Analize și opinii Politică

Rămânem fără resurse? PĂMÂNTUL este SUPRASATURAT

pamantulPământul este plin. Plin de noi, plin de lucrurile noastre. E drept că suntem o specie creativă, dar am creat un pic cam prea multe lucruri, atât de multe încât sistemul economic al acestora este mai mare decât însăși gazda, adică planeta noastră. Aceasta este ideea de început a unui discurs ținut de Paul Gilding la celebrele conferințe TED.
Citând un studiu al Global Footprint Network, Gilding spune că ar fi nevoie de 1,5 “planete Pământ” pentru a susține economia. Adică pentru a menține, în mod sustenabil, la nivelul de acum am mai avea nevoie de încă “jumătate de planetă”. În termeni financiari, cheltuim cu 50% mai mult decât venituri, ceea ce înseamnă că în fiecare an ne îndatorăm și mai mult, numai că aceste “datorii” sunt din “viitor”.

Problema este că dacă ne-am dori să ne restrângem, astfel încât să ajungem de la 150% la 100%, ar însemna să stopâm creșterea economică, ceea ce este imposibil, pentru că direcția firească a lucrurilor este înspre creștere.
“Mama natură nu negociază. Ea doar trasazează niște regui și descrie consecințe”, spune Gilding care arată că persoanele care cred că cei nouă miliarde de oameni care vor fi pe pământ vor trăi o viață lipsită de griji vor trăi o mare dezamăgire.

Să ne uităm ce ne spune știința că este probabil să se întâmple. Imaginați-vă faptul că India, China sau Pakistan vor începe un război din cauza faptului că impactul climatului va genera conflicte în ceea ce privește resursele de mâncare și apă. Imaginați-vă Orientul Mijlociu care, în lipsa veniturilor din petrol, va ajunge în faliment.

Autor: Valentin Vioreanu

Sursa: Capital.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Asta se intampla de la o vreme incoace, insa nu sunt prea multi cei care au curajul sa arate acest lucru. Pentru ca a spune ca ‘trebuie sa o lasam mai moale’ inseamna ca va trebui sa ne bazam mai mult pe propriile eforturi atunci cand ne gandim la pensie, va trebui sa ne gandim ca energia si resursele sunt finite si nu pot depasi anumite bariere de nivel al regenerarii.

  • „Problema este că dacă ne-am dori să ne restrângem, astfel încât să ajungem de la 150% la 100%, ar însemna să stopăm creșterea economică, ceea ce este imposibil, pentru că direcția firească a lucrurilor este înspre creștere.” – deci un om, cu cât înaintează în vârstă consumă mai mult? Sau e vorba doar de lăcomia în creștere a unor nesătui?
    Cine știe să facă câteva calcule simple, studiind statisticile oficiale ale ONU (disponibile pe fao.org) va constata că se produce destulă hrană, în acest moment, pentru a hrăni 10 miliarde de oameni – în condițiile în care sunt folosite jumătate din suprafețele arabile la nivel mondial (și nu vorbim de suprafețele cultivabile, care sunt mult mai mari).
    Așa că ajung să-i dau dreptate celui care spunea că pământul poate hrăni întreaga omenire, dar nu poate face față lăcomiei unora.
    Apropo: CO2 este cauza încălzirii globale??? – cât de cretin trebuie să fie cineva să creadă asta, cât timp plantele folosesc CO2 pentru a trăi? Asta este și explicația vegetației imense din timpul dinozaurilor – ori, nu am văzut să fie o accelerare a creșterii pădurilor în ultimii 50 de ani!

  • … si pe scurt, ar trebui introdus controlul populatiei. Si atunci daca tot ajungi sa decizi cati oameni se nasc pe planeta, ai sa fi tentat sa alegi sa se nasca oameni cat mai buni / sanatosi / inteligenti. Iar asta inseamna eugenie.

  • Pamantul e suprasaturat de imbuibatii care nu se mai satura si de prostii care-i mai suporta, pai normal ca la cat se ghiftuiesc astia multi care nu fac nimic, normal ca , camara se goleste, oameni-s de vina ca-i tolereaza, restu-i numai manipulare si minciuna francmasonica

  • M – am saturat de lozincile aceste care sunt create pt a ne subjuga si mai tare . Priviti cita crapelnita se arunca zilnic din supermarcheturi si chiar din casele voastre si apoi sa spuneti ca nu mai sunt resurse . Natalitatea este in scadere in toata lumea inclusiv in India si China ca sa nu spunem de Europa si Africa in schimb corporatocratiile declara date fase din statistici bine realizate cu scopul de a accepta scaderea contiinua a nivelului de trai si imbogatirea lor . A mai fost un idiot care a subjugat si flaminzit poporul pt a face economie si a fost impuscat