Muncipalitatea a depus la Tribunalul Hunedoara la începutul lunii iunie o cerere intrare în insolvenţă, dat fiind că datoriile depăşesc valoarea bugetului local. Aninoasa este primul oraş din România care demarează o asemenea procedură.
“Gradul de îndatorare al Primăriei Aninoasa se apropie de 150%. Valoarea datoriilor, inclusiv un credit bancar, se ridică la 5,7 milioane lei, în condiţiile în care bugetul local pe acest an a fost stabilit la 4,2 milioane lei”, a declarat viceprimarul localiăţtii, Adrian Albescu, citat de gandul.info . Cea mai mare datorie a primariei este către BCR, de circa 800.000 deeuro. Viceprimarul a mai menţionat că autorităţile locale vor depune la Tribunalul Hunedoara mai multe documente prin care primăria să obţina starea de insolvenţă şi să nu mai plăteasca penalităţi. Valoarea penalităţilor către BCR este de 1.500 de lei pe zi. Companiile de utilităţi nu vor mai putea debranşa municipalitatea de la apă, energie şi telefonie.
“Creditul a fost pentru a acoperi contribuţiile la investiţiile pe care le aveam în derulare. Obţinusem şi un an de graţie de la bancă. Dobânzile şi penalizările sunt mari…”, susţine fostul primar, Ilie Botgros, citat de casajurnalistului.ro, despre creditul de peste trei milioane de lei contractat în 2006 de la bancă, destinat investiţiior în infrastructură.
Tribunalul Hunedoara a dispus, luni, 17 iunie 2013, deschiderea procedurii de insolvenţă solicitată de Primăria Aninoasa, numind ca administrator judiciar SCP Tudor & Asociaţii SPRL, care va avea onorariu egal cu indemnizaţia lunară a primarului, majorată cu 30 la sută, potrivit Hunedoreanul. Termenul pentru continuarea procedurii de intrare în insolvenţă este 10 septembrie.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale obligă primarii să ceară Tribunalului să declare insolvenţa, dacă autoritatea locală are datorii neplătite mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul general. Cei care nu sesizează instanţa în timpul prevăzut de lege pot fi amendaţi sau condamnaţi la închisoare.
Oraşul Aninoasa este situat în partea de sud a judeţului Hunedoara, în bazinul carbonifer Valea Jiului. Oraşul a fost declarat zonă defavorizată prin Hotărârea Guvernului nr. 992/29.12.1998.
O tremie dintre comunele din România – adică aproape 1.000 de unităţi administrative din totalul celor 2.861 de comune din România – se află în pragul falimentului, nu doar pentru că toate au luat credite şi nu le mai pot returna, ci pentru că nu mai au venituri şi nu mai au bani să funcţioneze – de fapt, unele, nu mai au bani nici pentru salariilor angajaţilor. Au contractat lucrări de investiţii şi nu mai pot plăti, furnizorii, la rândul lor, sunt plini de datorii şi nu mai pot păsui pe nimeni, drept urmare s-au adresat Justiţiei. Bani de salarii nu mai sunt, cu atât mai puţini bani pentru plata ajutoarelor sociale la care comunităţile sunt obligate, spune Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana-Băi (Dâmboviţa), preşedintele Asociaţiei Comunelor din România.
sursa: businessmagazin.ro
Autor: Razvan Muresan
comentariu