Analize și opinii Politică

Şi basmele sunt frânte, nu-i aşa?

Aş fi vrut să scriu despre avantajul relaţiilor de bună convieţuire într-o comunitate, într-o societate oarecare; într-o ţară anume. Despre cum ar arăta sau ar trebui să arate oamenii crescuţi într-o lume care nu le devorează – precum un balaur cu şapte capete – atât bucuriile simple, aparent banale, cât şi ceea ce au dobândit, în plan moral şi profesional: câştigul de a fi pur şi simplu om. Şi fiindcă nu am aflat încă de existenţa unei astfel de lumi, mi s-a derulat în faţa ochilor o poveste în care tot ce mişcă sub soare ar vrea să afle înţelesul cuvântului bucurie; bucuria de a fi. O poveste mult prea frumoasă pentru a fi credibilă şi cu atât mai puţin demnă de povestit! Un basm de care nici copiii nu s-ar mai lăsa adormiţi! Fiindcă dominanta realităţii – la noi sau aiurea – este teama.

Teama de a auzi vorbindu-se despre PIB-ul pe cap de locuitor, despre salariul minim pe economia de piaţă, care te trimite drept în stradă, la cerşit. Cu toate că se vorbeşte, pe nerăsuflate, despre şansa reconversiei profesionale. Frica de facturile lunii următoare, calculate în valută forte, în timp ce salariul primit se face nevăzut sub lăbuţa rănită a leului autohton.

Cum se face că ne temem, în timpurile noastre, de ceea ce ne aşteaptă la fiecare colţ al zilei? De posibile boli ciudate, fără leac? De agresiuni, la tot pasul, asupra oamenilor, în general, asupra copiilor şi bătrânilor, în special? Asupra mediului înconjurător şi asupra animalelor? Explicaţia este simplă: de ani buni, suntem asaltaţi, la propriu, pe canale tv, şi pe canalele clipelor noastre de viaţă, de băi de violenţă; peste tot “se ucide”, “se moare”, se pun la cale răfuieli crunte, se varsă băi de sânge, în direct, şi se plânge la înmormântări – on-line.

Cu alte cuvinte, ni se induce, la propriu, sentimentul riscului de a mai trăi. Iar pe de altă parte, ni se oferă plinătatea unei vieţi la cea mai înaltă cotă a consumului alimentar. Un fel de îndemn, subliminal: “Mâncaţi cât mai mult, ca să vă bucuraţi cât mai aveţi timp!”. Pare aproape un imperativ; o condiţie sine qua non a eliberării noastre de teama a ceea ce va să vie: promisiunea raiului pasager într-un iad fără sfârşit. Iadul conflictelor între răii răilor şi câţiva rătăciţi, temporar, sub mantia binelui. Ei bine, noi refuzăm să mai luăm parte la toate luptele cu final neaşteptat. Aşteptăm poveştile în care binele învinge răul. Dar, oare, mai există aşa ceva?!

Veronica Marinescu
sursa: curierulnational.ro

Abonează-te la newsletter