativă?
Toţi oamenii angrenaţi în ancheta respectivă au fost demişi, fără nici o motivare şi fără să li se ofere vreo alternativă. Am fost cred singurul şef eliminat atunci din sistem. Înlocuit cu cineva foarte aproape de contractele preferenţiale cu energie.

Ce lipseşte din legislaţie?
Dacă există o lege a achiziţiilor, nu avem una similară a vânzărilor produselor şi serviciilor de stat.

De parcă ar lipsi doar atât?
Această normă nu e dorită de nimeni. Fără o guvernanţă corporativă reală, managerii companiilor de stat nu sunt decât nişte prelungiri ale staffului din minister, care face şi drege pe criterii politice.

Cum le dictează grupurile de interese. Preţurile şi tarifele sunt mari faţă de alte state membre UE?
Tarifele au devenit puternic distorsionate. Consumatorii industriali mici şi mijlocii plătesc foarte mult, avantajaţi fiind doar cei casnici. Invers ca în UE.

Păi ce guvern ar mări preţul de consum al populaţiei?
Trebuie să ne hotărâm. Vrem piaţă sau administrarea preţurilor pe criterii sociale. Dar că produsele româneşti nu pot concura pe pieţele externe din cauza preţului mare la energie nu e un furt de căciulă? Există soluţii de factură suportabilă la consumatorii rezidenţiali, care să nu atenteze la piaţă.

Ceva reproşuri?
Nu mai lucrăm pentru consolidarea pieţei energiei, şi de aceea investitorii privaţi fie ne ocolesc, fie se pregătesc să cumpere ieftin societăţile de stat.

Cât despre criză?
Aşa cum merg lucrurile, sistemul energetic se poate bloca în următorii ani. Se consumă din ce în ce mai mult, chiar dacă avem acum o pauză. Producătorii termo nu pot investi în tehnologii noi, eficiente şi curate. În ciuda unor îmbunătăţiri locale, ca efect al presiunii concurenţiale incipiente, producţia se realizează de multe ori la costuri duble sau triple faţă de cea din ţările din UE. Unde e competitivitatea?

Mulţi primari din vestul ţării iau energie electrică de la sârbi.
E mai ieftină, dar probabil că nici acolo preţurile nu sunt reale. Trebuie precizat însă că din străinătate poate pătrunde în sistemul naţional numai 10-15% din ce folosim. Consumatorii sunt captivi producătorilor din ţară, ceea ce nu e normal.

Ne prăbuşim?
Viitorul pare sumbru. Ministrul Economiei spune că are biroul plin de strategii. Dar soluţia pe care o promovează e în conflict deschis cu strategia în vigoare şi ea plină de inconsistenţe. Mă întreb unde se poate ajunge fără ţinte şi cu măsuri care se bat fie cap în cap cu normele naţionale, fie cu politicile UE?

Ce ar fi de făcut?
O mai bună legislaţie, renunţarea la clientelismul de partid, o mai bună administrare a banilor, management pe criteriul profitabilităţii, nu ca prelungire a birourilor ministeriale, şi privatizarea producătorilor termoelectrici şi a furnizorilor de energie.

Comisia Europeană nu zice nimic?
Ne paşte tot timpul câte un infringement. Până acum, forurile UE au fost îngăduitoare. Cel mai grav va fi momentul în care oficialii europeni vor descoperi că reforma în domeniul energiei nu a devenit ireversibilă.

Cât de aproape suntem de blocaj?
Curând, factura energiei nu va mai fi suportabilă, iar sistemul de alimentare cu energie va deveni nesigur, situaţie favorabilă intrării în criză. Ajungem acolo dacă vom plăti pentru emisiile de noxe ale echipamentului existent, dacă menţinem eficienţa de 30% la termocentrale, dacă nu susţinem energia alternativă cu soluţii complementare, iar piaţa va rămâne nesigură pentru investitori. Parcă toate politicile publice actuale sunt făcute înadins să ajungem la blocaj.

Marius Ghilezan
sursa: cotidianul.ro

Abonează-te la newsletter