Regatul și guvernământul noii ordini

Citeam, zilele trecute, un articol despre conflictul birouri – clasă politică și despre aspectul nedemocratic al guvernării birourilor (birocrației de “tehnocrați”), nereprezentate, în fața unei clase politice puse la zid, coruptă (nu că birourile nu ar fi!), incriminată de actualul discurs al puterii-cunoaștere, dar aleasă democratic (sau măcar aparent democratic).

Politicianul este ales prin vot universal de cetățeni. Birocratul nu este ales de cetățeni, el este numit/impus pe post. Birourile guvernează prin legi asumate și ele nedemocratic, cetățeanul nu este chemat la urne.

Diferitele instituții, cu birourile lor, ajung să guverneze, sau să controleze actul guvernării, deseori de la distanță (bănci, fonduri monetare, instituții supranaționale, dar și instituții din interiorul fostului stat-națiune), iar acest joc este acceptat și legitimat de spectacolul mediatic, portat spre firesc, fără să mai ridice multe semne de întrebare în ceea ce privește caracterul nedemocratic al legitimării unui atare discurs.
Tehnocratul/funcționarul este “omul providențial” al noii ordini.

Asistăm la tirania birourilor! Nu cetățeanul alege membri guvernelor, serviciilor și justiției, băncilor “naționale”, sau (mai ales!) birourilor suprastatale (FMI, Banca Mondială, alte structuri de interese globale), ci aceștia sunt numiți, deseori pe mandate mult mai lungi ca clasa politică (înțelegem prin termenul de “clasă politică” mandatarii aleși prin vot). Birourile și Serviciile stăpânesc (și tot mai des, sunt influente birouri care nu se supun jocului democratic, interesele plutocrației internaționale sau a unor sisteme industrial-militare, sunt impuse ca regulă politică în Cetățile “colonizate” economic sau prinse în rețeaua globală de interese mercantile/strategice)!

Clasa politică, chiar dacă este aleasă pe liste alcătuite în birourile structurilor politice sau cele ale diferitelor instituții ale Puterii (cetățeanul nu are libertatea deplină a alege ce să aleagă, el primește lista cu meniul “restaurantului”), păstrează o legătură cu cetățeanul prin simplul fapt că deciziile ei o pot afecta la următoarele alegeri. Prin urmare, teoretic, are o responsabilitate, mai ales dacă dorește (are rațiunea!) o perpetuare a instituției partidice și culorii politice, ea trebuie să aibă grijă ca să nu se delegitimeze, astfel, să piardă votul/sprijinul cetățenilor.

Asupra birourilor funcționarilor nu planează la fel de puternic o atare amenințare, chiar dacă practica politică, încă existentă, ne arată că politicul are deseori puterea de a schimba funcționarii, dar nu și pe cei externi (că există instituțiile globale). Dintre birouri, doar Guvernul este deseori asediat (fiind legat ombilical de structura politică care câștigă alegerile), în instituțiile justiției, puterii economice etc., există o continuitate a puterii, iar punerea sub stare de asediu a acestor instituții ale Puterii atrage de la sine, tot mai mult, dezacordul cetățenilor, aceștia neînțelegând că aceste structuri de putere sunt în afara ordinii democratice pe care, aparent, tocmai ele o “apără” (nu decizia/consensul cetățenilor îi pune în Putere). Prin acest dezacord cetățenesc multe instituții ale Puterii devin imobile, cu o fundație care sfidează schimbarea democratică a puterii, în întregul ei. Astfel separarea democratică a puterilor în Stat, devine nedemocratică ca sistem de perpetuare a unor structuri de putere (ex. Mugur Isărescu, aflat la conducerea BNR de peste douăzeci de ani).

Mai mult, așa-zisa depolitizare a instituțiilor tocmai asta dorește, să scadă presiunea politicului (implicit puterea cetățeanului) asupra birourilor puterii juridice, economice etc. Instituția birocratică, puterea administrativă, dorește să se protejeze, să se pună la adăpost de schimbările politice, să amâne “Parousia”.

Depolitizarea instituțiilor/birourilor este acțiunea de a scoate de sub control civic (politic, politicianul fiind ales) instituțiile vitale ale statului capitalist/corporatist.

Dar cum se poate legitima acest act, cum și unde găsește putere? Care este Regatul acestui Guvernământ?

Tocmai asistăm, în termenii lui Schmitt, la transferul puterii de la puterea politică la puterea administrativă, adică statul devine tot mai mult o corporație deznaționalizată, scoasă de sub control cetățenesc.

Încă există o opoziție la acest curent de instalare a puterii administrative în detrimentul puterii politice, sunt destui tributari ai sistemului de legitimare populară, în astfel de cazuri, Birourile interne apelează la “brand”-ul (spoiala “luminoasă” – și tocmai această necesitate de poleire a firmei ne sugerează “imperiul relațiilor de marfă” –) birourilor externe, pentru a obține credibilitate “democratică” (în realitate o credibilitate/susținere instituțională – asistăm la cooperarea între biroruri pentru a înfrânge opoziția politică și civică –) și pentru a combate opoziția celor care sunt legați de idealul [cu adevărat!] democratic al reprezentării populare (dar și instituția societății civile se birocratizează în ONG-uri – Marx spunea bine că birocrația și societatea civilă sunt create de același spirit care crează corporația capitalistă: spiritul corporatist –).

Care este Regatul (legitimarea) guvernământului acestei noi lumi, pentru a pune problema în termenii lui Agamben (vezi “Regatul și Gloria”)?

În Evul Mediu, Regatul era Dumnezeu, El legitima transferul de putere spre guvernământul politic al regilor, imaginea “tronului gol” plutea peste capul încoronat al suveranilor.

Statul laicizat laicizează și transferul de putere, statul național, în întregul lui, și “voința poporului” devin Regatul care legitimează puterea statului-națiune. Noua democrație aduce noile cetăți.

Însă, victoria sistemului corporatist multinațional, aduce, tot mai mult, în prim-plan sistemul de funcționari, statul devine o putere administrativă, birourile, depolitizate, deci scoase tot mai mult de sub control politic, devin tot mai puternice, ajungând încet să fie noul guvernământ.

Cine/Ce legitimează noua guvernare, care este Regatul, spectacolul legitimării, deoarece așa cum spun Schmitt și Agamben, rolul spectacolului este și (mai ales!) legitimarea (actul spectacular al ungerii “divine”)?

Mă gândesc automat la o frază din “Dune”-ul lui Frank Herbert: “mirodenia trebuie să curgă”. Marfa trebuie să circule! Deci, Spectacolul-Marfă legitimează puterea administrativă. Corporațiile administrează circuitul mărfurilor-spectacol.

Atâta vreme cât “mirodenia curge”, ordinea este păstrată! Iar pentru asta, o clasă de administratori/tehnocrați este mai “legitimă” ca o clasă politică. Spectacolul-Marfă este Regatul (legitimarea) guvernământului noii ordinii birocratic-corporatiste.

În capitalismul corporatist, singurele legături trainice din societate rămân relațiile de marfă, cum anticipa Karl Marx. Spectacolul-Marfă legitimează societatea spectacolului (Debord), societate guvernată de puterea (tirania) administrativă.

Orice tiranie este “legitimă” atâta vreme cât asigură pâine și circ (Spectacol-Marfă).

Autor: Coman Norbert

Sursa: Social-East