Analize și opinii Politică

Referendumul din România este un test al democraţiei

Articol The GuardianReferendumul organizat duminică în România este un test al democraţiei, la capătul unor ani întregi de dispute politice, comentează ziarul britanic The Guardian, în ediţia electronică.

„România este la limită înaintea votului de duminică, declanşat de manevrele Guvernului condus de Victor Ponta în scopul înlăturării unui vechi rival politic, preşedintele Traian Băsescu, care a fost suspendat din funcţie în aşteptarea rezultatului referendumului. Manevrele politice ale Cabinetului Ponta au declanşat alarma la Bruxelles, raportul CE concluzionând că elitele politice din România nu înţeleg cum funcţionează democraţia, o recunoaştere indirectă că această ţară nu ar trebui să fie deloc în Uniunea Europeană – la doar cinci ani de la aderare”, notează ziarul britanic, preluat de Mediafax.

„Criza politică i-a adus pe mulţi români la o stare de confuzie şi incertitudine în legătură cu poziţia la referendum. Corupţia sistemică şi nemulţumirea faţă de clasa politică i-au condus pe mulţi să creadă că, indiferent de rezultat, referendumul este o situaţie din care nu se poate câştiga nimic”, scrie The Guardian.

„A doua cea mai săracă ţară din Europa, România a aderat la UE împreună cu Bulgaria în 2007. Niciunul dintre cele două state nu era suficient de pregătit pentru aderare, dar admiterea în cadrul Uniunii Europene a fost percepută drept o manevră geopolitică inteligentă în competiţia pentru influenţa în Balcani cu Rusia lui Vladimir Putin”, explică The Guardian.

„Pe fondul lipsei elementelor solide în democraţia din România, ţara a fost supusă unei monitorizări permanente la capitolul stat de drept, drepturi şi libertăţi”, se mai punctează în publicaţia britanică.