Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Profesiunea de român, Bismarck şi CNA-ul

Mereu mi se întâmplă, graţie legăturii mele cu fiarele şi arborii, să asist la un soi de contorsionism mediatic, fie al politicienilor, fie al diverselor vedete carpatine – unele cu pretenţii de elită intelectuală -, prin care personajele ţin să arate tuturor şi în gura mare că – în privinţa legăturii lor cu Lucrarea Celui de Sus, cea din care fac parte şi fiinţele pădurene mai înainte pomenite – , “împăratul e gol”.

De pildă, nu demult, tocmai de Ziua Pământului, schimbând posturile de televiziune spre a viziona festivismele executate demonstrativ cu acest prilej, oferta vioaie a postului Etno TV mi-a întrerupt căutarea.

Cântau acolo, cu fustiţe pe pulpiţe, scuturându-şi nurii, tocmai surorile Toader. Auzisem despre ele că sunt inteligente, că sunt frumoase şi, nu în ultimul rând, că sunt bune. Adică, buuăăneee!

Le-am audiat cu răbdare, ba chiar cu interes de la o vreme, aşa cum păţesc de fiecare dată când, absorbit de vreo oroare prezentă pe micul ecran, intru într-un soi de transă automutilantă şi, uimit că se poate şi aşa ceva, înghit broasca întreagă, cu bube cu tot.

Aşa se face că, deşi în democraţie, numai părerea celor mulţi contează – dovadă fiind chiar ratingul cântăreţelor cu pricina – eu vin cu propria mea opinie despre “cei mulţi” al căror glas, având întâmplător timbrul surorilor Toader, ajunsese la mine prin versurile cântecului “ Bine-i să fii pădurar”; o producţie ce aparţine noului folclor democratic, demonstrând de data asta nu că “împăratul e gol”, ci dimpotrivă, că “Măria Sa, Poporul” umblă cu capul gol.

Ei bine, spre deosebire de alte guriste, surorile Toader – deşi poartă ii decoltate şi fuste cu catrinţe mini -, nu cântă numai din buci, şolduri şi buric, ci zic chiar din gură. Hitul, “Bine-i să fii pădurar”, cerut cu obstinaţie de telespectatorii postului Etno TV, sintetizează, aşa cum numai versul popular o poate face, inima inevitabilei Românii reale. Cântecul cu pricina sună la început exact aşa:
“Bine-i să fii pădurar, / Că mai tai câte-un stejar/ Şi-l dai la şefu’ de post,/ Ca să-ţi faci în lume-un rost.”

Dintr-o dată m-am simţit pus în inferioritate. Ca om de condei ce mă consider – asemenea oricărui respectabil “scârţa-scârţa pe hârtie”- şi ca militant ecologist. Vedeam cum, în doar câteva vorbe, autorul anonim ilustrase ceea ce eu mă căznesc să demonstrez de ani de zile şi prin sute de articole: că “mafia lemnului” nu este a unei instituţii – cum ar fi R.N.P. Romsilva, de pilda -, ci că ea aparţine unor largi categorii de oameni ai muncii, ei având diverse profesii, ca cea de silvicultor, de poliţist etc., toate făcând parte dintr-o breaslă mult mai largă. Asupra acesteia, cancelarul imperial Otto von Bismarck îl prevenise pe viitorul rege al României, Carol I, spunându-i: “ Românii nu sunt o naţiune, ci o profesie”.

Aşadar, ascultând versurile cântecului, ar fi momentul ca promotorii privatizării pădurii prin lege – deputatul Vasile Lupu şi senatorul traseist Gheorghe Flutur – să tragă nişte inutile şi tardive concluzii.

Căci, ce mai zice “boborul” împroprietărit cu ecosistemul forestier?: “M-oi duce la primărie,/ Ca să-mi dea pădurea mie,/ Să intru-n ea cu securea / Şi s-o vând la toată lumea.”

Naiv, m-aş fi aşteptat ca noul proprietar, primind pădurea “moca”, dacă tot intră în ea cu securea, să o dea săracilor, ca bun român şi creştin ce se află. Nici vorbă, el nu o dă, ci o vinde:”Pădure de cetină,/ Te-aş face doar scândură,/ Să te duc mâine la târg/ Şi ban peste ban să strâng”.

Ilustraţia filmică a “clipului” – realizat de firma “Costy – Sighet”, este pe măsura textului. Fetele cântă şi îşi saltă graţiile, ţopăind de-a dreapta şi de-a stânga unui pădurar burtos, cu mutră de vechi şofer la IRTA; noţiune pentru cunoscătorii de peste 45 de ani, care îşi mai amintesc.

Imaginile cu fiinţe alternează cu secvenţe “de producţie” de la un gater, în care brazii sunt făcuţi praf, aruncând rumeguşul spre obiectivul camerei.

Că R.N.P. Romsilva nu protestează, înţeleg, că Ministerul Mediului tace, înţeleg iar, că Asociaţia Proprietarilor de Pădure tace, iarăşi accept.

Mă întreb totuşi: să fie, oare, şi CNA-ul plin de pădurari şi de proprietari de pădure? Eu cred ca acolo sunt numai nişte “profesionişti” – fie-i lui Bismarck ţărâna uşoară!

Autor: Nicolae R Dărămuş

Abonează-te la newsletter