Politică

România satelor lui Potemkin

Iscusinţa prinţului Potemkin, care a construit sate din decoruri de carton pentru a prezenta Ecaterinei a Rusiei şi diplomaţilor străini o Crimee prosperă şi infloritoare, pare a fi un arhetip bine inrădăcinat (şi) la noi, unde fiecare pare să pună umărul pentru a oferi o imagine cât mai agreabilă a României. Cel dintâi exemplu vine (cum altfel?) de la eşantionul reprezentativ: administraţie de stat, în pragul falimentului, dă măsură dinamismului şi artei cosmetizării prin baletul pregătirilor febrile pentru vizita oficialilor FMI, unde se prezintă cele mai recente curbe de sacrificiu şi ne înălţăm pe vârfuri pentru a da bine în poză şi în rapoarte. La polul opus, o lovitură parcă şi mai iscusită din mediul privat cu perspective. România musteşte de întreprinzători locali care scot pe tarabe, cu mândrie, ceva ce pare a fi bunul cel mai de preţ al nostru în aceste vremuri ciudate: vântul şi proiecţiile financiare înnebunitoare pe care acesta le poartă spre minţile semiconfuze ale investitorilor. Oricum, aceştia nu îşi pot explica paradoxurile acestei ţări, dar le acceptă ca pe un dat.

În ultimii doi ani, am avut prilejul să văd destul de multe proiecte de parcuri eoliene imaginate de antreprenorii locali care, după criza imobiliară, par a migra către un nou El Dorado românesc. Aceeaşi abordare simplă ca şi în speculaţiile imobiliare de deunăzi, dar cu rebranding: blochezi terenuri, netezeşti drumul obţinerii autorizaţiilor până la faza de construire, culegi date din vânt, împachetezi frumos într-un business plan aiuritor, şi acum, gata, la târg că se răceşte. M-a surprins prezentarea, parcă la unison, a tuturor acestor proiecte ca fiind 100% complete şi cu 0% riscuri. Şi, mai ales, consternarea proprietarilor faţă de rezervele investitorilor cu experienţă în domeniu faţă de acurateţea procesului de achiziţie şi autorizare, dar şi faţă de utopia calculelor „după ureche“ din studiile de fezabilitate. Moderaţia lipseşte cu siguranţă şi numai avântul contează. Dezamăgirea este fără margini când proiectele sunt refuzate de finanţatorii ce privesc „la rece“ însăilarea de hârtii care abia îşi ţin echilibrul, dar sunt transformate peste noapte în adevăraţi piloni ai proiectului.

Satele din carton, din Crimeea, ale prinţului, par a cocheta prin unduiri alene în briza mediteraneană, dar se năruie la prima adiere de vânt rece de la vest. Când vom înţelege oare că o treabă făcută ca la carte îţi poate aduce totul, în timp ce o treabă făcută pe jumătate îţi aduce numai pierderi? Şi cine ştie, poate atunci nu vom mai ridica din călcâie să părem mai înalţi decât suntem, ci vom privi drept în ochii fratelui mai mare, uitând aroganţa şi şiretenia pentru a ne reaminti demnitatea şi încrederea în potenţialul nostru ca naţiune.

Claudiu Pop
sursa: capital.ro

Abonează-te la newsletter