Politică

Cine plateste pierderile generate de protestele magistratilor?

In Romania, cand vine vorba despre Justitie, gandul ne zboara involuntar la coruptie. De ce? Pentru ca in tara asta, de prea multe ori dreptatea se cumpara, nu se castiga in mod cinstit, iar sistemul judiciar este atat de corupt, incat nici un ministru al Justitiei, oricat de bine intentionat si bine pregatit ar fi, nu poate face mai nimic pentru insanatosirea sistemului.

De aproape trei saptamani, magistratii se afla in greva pentru ca odata cu Legea salarizarii unice, veniturile lor sunt diminuate, insa aceasta diminuare nu vine in principal ca urmare a reducerilor salariale, ci ca urmare a plafonarii sporurilor, sporuri ce acum umfla salariul unui magistrat cu 65%, din care 50% reprezinta sporul se solicitare neuropsihica.

In acest moment, solutionarea a zeci de mii de dosare este amanata, sumele puse in joc fiind de ordinul a miliarde de euro. Registrul Comertului este blocat, astfel ca firmele nu isi mai pot modifica actele constitutive, investitorii straini nu isi mai pot deschide firme in Romania, dosarele comerciale sunt blocate, executarile silite sunt blocate, amenzile nu mai pot fi contestate, unele IMM-uri au ratat accesarea unor fonduri structurale pierzand astfel milioane de euro, bugetul pierde bani, companiile pierd bani, oamenii pierd bani, pierd timp si isi toaca nervii in asteptarea solutionarii dosarelor, cu alte cuvinte, toata lumea pierde pentru ca o categorie sociala indispensabila functionarii statului de drept, este nemultumita si vrea sa isi pastreze privilegile obtinute in anii trecuti.

Prin lege, magistratii nu au voie sa faca greva, asa ca din punctul lor de vedere, actiunea de acum se numeste „protest”. Acest protest insa, genereaza pierderi foarte mari unor persoane si companii si prin urmare, acestea ar putea da statul in judecata pentru a isi recupera pierderile. Cine va judeca aceste cauze? Magistratii al caror “protest” a cauzat pierderile. Isi imagineaza cineva ca se va gasi vreun judecator care sa dea dreptate pagubitului?

Ce parere au magistratii despre reducerea sporurilor din Justitie

Cristi Danilet, judecator si purtator de cuvant al Retelei Judecatorilor, scrie pe blogul sau urmatoarele:

DERANJAM, suntem un PERICOL. Faptul ca din ce in ce mai multe dosare cu politicieni, interlopi, oameni de afaceri ajung in instante, sperie. Nicicand in istoria justitiei romane nu au existat politicieni cercetati penal. Si acum ei insisi pozeaza in victime ale independentei noastre acordate tot de catre ei, in 2005. Prin urmare, acum cred ca au gasit parghia de CONTROL: nu le place ce facem – ne reduc salariile. Acest gest are o bataie pe termen lung, in fapt: caci s-ar mai putea sa fie si o altadata cand nu le va placea de noi si atunci din nou ne vor reduce salariile. Si tot asa” (sursa)

Daca dl. Danilet are dreptate (si as dori sa aiba), daca Justitia romana este independenta inca din 2005 , daca Justitia romana a intrat intr-adevar cu bocancii in coruptia din sistemul politic si de afaceri, de ce mai avem atunci clauza de salvgardare pe Justitie?

Au trecut aproape trei ani de la intrarea in UE, insa birocratii de la Bruxelles par a fi rau intentionati din moment ce inca nu realizeaza ca in Romania, Justitia a devenit sperietoarea coruptilor asa cum sustine dl Danilet.

Dincolo de orice discutie legata de eficienta Justitiei, de salariile, sporurile si pensiile speciale incasate de magistrati, atat timp cat Uniunea Europeana mentine clauza de salvgardare, inseamna ca in Romania Justitia este corupta, iar magistratii nu isi fac treaba asa cum trebuie.

Din punctul meu de vedere, acest “protest” nu reprezinta altceva decat o noua lovitura data de catre sectorul de stat sectorului privat din moment ce, din nou, privatii trebuie sa piarda pentru ca o categorie de bugetari sa castige. Magistratii ar fi putut sa gaseasca o alta cale de protest prin care sa nu afecteze  cetateanul de rand si companiile private, companii care nu sunt cu nimic vinovate ca Judecatorii nu se inteleg cu Guvernul la bani.

La final, repet intrebarea din titlu: cine plateste pierderile generate de protestele magistratilor care prin lege nu pot face greva, dar care au putut bloca judecatoriile printr-un simplu artificiu de limbaj, numind greva protest?

PS: Judecatorii s-au plans de nenumarate ori ca sunt coplesiti de numarul dosarelor si ma intreb cum vor recupera aceste saptamani de inactivitate? Vor lucra in trei schimburi?

sursa: khris.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • “Cine plateste? Turcu’ plateste!
    “JUSTITIE REALA VA FI NUMAI ATUNCI CIND NU VA MAI FI NEVOIE DE JUSTITIE” Este un articol (si un capitol din cartea mea) pe care il voi publica curind.
    Nu i-ati scos “ochii justitiei”? N-ati facut-o “OARBA”? Asta ati vrut, asta aveti. Poate ca n-ar strica sa-i punem ochii la loc.