Mi-e greu sa estimez numarul de persoane care se gandesc la acest efect al proiectului prezidential. Un efect care nu este pervers. Dar poate fi. Daca „securitatea extinsa” nu ramane doar un program consemnat intr-un document adjudecat de Parlament, daca acest concept este transpus in realitate, atunci, invitabil, statul roman va fi de tip prezidential. Struto-camila decedeaza in favoarea optiunii extreme. A republicii prezidentiale.
Si nu este, in sine, rau ca se intampla asa. Daca se va intampla. Unul dintre viciile de fond ale societatii romanesti din ultimii douazeci si cinci de ani a fost teama primului Parlament romanesc si, pana la urma, teama cetatenilor Romaniei de a opta pentru una dintre formele functionale de existenta a societatii in post-totalitarism.
De regula, statele netotalitare – este adevarat, cu cateva exceptii notabile – sunt fie republicii parlamentare, fie republici prezidentiale. Evident, noi punem in discutie toate ipotezele, in ideea ca Romania nu este si nu are sansa de a redeveni o monarhie. Republica parlamentara incredinteaza centrul puterii Parlamentului, organizat, tot de regula, in doua camere. In timp ce, republica prezidentiala pune o buna parte a puterii in mana presedintelui, ales prin vot direct de catre majoritatea cetatenilor, si care preia si cele mai multe din sarcinile Executivului. Daca nu cumva chiar pe toate, asa cum se intampla in Statele Unite ale Americii, un model pe care multi romani se straduiesc, din ce in ce mai mult, sa-l copieze.
Ambele forme de stat, ambele forme de republica pot functiona bine. Ceea ce functioneaza prost, si s-a dovedit acest lucru, este ambiguitatea. Sau, cum obisnuim sa spunem, combinatia nefericita dintre strut si camila.
In mod normal, optiunea pentru una dintre cele doua forme de functionare a statului trebuie luata de catre cetateni si prevazuta printr-o noua Constitutie. Dar, asa cum s-a vazut, absenta vointei politice si, pana la urma, absenta maturitatii clasei conducatoare a facut ca proiectul unei noi Constitutii sa esueze din capul locului. La fel cum a esuat, dupa cateva chinuri ale facerii, chiar si proiectul unei Constitutii revizuite.
Numai ca Romania se afla, literalmente, pe linia de front. A unui razboi asimetric, denumit razboi hibrid, dar care chiar exista, producand intreaga gama de riscuri posibile in ceea ce priveste siguranta nationala. In plus, ne place sau nu ne place, in Romania, la douazeci si cinci de ani de la o revolutie confiscata si de la o lovitura de stat, in cele din urma, esuata si transformata in proces de democratizare, exista si un razboi intern. Un razboi romano-roman. In aceste conditii, instinctiv, statul se apara.
Presedintele Klaus Iohannis, inca din perioada anterioara declansarii campaniei electorale, are, indiscutabil, meritul de a fi intuit ca Romania este pusa in situatia de a identifica o solutie practica de intarire a statului si intrucat obiectivul sau era institutia prezidentiala, solutia identificata a fost si ea circumscrisa viitoarelor competente ale acesteia. Asa a aparut conceptul de securitate extinsa.
Dar securitatea extinsa asupra celor mai importante domenii de interventii ale statului inseamna, nici mai mult, nici mai putin, decat transferul parghiilor de conducere, intr-o forma laminata si disimulata, dinspre Guvern catre cealalta aripa a puterii Executive, care este institutia prezidentiala. Ceea ce inseamna, nici mai mult, nici mai putin, ca intreaga configuratie a institutiei de la Cotroceni ar urma sa se schimbe. Sa ia amploare si sa se diversifice. Sa fie create toate departamentele functionabile si sa fie investite cu autoritatea necesara pentru a implementa, in politicile statului, teza securitatii extinse.
Deci, este posibil sa asistam la constructia unui nou Executiv, sub umbrela institutiei prezidentiale. Care, pur si simplu, ar urma sa preia cele mai importante sarcini – mai putin cele ale administratiei curente – de la puterea executiva, cea pe care o localizam la Palatul Victoria.
Daca se va intampla astfel, vom asista, nu atat la o batalie intre Palate, cat la o schimbare majora a formei de functionare a statului roman, care, ulterior, prin politica faptului implinit, ar putea fi consacrata printr-o noua lege fundamentala. Numai ca operatia risca sa fie mai degraba revolutionara decat chirurgicala. Klaus Iohannis si echipa sa vor trebui sa raspunda corect la intrebarea: ”Cum poate fi transformata forma de stat, cum poate fi inclinata balanta catre o republica prezidentiala, fara violarea Constitutiei?”
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: Sorin Rosca Stanescu
Adauga comentariu