Politică

S-A UMPLUT PAHARUL: TOTI IN STRADA! ASTAZI, DE LA 17.30, IN PIATA UNIVERSITATII DIN BUCURESTI

dec2A te trezi înseamnă să vezi dincolo de problemele tale, problemele societăţii, pentru că mare parte din neajunsurile personale îşi află cauza, deci rezolvarea, acolo. Noi încercăm să tratăm efectul pentru că ne este mult mai la îndemână, ne lovim de el direct, dar dacă nu eliminăm cauza, niciodată nu vom rezolva problema.

Trebuie să ne lărgim orizontul, aria de acoperire a instinctului de apărare, de supravieţuire. Dacă intră cineva peste tine în casă sau încearcă să te jefuiască pe stradă reacţionezi instinctiv, dar dacă suntem jefuiţi de la distanţă indirect, chiar dacă suntem conştienţi de asta, rămânem impasibili şi ne vedem de treabă mai departe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Ce face un hoţ dacă îl laşi să fure, dacă ştie că are imunitate totală şi nu i se poate întâmpla nimic pentru că nimeni nu-l va trage la răspundere? Evident, va fura în continuare, din ce în ce mai mult, până când nu va mai avea ce fura. În ţara asta se fură de 24 ani şi dacă noi nu vom reacţiona în nici un fel se va fura la nesfârşit pentru că întotdeauna se va mai găsi ceva de furat. Pe măsură ce ei se îmbogăţesc noi trăim din ce în ce mai rău. Banda de mafioţi a cucerit toate pârghiile, justiţia e a lor, politicul e al lor (la fiecare 4 ani îşi predau ştafeta unii altora), media este a lor, serviciile de securitate sunt în mâinile lor, sindicatele sunt ale lor. Credeţi că se vor trezi toţi într-o zi loviţi de conştiinţă şi se vor schimba de la sine în bine?

Nu o ducem prost pentru că suntem leneşi sau pentru că nu ne duce capul, cum vor ei să ne facă să credem, ci o ducem prost pentru că suntem furaţi şi condamnaţi să o ducem prost.

În încercarea de a-şi depăşi condiţia, omul de bună-credinţă ajunge să recurgă la rândul său la a comite infracţiuni şi nedreptăţi faţă de semenii săi. Astfel, un medic plătit mai prost decât un gunoier, ajunge să pretindă din partea pacienţilor bani pentru un serviciu care ar fi trebuit să fie gratuit, unii chiar condiţionând actul medical şi jucându-se astfel cu vieţile pacienţilor. Un profesor nu-şi mai dă silinţa la cursuri, obligând elevii să cotizeze la venitul său prin meditaţii. De asemenea, unii ajung să păcălească statul nedeclarând anumite venituri pentru a plăti un impozit mai mic, alţii sunt obligaţi de către angajatori să închidă ochii sau chiar să facă ilegalităţi tot pentru a păcăli statul, în numele firmei respective, sau ajung să muncească la negru din lipsă de variante. Acest sistem ne obligă pe majoritatea, mai mult sau mai puţin, să facem evaziune fiscală sau tot felul de combinaţii mărunte pentru a câştiga un ban în plus, peste salariul de mizerie. Nu mai există servicii pentru care să nu fii nevoit să dai spăgi şi atenţii, astfel ne furăm unii pe alţii ca să trăim, în timp ce ei ne fură înzecit pe toţi la un loc. Sistemul este putred de sus până jos şi nu se mai poate continua aşa.

Toată lumea constată, toţi ştiu cine sunt hoţii, dar nu e suficient să constaţi şi să te revolti la tine în casă dând o sticlă de palincă pe gât de ciudă. Toată lumea ştie cine a furat flota, ce am făcut noi? L-am votat pe Băsescu de n ori peste tot unde a candidat, chiar dacă nu a făcut nimic pe nicăieri. Toată lumea ştie că Iliescu a adus minerii în Bucureşti şi ce s-a întâmplat apoi? Cozma a ajuns la închisoare, iar cel care a dat ordinul, în fruntea ţării.

Problemă nu se rezolvă dacă umplem puşcăriile doar cu infractori mărunţi, dacă pedepsim găinăriile, iar adevăraţii rechini, cei care au furat această ţară, cât să le ajungă pentru 100 de generaţii, stau frumos în libertate şi râd pe la televizor nestingheriţi.

Ei ne oferă posibilitatea să îi taxăm la alegeri, dar pe cine să alegem dacă de 24 ani sunt exact aceeaşi oameni care se schimbă între ei la fiecare 4 ani? Îi taxăm prin neprezentare? Nu are niciun efect pentru că alegerile se validează şi dacă se prezintă doar 1% din populaţie. Credeţi că îi afectează cumva ştiind că sunt nereprezentativi? Ce afectat a fost Băsescu când 90% i-au votat demisia la referendum!

Ce e de făcut? Să cerem în stradă demisiile tuturor, apoi să-i judecăm şi să-i condamnăm pe măsura furtului şi să le confiscăm averile ce nu le pot justifica, să reevaluăm toate contractele şi să le anulăm pe cele păguboase. Apoi, să se interzică tuturor celor care au deţinut orice funcţie politică să poată candida pe viitor, să o luăm de la zero, cu oameni noi care au demonstrat că au făcut ceva pentru comunitate. În ultimă instanţă şi cel mai important, trebuie pe viitor să fim vigilenţi şi să reacţionăm imediat pentru a opri din faşă orice derapaj! Nu îi amendăm la alegeri, prin neprezentare, ci în stradă protestând, pentru că vrem rezultate, vrem promisiuni îndeplinite, nu pomeni electorale şi circ!

Autor: Mihai

Sursa: Initiative Pentru Romania

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • URGENT: Apa fracturata – de 10 ori mai sarata decat apa marii.
    Peste 10 ani ne vom omori pentru apa?

    Aceasta este o atentionare foarte urgenta!
    Apa fracturata e de 10 ori mai sarata decat apa marii! NU SE POATE BEA!
    Repet: Apa fracturata e DE 10 ORI MAI SARATA DECAT APA MARII! Nu se poate bea!
    Repet: Apa fracturata e de 10 ori mai sarata decat apa marii! NU SE POATE BEA!
    Cine va aduce apa de baut taranilor de pe 70% din suprafata Romaniei? De unde si pentru cat timp?
    Cu ce costuri de transport si la ce pret?
    Ce vor bea animalele?
    Recoltele cresc udate cu apa sau cu saramura de acizi?

    De fapt se urmareste apa. Iar APA ESTE UN DREPT AL OMULUI!
    Sunteti mai destepti decat mine! Interesati-va si voi!
    Haideti sa oprim nebunia asta!

    VA IUBESC PE TOTI!