La cat de mult rau a facut economiei din Romania – nu pe ani, ci probabil pe decenii – delirul consumului pe credit din perioada 2004-2008 se cere evocat si iar evocat ori de cate ori apare prilejul!
Si tot n-ar fi de ajuns! Mai ales ca, din cauza slabiciunii dramatice a productiei interne, boala Romaniei continua sa fie supraconsumul, chiar si acum, in conditiile stagnarii pe ansamblu a consumului in anii crizei si prabusirii pur si simplu a unor piete care inflorisera pe vremea delirului (imobiliarul, vanzarile de automobile, vanzarile de electrocasnice si electronice).
In majoritate, respectivele piete, dupa caderi de 40-50%, care prin dimensiune nu pot fi imputabile crizei in sine, ci doar anomaliilor de dinaintea acesteia, se afla acum la nivelulri din 2004-2005 sau chiar de dinaintea delirului insusi.
Fata de productie, consumul continua sa fie supraexcedentar, se realizeaza disproportionat din import si a instituit un cerc vicios in mecanismul economi: este atat de precumpanitor in economie, incat, daca nu creste, nu se obtine crestere economica, iar, daca creste, majoreaza periculos deficitul extern si indatorarea externa, amplificand cu alte cuvinte dezechilibrele si dezarticularile producatoare de criza.
Motivul pentru care se cere a se reveni iar si iar asupra acestor aspecte este ca, din cauza dependentei vicioase in care consumul a varat cresterea economic in Romania, exista permanente presiuni din partea cercurilor de afaceri (angrenate indeosebi in consum), dar si din partea unor politicieni cu interese electorale pe termen scurt pentru stimularea consumului spre a se obtine crestere economica.
Ceea ce reprezinta exact gaz peste foc! Deci sa rememoram delirul consumului pe credit si prabusirile provocate inerent de catre acesta in perioada ce a urmat.
Dupa 2003, cand se poate considera ca bancile straine au declansat ofensiva in Romania, creditarea a crescut cu 50-100% pe an.
Dar nu cresterea in sine a fost problema, ci structura creditelor. Imprumuturile catre companii au urcat temperat, dar cele de retail au luat-o razna.
Mai mult, creditarea “corporate” (de anvergura) s-a indreptat precumpanitor catre imobiliar si administratia publica, iar industria si agricultura au ramas rudele sarace.
Ponderea relativ ridicata a industriei este inselatoare, pentru ca, din pacate, imobilele si automobilele aferente unei activitati industriale sunt considerate investitii.
Doar in trei ani, intre 2007 si 2009, firmele (in cea mai mare parte in mod fals pentru scopuri de afaceri) impreuna cu populatia au cumparat pe credit peste un milion de automobile, pentru care s-au indatorat cu circa 17 miliarde euro.
Oricum, insa, pe baza cresterii mai accelerate, creditul de retail a ocupat rapid jumatate din intreg creditul neguvernamental, ceea ce constituie o absurditate pura!
Iar in cazul creditului de retail, structural este un dezastru: doar un sfert reprezinta valoric creditele ipotecare, in care obiectul amanetarii viitorului are totusi o semnificatie, in timp ce, 70% sunt credite de consum, in care obiectul amanetarii viitorului nu are practic nici o valoare din chiar ziua contractarii creditului de catre client.
De aici dezastrul: rata inalta de restante, dezarticularea economiei interne intre consum si productie (in timp ce consumul a putut fi pasager stimulat, productia nu putea in mod obiectiv sa tina pasul cu o asemenea crestere a consumului), vulnerabilizarea externa la cote extreme, caci, in lipsa productiei interne, acoperirea consumului s-a facut din importuri si deci cu pretul indatorarii externe pentru nimic (sau nu pentru a te alege cu ceva).
De la declansarea crizei, adica de cand banul extern a incetat sa mai finanteze consumul, oricum fara acoperire, a inceput plata delirului consumului pe credit.
Ca la orice plata de credit, se traieste mai rau si se va trai ani multi mai rau, caci altfel de platit de unde?! Numai populatia are de dat inapoi sume echivaland cu toate salariile din economie pe doi ani.
Bancile vor avea deci din ce trai, dar populatia va trebui sa o faca doar dintr-un putin mereu mai putin!
Este necesar a intelege in profumzimea lui raul facut in Romania de supraconsumul pe credit. Ceea ce vindeca problemele unei economii – respectiv cresterea economica – toarna, dimpotriva, sare pe rana in Romania, pentru ca aici orice crestere economica antreneaza de fapt o sporire de consum, adica exact ceea ce dezarticuleaza economia si ii pericliteaza gasirea finantarii.
Analiza de Ilie Serbanescu
Sursa: Bloombiz.ro
N-am prea inteles nimic !
Suntem o societate de “smecheri”, ne place sa facem bisnita si sa consumam mult chiar daca pentru asta tre sa ne imprumutam. O societate inainte de a consuma isi asigura venitul prin munca productiva si nu prin cea speculativa. din pacate din 89 incoace Romanii au invatat sa fie smecheri, profitori si oricealtceva inafara de producatori de bunuri si servicii. Astea le fac altii acum la noi in tara. Ca ei nu sunt asa “smecheri” cum suntem noi.