Politică actuală de reforma a statului, al cărei obiectiv este distrugerea ţărănimii, poate să aibe la baza planurile economice ale celui de-al Treilea Reich. Ministrul nazist al Agriculturii, Backe, şi Institutul de Analiză Ştiinţifică a Muncii a Frontului Muncitoresc german au conceput în 1941 modelul de cooperare şi colaborare cu hinterlandul german, cum numeau sud-estul Europei.
În realizarea planurilor de subordonare economică a acestei regiuni, autorii considerau că ar avea de trecut următoarele obstacole majore: „Mentalitatea acestei populaţii şi lipsa de înţelegere. Aşa se explică lipsa de interes de a produce dincolo de nevoia subzistentială de alimente…”. Expertul german în agricultură Franges sugera o nouă împărţire a terenurilor agricole pentru monoculturi de soia, hamei şi plante furajere. Desfiinţarea agriculturii de subzistenţă a fost considerată cel mai important pas. În cadrul acestei restructurări agricole, experţii nazişti considerau că România ar avea, luând în considerare suprafaţa arabilă, o suprapopulație rurală care ar împiedica aceste planuri.
În 1940, experţii germani Seraphim şi Franges estimau că suprapopulaţia de „ţărani mâncăi” (bäureliche Esser) a României ar fi de aproximativ 40 la sută. Soluţia consta în mobilizarea acestor ţărani ca forţă de muncă ieftină în Germania. Am putea crede că originea etimologică a numelui expertului german Franges provine de la termenul latin al căpşunii – „frangaria”. Astăzi, numele sau ne trimite inevitabil cu gândul la termenul de „căpşunari”, ce defineşte muncitorii de pe plantaţiile vest-europene, pentru care acasă nu s-au mai găsit locuri de muncă. O altă soluţie propusă de experţii nazişti viza formarea de suprafeţe agricole mari, prin reforme politice. O analiză a mult lăudatei lozinci de împărţire a muncii între Germania şi ţările din est, arată că Germania nici pe departe nu intenţiona ca ţările răsăritene să ajungă la un nivel de trăi comparabil cu cel german. Delegatul pentru planul de patru ani a lui Göring, Kehrl, nota, în 1941, următoarele: „În marele spaţiu economic, muncitorii germani pot presta doar cea mai bine plătită muncă. Produsele care nu îndeplinesc aceste condiţii trebuie lăsate pe mâinile popoarele de la marginea Europei. Vom culege pentru muncitorii germani doar ce e mai bun din producţia industrială europeană”.
Expertul nazist preciza că, în niciun caz, Germania nu are voie să tolereze o dezvoltare industrială în România, deoarece ar fi în defavoarea surplusului de produse germane. Succesul României consta într-o dezvoltare agricolă în domeniul monoculturii de plante non-alimentare, a cărei plusvaloare să fie consumată pentru produse germane. Rudolf Kratz, delegatul german pe lângă prefectul Berlinului la Viena, afirma, că recomandare generală: „A duce o politică colonială în domeniul agro-politic înseamnă să procedăm precum au procedat turcii cu sute de ani în urmă: să scoatem din ţară cele de care popoarele pot fi private fără a le săraci cu totul”.
Ulrich von Hassell, fost ambasador german în Iugoslavia, în anii 1930, şi membru marcant al celei mai influenţe organizaţii economice germane, MWT (Tag-ul economic central european), propunea în 1940 ca în ţările din sud-estul Europei să fie permise pe plan industrial doar următoarele domenii: exploatarea minereurilor, industria morăritului, industria textilă, industria silvică, forestieră, prelucrarea lemnului şi producţia de produse de consum, care nu solicită mâna de lucru calificată. Oricare altă industrie trebuia evitată. Sub nicio formă, preciza Seraphim, directorul Institului Est-European din Breslau în 1941, nu trebuie ca Germania să accepte dezvoltarea industriei electrotehnice şi mecanice în sud-estul Europei. Materia prmia a hinterlandului trebuie prelucrată doar de industria germană şi nu la sursă.
Experţii Societăţii de Studii Sud-Est europene SOEG au concluzionat în 1942 că, pentru interesele industriei germane, este mai indicat să se păstreze suveranitatea statelor sud-est europene, deoarece ar fi mai uşor de dezindustrializat economia, de implementat diferite poltiici etc. fără lezarea mândriei naţionale a acestor state. Aceste state trebuiau cucerite pe cale paşnică, deoarece dacă nu ar mai fi fost suverane ar fi putut fi afectate investiţiile şi creditorii non-germani. Un Guvern servil, că cel din zilele noastre, care – după cum spunea reprezentantul României la FMI, economistul Mihai Tănăsescu – pentru a atrage banii instituţiei financiare, calcă pe spinarea săracilor şi îi sacrifică pe pensionari şi bolnavi, aplică şi această ultima recomandare a experţilor germani amintiţi mai sus. Regimul vamal de după 1989, care a facilitat, alături de o politică necoordonată sau poate chiar bine instrumentată de marile puteri ale Europei, dezindustriliazarea României, desfinţarea industriei mecanice, electrotehnice şi agroalimentare că şi destructurarea agriculturii, au creat condiţiile preliminarii pentru realizarea planurilor economice ale celui de al Treilea Reich.
Poate ar trebui să ne întrebăm dacă nu trăim un „deja vu” ori o înspăimântătoare continuitate.
Autor: Radu Golban
Sursa: Ziarul Natiunea
Sau am putea sa ne întrebam dacă nu cumva cineva (nu dam nume desi stim cu toti cine vrea globalizare) incearca sa bage cearta intre Romania si principalul sau aliat in UE, Germania.