„Să ne dezvăţăm să credităm moral indiferent ce putere, internă sau internaţională! În măsura în care puterea nu mai este supusă criticii şi controlului public, tinde să se manifeste abuziv”
Din punctul de vedere al judecăţilor politice, trăim astăzi sub semnul tratării metafizice, care presupune categorii absolute şi imuabile; s-au erodat cu alte cuvinte simţul relativului şi perspectiva devenirii istorice, politica încetând să mai fie un domeniu al acomodării reciproce – arta posibilului, cum se spune, adică arta de a-ţi pune în practică programul prin concesii şi adaptări conjuncturale. Să luăm, de pildă, evaluările cu privire la situaţia internaţională: asistăm la o abordare în termeni etici, care presupune opoziţia totală între Statele Unite ale Americii ca exponente ale binelui, respectiv Rusia – ca materializare a răului. Este viziunea proprie conservatorismului american moştenit din vremea „războiului rece”; o viziune ce reproduce în oglindă propaganda comunistă de altădată, pentru care Uniunea Sovietică reprezenta patria emancipării umane, iar Statele Unite – violenţa rapace a imperialismului.
În virtutea acestui mod de gândire unilateral şi exclusivist, dacă exprimi critici la adresa politicii americane devii automat rusofil şi eventual chiar nostalgic al comunismului. Ar trebui să fii de acord necondiţionat cu acţiunile Statele Unite, ca un fel de certificat de bune practici democratice. În lupta metafizică dintre bine şi rău nu încap nuanţe. Tertium non datur.
În ceea ce ne priveşte, lucrurile sunt clare. Considerăm că Statele Unite au avut o contribuţie esenţială în prezervarea democraţiei în Europa, limitând expansiunea comunismului şi grăbindu-i apoi dispariţia. Apreciem Alianţa nord-atlantică drept un cadru de securitate util, atât timp cât se limitează la a fi o alianţă defensivă. Modelul nostru instituţional îl oferă democraţia civică franceză cu unele adaosuri participative, însoţită cu democraţia economică, cel puţin câtă există în Suedia. Ca atare, nu agreem în mod special regimul intern din Rusia, în care se îmbină autoritarismul şi capitalismul sălbatic. Aceasta nu înseamnă însă că dăm un cec în alb Statelor Unite, sau că nu nu putem să apreciem anumite iniţiative ale Rusiei. Să ne dezvăţăm să credităm moral indiferent ce putere, internă sau internaţională! În măsura în care puterea nu mai este supusă criticii şi controlului public, tinde să se manifeste abuziv. Mai ales în politica externă, ţările mari procedează în funcţie de interese, nu de principii, fapt care face iluzorie abordarea în termeni de buni şi răi.
Din nefericire, de mai bine de douăzeci de ani Statele Unite nu mai promovează democraţia ci interesele mediului de afaceri, îndeosebi ale companiilor petroliere şi spre mulţumirea producătorilor de armament. Eliberate de prezenţa stânjenitoare a Uniunii Sovietice, au început să procedeze discreţionar, ignorând Organizaţia Naţiunilor Unite şi încălcând legalitatea internaţională, de la bombardarea Iugoslaviei până la invadarea Irakului. Rusia, în schimb, a preferat soluţiile negociate, în cazul Iranului şi al Siriei deopotrivă. Chiar şi în criza ucraineană de la începutul anului acesta a mediat un acord de compromis, care dacă ar fi fost acceptat de către cei din Maidan probabil că alta ar fi fost situaţia azi, mai favorabilă Ucrainei însăşi.
Atunci când respingem agresivitatea americană o facem tocmai din perspectiva democraţiei, incompatibilă cu abuzul şi cu impunerea din afară a unui anume regim, fără acordul populaţiei respective. Ascensiunea Rusiei ni se pare un fenomen favorabil nu fiindcă aceasta ar obiectiva „binele”, ci pentru că într-o lume multipolară, în care statele importante se echilibrează şi sunt nevoite să negocieze cât de cât pe terenul dreptului internaţional, climatul este mai sigur, în special pentru ţări mici ca România. Ne-ar fi plăcut poate mai mult ca Franţa să contrabalanseze supremaţia americană, dar îi lipseşte un preşedinte precum Charles de Gaulle. Important este să nu mai avem un singur „jandarm mondial”, indiferent că se cheamă Statele Unite, Rusia ori China.
Cum arătam, nu există puteri bune şi rele, ci numai jocul intereselor care trebuie temperat prin reglementări aplicabile efectiv, nu doar declarativ. Cu atât mai puţin nu există puteri bune şi rele în mod etern! Aici ratează analiza metoda metafizică. Fie şi acceptând că un stat ar corespunde substanţial binelui sau răului, nimic nu garantează că el rămâne aşa. Statele nu sunt entităţi abstracte, ci angrenaje instituţionale în care lucrează oameni imperfecţi, cu motivaţii şi obiective specifice momentului. În relaţie directă cu aceste motivaţii şi obiective politica se schimbă, astfel că un stat care procedează în conformitate cu binele astăzi riscă să o facă în spiritul răului mâine. Actualmente credem că americanii greşesc mai mult. Peste un timp e posibil să fie ruşii în aceeaşi ipostază, împrejurare în care îi vom critica pe ei cu precădere.
Este necesar prin urmare să nu rămânem fixaţi asupra unor imagini şi convingeri anterioare, dacă ele nu mai corespund realităţii. Numele unei ţări nu constituie un argument suficient pentru a-i evalua acţiunile prezente. E nevoie ca interpretarea să urmeze criterii valabile erga omnes, adaptate naturii pozitive şi fluide a problematicii.
Autor: Alexandru Mamina
Sursa: Argumente si fapte
Adauga comentariu