Politică

Reformă economică în China: “zona comercială liberă”, deschisă oficial

china_a_inaugurat_zona_liber_shaGuvernul chinez a deschis duminica zona comerciala libera Shanghai, o platforma industriala de 29 kilometri patrati fara restrictii asupra investitiilor straine si cu un sistem birocratic permisiv, cel mai important experiment economic al Chinei din ultimii 30 de ani.

Pentru inceput, 25 de companii chineze si straine au obtinut licente pentru a derula operatiuni in zona libera Shanghai, potrivit presei chineze, citata de Associated Press, preluata de CNBC, scrie Mediafax.

Regulile de functionare ale zonei comerciale au fost anuntate vineri, fiind focusate pe reducerea birocratiei si eliminarea restrictiilor asupra investitiilor straine in sectorul serviciilor.

Autoritatile intentioneaza de asemenea sa utilizeze zona libera Shanghai pentru a experimenta in ceea ce priveste reforma sistemului financiar, inclusiv convertibilitatea monedei nationale. De asemenea, dobanzile din zona comerciala libera vor fluctua liber pe piata, fara interventia statului, potrivit proiectelor de viitor pentru aceasta zona.

Proiectul pilot va avea rolul de “laborator” pentru diverse experimente financiare, inainte ca acestea sa fie aplicate in China.

Zona Shanghai este considerata cel mai important pas spre reforma economica din ultimii 30 de ani. In 1980, guvernul chinez a deschis prima zona economica speciala, in Shenzhen, in apropiere de Hong Kong. Zona economica Shenzhen a facilitat investitii straine menite sa dezvolte o industrie prelucratoare cu acces la forta de munca ieftina.

Sursa: Wall Street